Boltiști, uberiști. Filmul unei ieșiri de pe piață / Studiul de caz al unui șofer part-time de ride sharing

uber taxi Photo by Tolga Akmen / AFP

După o serie de proteste de stradă ale taximetriștilor, care acuză concurența neloială a firmelor de ride sharing, Guvernul a decis să înăsprească legislația care guvernează acest domeniu relativ nou de activitate. Modificările, deocamdată în stadiu de proiect, ar putea să îi scoată de pe piață pe mulți șoferi de Uber și Bolt, care lucrează part-time, ca al doilea job și cu toate actele în regulă. O situație al cărei impact social pare că a contat mai puțin pentru guvernanți, decât cel electoral, stârnit de zarva taximetriștilor. Însă, chiar și așa, calculul autorităților este greșit. Vom vedea mai jos de ce.

Principala problemă, mașina

Conform noilor reglementări, mașinile pentru ride sharing aflate în exploatare nu vor putea să fie mai vechi de 10 ani de la data fabricării, exact ca în cazul taxiurilor. Deocamdată, limita maximă este de 15 ani. Pare o decizie corectă, însă egalitatea este doar pe hârtie, nu și în practică.

Ne referim, în continuare, la cei care lucrează ca al doilea job. În cazul lor, numărul de kilometri parcurși la volan este mult mai mic decât în cazul taximetriștilor și al celor care fac Uber și Bolt ca job principal. Pe aceștia din urmă îi distingi, de obicei, pe stradă, după autocolantele cu sigla firmei, care le oferă și un câștig suplimentar din partea platformelor.

Motivele sunt două: dacă faci Bolt part-time, după primul serviciu, este fizic imposibil să mai lucrezi pe termen lung alte 8,1 0 sau 12 ore (vara, chiar mai mult), așa cum o face un taximetrist full-time și să acumulezi, astfel, același număr de kilometri, care să justifice echivalarea criteriului de vechime a mașinii.

Apoi, chiar și să vrea, un bolt-ist part time, care lucrează seara și noaptea, într-un oraș precum Constanța, nu poate să parcurgă aceiași kilometri, din simplul motiv că nu sunt curse suficiente. În afara sezonului estival, Constanța este un oraș aflat în letargie. Profitul consistent se obține ziua: foarte de dimineață, când se pleacă la serviciu și după-amiaza, când se merge acasă.

În rest, șoferii de Uber sau Bolt cu jumătate de normă mai prind un val, pe la 22.00, când se închid mall-urile și magazinele și, apoi, după ce se termină transportul în comun. Însă vorbim, deja, de miezul nopții. La ora aceea, ca să nu îți distrugi ficatul de oboseală, ar trebui să dormi. Ca să fii apt pentru job-ul de bază, ca să poți să o iei apoi de la capăt…

În concluzie, o mașină cu care se face ride sharing part time are, în mod normal, mai puțini kilometri și este mai puțin uzată după 15 ani, decât un taximetru, după 10 ani. În plus, sunt și mașinile familiei, așa că sunt și bine îngrijite. Diferența parcursă pentru uz domestic este neglijabilă.

În aceste condiții, o soluție rezonabilă credem că ar putea să fie impunerea unui criteriu complementar: X ani vechime sau Y kilometri. Ca în cazul garanției la mașini.

De ce nu poți să cumperi atât de ușor o mașină nouă pentru ride sharing

Pe scurt, pentru că nu poți, simultan:

  1. Să aduci bani acasă, cât să satisfaci golul din bugetul familiei, care te-a determinat să îți mai iei un job. After school-ul copilului, înot, fotbal, balet, tabere, tablete, meditații, toate cer sume enorme. Asta, dacă vrei să îi asiguri o copilărie îndestulată și fericită, fără lipsurile și frustrările de care ai avut tu parte.
  2. Să mai și pui bani deoparte, pentru o altă mașină, care, după noile reglementări, va fi cumpărată în condiții mult mai dezavantajoase decât în prezent.

Scurtă demonstrație:

  1. În luna februarie, o lună slabă, este adevărat, un șofer care lucrează ca al doilea job a avut venituri de aproximativ 3.700 de lei, de la Bolt și Uber, cumulat. Atenție: venituri, nu profit! De aici se scade carburantul, care reprezintă cam o treime, la o mașină cu un consum bun, contabilitatea pentru PFA ori SRL (scriam mai sus că discutăm de o activitate perfect legală), apoi, uzura mașinii, alte consumabile, jetoane la spălătorie etc. Scădem, apoi, impozitul de 10% din profit. În termeni reali, nu rămâi în mână cu 2.000 de lei.

