Bosch anunță că dezvoltă tehnologii noi care vor schimba industria auto și are deja comenzi de miliarde de euro. Noua Divizie pentru Soluții Informatice Integrate a companiei are 17.000 de angajați

vehicul-cu-computer-bosch-sursa-foto-Bosch-e1610717151541

Bosch a obținut comenzi în valoare de câteva miliarde de euro pentru computerele sale destinte industriei auto, au anunțat vineri, 15 ianuarie, reprezentanții din Germania ai companiei. Dintre acestea, peste 2,5 miliarde de euro reprezintă contracte noi obținute începând din vara trecută.

Noua Divizie pentru Soluții Informatice Integrate a Bosch are 17.000 de angajați și va începe lucrul în ianuarie. Compania anunță că dezvoltă în prezent tehnologii care vor schimba fața industriei auto așa cum este în prezent. Este vorba despre computere puternice, capabile de câteva miliarde de operații pe secundă.

”Calculatoarele auto Bosch vor face posibilă chiar și gestionarea funcțiilor de conducere foarte complexe”, anunță compania.  

„Computerele auto reprezintă un potențial imens pentru Bosch. Chiar și acum, computerele noastre de înaltă performanță reprezintă garanția că producătorii auto ne consideră unul dintre partenerii lor principali în materie de inginerie și tehnologie”, a declarat Harald Kroeger, membru al Consiliul de Administrație al Robert Bosch GmbH.

Potrivit unui comunicat al companiei, computerele auto sunt esențiale pentru eforturile Bosch de extindere a rolului de lider în domeniul sistemelor electronice care depind de software.

Datele prezentate de Bosch arată că piața acestor sisteme are o valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro și urmează să crească anual cu 15 procente, începând din prezent și până în 2030.

Pentru a satisface această cerere, noua Divizie pentru Soluții Informatice Integrate și cei 17.000 de angajați ai săi își vor începe activitatea în ianuarie 2021.

Automotive Design Factory: Project Manager and Chief Mechanical Engineer Talk, Point at Computer Display Showing 3D Electric Car Model in CAD Software. High Tech Facility with Automatic CNC Machinery

În cadrul acestei divizii, Bosch reunește ingineria hardware și software pentru computere auto, senzori și unități de comandă pentru toate domeniile auto.

În acest moment, Bosch dezvoltă computere auto pentru toate aplicațiile din industria automotive.

”Aceste computere, noile versiuni multifuncționale ale echipamentelor electronice auto, încorporează din ce în ce mai multe funcții ale unităților de comandă individuale în module electronice centrale, foarte puternice.

De peste un an, computerele auto Bosch controlează funcții precum sistemele de asistență pentru șofer și mișcările de deplasare ale autovehiculelor produse.

Și în curând li se vor alătura computerele centrale pentru funcțiile cabinei și echipamentele electronice ale caroseriei” precizează șefii companiei.

Impactul major al unităților de comandă

În viitor, unitățile de comandă performante vor fi un element esențial pentru toate autovehiculele. Aceste noduri centrale sunt punctele în care se întâlnesc toți „nervii” autovehiculului.

Datorită puterii lor de calcul enorme, de câteva miliarde de operații pe secundă, computerele centrale sunt capabile chiar și să prelucreze volumele mari de date necesare conducerii automatizate, serviciilor pe bază pe date și actualizărilor software permanente.

Potrivit McKinsey, cota software-ului în valoarea unui autovehicul va crește de la doar 10 procente, astăzi, la 30 de procente, în viitor.

Această dezvoltare subliniază cât de importanți vor fi biții și octeții pentru autovehicule în viitor.

Professional Engineer Works on a Computer with a 3D CAD Software and Tests the Electric Car Chassis Prototype with Wheels, Batteries and Engine Standing in a High Tech Development Laboratory.

Iar computerele auto care pot gestiona astfel de funcții software și volume de date vor deveni, curând, o caracteristică standard pentru toate autovehiculele, indiferent dacă sunt modele compacte, sedan premium sau camioane de 40 de tone.

Bosch dezvoltă computere pentru cabină și funcții de conectivitate, pentru sisteme de asistență pentru șofer și conducere automatizată, precum și pentru sistemul de propulsie și echipamentele electronice ale caroseriei.