  1. Conform noilor reguli aflate pe drum, nu se va mai putea introduce în circulație o mașină mai veche de 5 ani, care, apoi, nu se va mai putea exploata decât alți 5 ani. Acei 10 ani, despre care discutam mai sus. Diferența de preț, între o mașină în stare bună, veche de 5 ani și una de 10 ani, cât încă mai poți să cumperi acum pentru Uber/Bolt, poate să fie și dublă. Vorbim de Logan. Pentru o mașină nouă (Logan pe GPL, cu cel mai modest nivel de echipare), cu un avans de 4.000 – 5.000 de euro, ratele lunare sar de 1.500 de lei. Cu ce mai rămâi, pentru ce mai muncești!? În plus, dacă o cumperi pe PFA sau SRL, pentru Bolt/Uber, condițiile sunt și mai dezavantajoase. Practic, prohibitive, pentru cineva care lucrează 100% legal și part time. Sunt și luni mai bune din an. În august, dacă poți să dormi câte 5 ore, reușești să rămâi în mână și cu 8.000 de lei. Dar media, pe Constanța, este în zona mediocrității și poți doar să cârpești bugetul familiei și să scapi de teroarea de a calcula zilele rămase până la salariul de bază.

Dar taximetriștii cum pot!?

Pentru că taximetria nu este tot una cu Bolt/Uber part time, în condiții perfect legale și oferă câștiguri mult mai mari, adesea la negru.

În primul rând, fiscalizarea, cea invocată de taximetriști că nu există în zona transportului alternativ. Ba există și este extrem de riguroasă. Mai nou, Bolt și Uber transmit ANAF câștigurile tuturor șoferilor. Casa de marcat fiscalizată există și ea (o poză cu casa de marcat puteți vedea mai jos) și, în plus, din iunie, ambele platforme vor închide conturile șoferilor care nu fac dovada că lucrează cu un contract de muncă 100% legal, urcat în REVISAL, ori că activează pe PFA sau SRL.

Unde (încă) nu prea există case de marcat și contracte? La unele flote, după cum au și arătat mai multe controale recente. Însă, repetăm, discutăm de cei care vor să lucreze corect. Și, oricum, din iunie dispare orice posibilitate de a fenta fiscul și ITM.

Încă un element: unele aplicații monitorizează telefonul șoferului partener, cu acordul acestuia chiar și când aplicația este închisă, pentru a depista cursele la negru. Acestea sunt motiv de blocare definitivă a contului.

Ultima piesă a ecuației? Tariful oficial pe kilometru este, în medie, mai mic decât la taximetrie, chiar și cu acel tarif dinamic, atunci când prețurile sar în aer. Dar sar în aer și la taxiuri. Ați încercat să luați un taxi de Crăciun sau în noaptea de Anul Nou?

Concluzia este că la Uber/Bolt nu poți să te înțelegi cu clientul, cum se întâmplă la taximetrie, totul este impozitat (dacă nu vrei să riști niște amenzi colosale, pentru lipsa casei de marcat, de exemplu) și nici nu există posibilitatea folosirii unei ”maimuțe”. Cine ar fi capabil să hack-uiască aplicația, nu ar mai sta să fie șofer noaptea, pe străzi.

Trăgând linie, veniturile din taximetrie sunt, aproximativ, cu cel puțin 30% mai mari și nu luăm în calcul nici cât se declară și impozitează legal.

Acesta este motivul pentru care un șofer de Uber/Bolt part-time, cu totul plătit la zi, nu va putea să țină pasul cu un taximetrist.

Cine va câștiga?

Probabil că nu taximetriștii. Pentru că cine a fugit de la taxi la Bolt sau Uber, a făcut-o pentru niște motive care vor fi în continuare valabile în zona taximetriei.

Așa că, după eliminarea de pe piață a unor boltiști și uberiști, clienții acestora vor fi redistribuiți la șoferii de ride sharing care vor rezista și care vor câștiga, astfel, mai bine.

Cine va pierde? Mii, zeci de mii de șoferi, cu tot cu familiile lor, care aveau în ride sharing o plasă de salvare. Nu există, în prezent, un alt job care să le permită o asemenea flexibilitate de lucru, în condiții de totală independență. Oamenii aceștia nu vor lucra în altă parte, pentru că nu îi angajează nimeni, în astfel de condiții. Adică seara, după job-ul principal, câte ore pot ei și de câte ori pot pe săptămână. Pur și simplu, vor aluneca din nou în sărăcia care i-a făcut, inițial, să își rupă nopțile mașina familiei pe străzi.

Cine va mai pierde? Probabil și politicienii care au crezut că, dând satisfacție, în an electoral, unor grupări exuberante de taximetriști, vor culege un beneficiu electoral. Au ignorat, probabil, celelalte zeci de mii de voci tăcute, ale celor care știu că vor avea de suferit.

Alt mare perdant va fi publicul

Bolt și Uber au fost primite cu entuziasm, în România, în principal datorită atitudinii șoferilor. În acea perioadă de început, romantică, a ride sharingului, era flagrantă diferența dintre mulți taximetriști și șoferii de Uber și Bolt. O explicație simplă, care nu se vrea elitista, ci doar realistă, este aceea că șoferii de ride sharing erau, în marea lor majoritate, la al doilea job. Adică aveau un anumit statut, niște studii și o anumită educație, care se reflectau în calitatea generală a serviciilor. Cum spuneam, tocmai ei vor fi eliminați.

O concluzie și o posibilă soluție

Reglementarea în zona de ride sharing era necesară, dar a fost făcută superficial, fără a ține cont de toate nuanțele și de efectele sociale inevitabile.

Din dorința de a se ajunge la un echilibru, balanța a fost înclinată, brutal, în cealaltă parte.

Iar soluția pentru șoferii de ride sharing corecți, care voiau să își rotunjească veniturile? TAXIMETRIA. Că licențe se mai găsesc. Cu condiția să se adapteze și să renunțe la atâtea scrupule, vărule.

Modificările propuse de Ministerul Transporturilor, la cererea taximetriștilor:

Autorizația pentru transport alternativ se va scumpi la 1.000 lei, de la 300 lei în prezent.

Operatorii de transport alternativ nu vor mai putea încheia contracte de comodat și închiriere pentru autoturisme, pentru a le putea folosi pentru a face transport alternativ. Autoturismele vor trebui fie să se afle în proprietate, fie să fie achiziționate în leasing.

Copia conformă se va elibera pentru prima dată pentru o perioadă de 5 ani, numai pentru autoturismele care nu depăşesc vechimea de 5 ani de la data fabricaţiei. Copia conformă se va elibera pentru prima dată pentru o perioadă de 5 ani, numai pentru autoturismele care nu depăşesc vechimea de 5 ani de la data fabricaţiei.

În prezent, copia conformă se eliberează pentru o perioadă de 1 an, 2 ani sau 3 ani, fără a depăși perioada de valabilitate a autorizației de transport alternativ, numai pentru autoturismele care au la data expirării valabilității copiei conforme mai puțin de 15 ani vechime de la data fabricației.

Și pentru copia conformă a autorizației pentru transportul alternativ sa va aplica un tarif de 1.000 lei.

Pentru autovehiculele deţinute în proprietate de către transportatorul autorizat, copia conformă se va elibera doar pentru mașinile care sunt înmatriculate în judeţul respectiv.

Mașinile folosite pentru transport alternativ vor trebui să afișeze, obligatoriu, pe fiecare din portierele din spate, un ecuson autocolant pe care va fi menționat că derulează „transport alternativ”, localitatea de autorizare, numărul copiei conforme, ultima zi de valabilitate a copiei conforme a autorizației de transport alternativ și numărul de înmatriculare al autoturismului.

Și amenzile aplicate operatorilor de servicii de transport alternativ se majorează.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Acest sondaj total fals e platit de firmele Bolt si Uber care nu mai pot face bani fara sa plateasca la noi in tara. Afara cu hotii din tara.

    • Iti dai seama. Autorul articolului, daca se dorea obiectiv, pe bune, ar fi pus linkuri si printscreen-uri cu acea scurgere, celebra, de informatii din bucataria Uber, unde acestia recunosc ca au actionat ilegal, ca au influentat prim-ministri, presedinti, oligarhi. In comunicarile dintre ei, directorii Uber aratau ca nu-si fac grija pentru incalcarea legilor, unul afirmand chiar ca au devenit “pirati”, altul spunand “suntem pur si simplu ilegali”.
      Mai mult, in discutiile de grupurile lor, multi dintre soferii alternativi se lauda cum ca ei nu au afisat niciodata ecusoanele, ca, oricum, cine sa-i controleze pe ei in trafic pentru asta?

      • Și foarte mulți taximetriști au serviciu și lucrează part Time, așa că boltistilor lăsați-vă de munca și faceți bolț full Time și gata cu vrăjeală! 👹👹👹

        • cand am luat un taxi galben de la aeroport, l-am întrebat daca mergem pe aparat si a zis ca da, dupa doua minute s-a prefacut ca are o problema aparatul si mi-a cerut cu 50% mai mult decat maximul care-l plateam la Uber. Negociere nimic, plecase deja si eram pregatit sa sun la Politie si atunci m-a adus inapoi in Aeroport! Ma pregatisem psihic ca-mi spune sa cobor pe DN1 sau imi cere bani ca a condus deși el ma mințise. Deci eliminati UBER si Bolt ca sa întoarceți clientii la țepari.

    • Afara și cu taximetriști de la Gară de Nord București și nu numai ,care nu pun aparatul de taxat dimineața și pt o cursa de la gara de Nord pana în Militari îți ia 50 de lei ,asta acum 2 ani cine știe cât iau acum 100 lei .

    • Asa este! Cum plătește OMV ul, firmele care fura pădurile, și alte internaționale și multinaționale!!
      Asa ca veți aprecia în curând voturile câștigate de la taxisti si pierdute de la alții!
      Deci votați schimbarea ministrului transporturilor, a părinților lui,a fraților și surorilor mai mari și mai mici!!!
      După 30 ani , Jos PCR!!!

    • Și supermarketurile sunt a celor de afară, și benzinării,etc. Atunci să-i dăm pe toți afară din țară . Facem intreprinderi de stat,comunism, și stăm iar cu nasul în cur și cu frica că ne toarnă vecinul la securitate.

  2. Sunt șofer de taxi de ride-sharing și articolul ăsta e o minciună de la un capăt la altul 😂. Aplicația uber și bolt e profitabilă doar pentru aplicație ! La flota unde sunt 99% din șoferi sunt fără contracte de muncă ,doar cu contract de comodat , de ce ? Pentru că tarifele sunt atât de mici , încât dacă am fi obligați să plătim minim 1500 de lei pentru cartea de muncă ,faliment ar scrie pe noi ? Și asta nu din cauza taximetriștilor ( apropo ,ce facem noi ,tot aia e , degeaba încearcă să prezinte cei din birourile uber și bolt altfel situația 😂 ) din cauza tarifelor exagerat de mici pe care le impune conducerea uber și bolt pe spatele nostru ,pe masină și munca noastră,de asta mulți se apucă , mulți se lasă ,e un du-te vino încontinuu aici , nici o flotă nu se va obosi să îți de-a casă de marcat fiscală și după aia să nu te mai găsească 😂 . Am ajuns efectiv din cauză că suntem atât de mulți nu mai avem încasări ! Încasările efectiv sau prăbușit ! Numa curse de 9 lei ! Sunt pachete de semințe mai scumpe de 9 lei ! Dar nu trebuie să mă credeți, apucați-vă de uber și bolt, veți da lovitura ( la buzunar ,al vostru ) 😂

    • Adevărat ceea ce spuneți dumneavoastră până la un punct,pe care toți taximetriștii îl evită, și anume:
      – ne puteți spune cum de este posibil ca o mașină care nu mai are licență de transport persoane pe taxi încă primește comenzi și ia cursele din stradă?
      – ne puteți spune câte bonuri fiscale scoateți într-o zi de muncă
      – are curajul unul dintre voi să vină în piața constituției să arate televiziunilor bonurile fiscale scoase într-o lună de muncă?
      Despre asta este vorba băieți,voi puteți încasa bani la negru cât doriți, fără a fi verificați de cineva,in schimb cei din rideshering nu pot face asta.Apropoo…am venit zile trecute dintr-un city break,ies din aeroport și mă abordează un domn taximetrist,citez ( ia zi boss unde te duce fratele tău? ) încă nu ați scăpat de astfel de expresii din păcate pentru unii dintre voi,dar revenind la adresa unde trebuia să ajung îi spun politicos că vreau să ajung in cartierul Militari.Ce credeți că îmi răspunde…boss la ora asta te costă 500 de lei până în Militari, știi ce spun… trafic podul Grant închis trebuie să ocolim să ajungem la adresă plus că veniți din Barcelona…deci suma cerută nu cred că este o problema pentru dumneavoastră.🤣
      Răspuns politicos că sunt de acord cu suma dar cu o condiție și anume: să-mi elibereze bon fiscal cu CUI -UL firmei pentru a putea deconta
      Răspuns 🤣Boss păi dacă îți dau bon fiscal la suma asta eu cu ce rămân,vrei sa mor de foame?
      Ei bine dragi oameni știți cât am platit la Bolt?
      95 de lei cu bon fiscal cu CUI-ul firmei pe bon pentru decont și plus șpagă șoferului 25 de lei.
      Acum vă întreb,cine face evaziune fiscală? Bolt/Uber sau Taximetriștii?
      Dragi taximetriști, dacă vă mențineți obiceiurile de acum 30 de ani nici dacă vă dispărea Bolt/Uber din Romania nu va merge nimeni cu voi.
      Și încă ceva… poate ne spuneți cum ne și furați la km cu aplicația taxymeter care o aveți instală pe telefon și la aplicațiile voastre de taxy.
      Și da,am făcut Bolt Uber am făcut și taxy dar m-am lăsat de această meserie, dacă o putem numi așa,deci știu despre ce vorbesc.
      Vă doresc tuturor spor la bani,drumuri bune și lăsați răutățile că nu aduc nimic bun pentru nimeni.

  3. Încă un articol platit,cu deformarea adevărului.Despre ce activitate noua vă referiți? Fac taxi sub o altă lege.Numai in Romania exista 2 legi pt aceeași activitate.Cele 2 firme de rideschering de care tot pomeniți și le tot plângeți nici nu au sedii sociale în România.Sa vă spunem noi cum externalizează banii? Sa va spunem noi cum flotele partenere nu plătesc nimic? Intr un interviu chiar președintele coaliție de digitalizare spune cum fac flotele evaziune fiscală.Vad că faceți comparație între un tarif de taxi și unul de Ride? Dar tariful dinamic se pare că ați uitat subit de el.Ganditiva ,cum in București, ar fi cu 20000 mii de mașini ,mai puțin zilnic ,cum ar fi traficul și poluarea. Văd că îi plângeți pe cei partime care fac Ride ,dar de bine de rău ei au un job stabil.La taximetriștii cu normă întreagă nu vă gândiți că aceasta este singurul lor venit? Sa înțeleg că nu vă pasă de aceștia care nu pot supraviețuii in detrimentul celor care își permit al 2 job?

    • Mâncați r.a.h.at cu polonicul și sper sa vă înecați. Cunosc șoferi de Uber care fac asta de când a apărut în România, part time, nu au plătit niciodată taxele anuale, cartea de munca este cea mai mica posibil și fac evaziune la greu. Cat despre ideea de ride sharing este inexistentă pentru că se presupune că te duci la munca și mai iei pe cineva cu tine, aceștia fac efectiv taximetrie in realitate și de ce sunt peste 25 de uberisti/boltisti in București majoritatea fiind din alte orașe, să rămână la ei acolo cum și taximetriștii rămân pe orașul lor.

    • Mai lasati-ma cu tariful asta dinamic pe bune ți se rupe ție ca merge unu și plătește 70 în loc de 50 dar când se merge numai pe 16 lei 🤔tocmai de aceea clientul își permite ca o data la nu știu câte curse sa meargă pe un tarif mai mare căci în rest se merge pe sume derizorii

    • În privința poluări….retragi 20000 de mașini ??? După mintea ta….!!! Cine va plăti 50 80 lei curse taxi. Mai bine bag benzină în masina mea, și ajunge dus întors la serviciu….mai și rămâne. DECI ARUNCI IN STRADA 30000 MAȘINI IAR. NU TIN CU UBER SAU BOLT ADIO LOR. BĂĂĂ TAXIMETRISTULE DE MONOPOL AI AUZIT !!! VOI CU 5000 MII DE LICENTE + 1000 DATE NASPA, VA MAI DA ACUM PRIMĂRIA 3700 ZI 10000 CUM ONORAȚI VOI 40000 DE CURSE. MONOPOL TATA CLAR VA GÂNDIȚI DOAR LA BUZUNARUL VOSTRU NU LA CLIENT. SA DUCEȚI
      OAMENII ȘI 3 KM PE 9 LEI DAAA CAMATAREALĂ CU ACTE ORIGINALE HUUUĂĂĂĂ

  4. Numai tampenii publicati, mai informati va si voi. De unde scoateti asemenea bazaconii?? Nu mai le plangeti de mila la Uber si Bolt ca nu e chiar asa. Aceste 2 companii produc doar aglomeratie in trafic, poluare intensa tot timpul zilei si evaziune fiscala. In rest ce sa va spun, invatati ce inseamna ride sharing, ceea ce fac ei este la fel ca si activitatea de taxi doar ca s au mascat sub aceasta denumire!! Au lansat ceva cu Melc sa ne spuna ce