Astfel, va fi posibilă o concentrare a controlului asupra tuturor funcțiilor centrale ale autovehiculului doar cu ajutorul câtorva computere centrale de înaltă performanță.

Pentru următoarea generație de autovehicule, computerul va prelua sarcinile îndeplinite de până la zece unități de comandă. În prezent, unele autovehicule au în total peste 100 de unități de comandă, iar această schimbare va permite producătorilor auto să reducă semnificativ acest număr.

„Computerele auto sunt esențiale pentru reducerea semnificativă a complexității sistemelor electronice și pentru a le face cât mai sigure posibil”, a declarat Kroeger.

Mai mult decât atât, instalarea mai multor computere centrale de înaltă performanță va reduce costurile cu cablurile necesare și, astfel, costurile totale, greutatea și spațiul de instalare.

Un singur computer va prelua controlul asupra automobilului

Reprezentanții Bosch se bazează pe faptul că în anii următori, computerele auto vor prelua sarcini de la diferite părți ale autovehiculului – sau domenii, așa cum le numesc experții.

Când se va întâmpla acest lucru, un singur computer central va fi responsabil pentru controlul nu numai al mișcării autovehiculului, ci și al echipamentelor electronice ale caroseriei.

”Astfel de computere centrale vor fi cu mult mai puternice: în ultimii 20 de ani, puterea de calcul a unei unități de comandă destinate inițial navigării a crescut cu un factor de 3.000.

Așadar, de trei ori creșterea prevăzută de legea lui Moore, care afirmă că puterea de calcul se dublează la fiecare doi ani.

Rezultatul este un computer modern care poate controla nu numai afișajele, sistemul de infotainment și comenzile vocale, ci și sarcinile altor domenii, precum anumite funcții de asistență” precizează aceștia în comunicatul de presă.

Citește și: Oficial al companiei Bosch: „Am putea scoate pe piață o mașină complet autonomă chiar de mâine”

Calculatoarele auto Bosch vor face posibilă chiar și gestionarea funcțiilor de conducere foarte complexe din domeniile individuale ale autovehiculelor”, a declarat dr. Mathias Pillin, care va prelua funcția de președinte a noii Divizii pentru Soluții Informatice Integrate din ianuarie 2021.

Divizia va reuni capacitățile din domeniul ingineriei software, electrice și electronice din domeniile sistemelor de asistență pentru șofer și conducerii automatizate, sistemului multimedia auto, sistemului de propulsie și echipamentelor electronice ale caroseriei.

Designul modular asigură potențial comercial

Bosch pune la dispoziție computere auto sub forma unui kit scalabil, care conține sistemul electronic potrivit, inclusiv hardware și software, pentru toate cerințele și condițiile.

Obiectivul final este reprezentat de o arhitectură de programe software și sisteme pentru întregul autovehicul, în care toate computerele centrale, senzorii și unitățile de comandă sunt perfect compatibile.

Pentru producătorii auto, avantajul unui astfel de design modular este că le oferă o flexibilitate suplimentară când dezvoltă computere pentru diferite modele de autovehicule.

De ce este important. În cazul unui autovehicul premium, funcțiile suplimentare pot fi furnizate prin adăugarea de module software suplimentare sau cipuri speciale pe plăcile de circuite imprimate.

În cazul unui model compact, structura computerului poate fi modificată astfel încât să asigure controlul central asupra funcțiilor de bază relevante pentru siguranță.

„Designul nostru modular pentru computerele auto și portofoliul nostru vast înseamnă că Bosch poate satisface toate nevoile producătorilor auto”, a declarat Pillin. Acest principiu de proiectare înseamnă, de asemenea, un potențial comercial imens pentru aceste computere de înaltă performanță, deoarece va permite Bosch să intre pe o piață enormă.

Grupul Bosch în România

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de peste 25 de ani şi numără peste 8.000 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2019, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 436 milioane de euro pe piaţa din România.

Vezi și: Cum se adaptează angajații unei companii multinaționale la viața simplă dintr-un oraș mic. Schimbarea la față a Blajului după investiția Bosch

Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde de euro.

Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara.

În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Sursă și foto: Bosch

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: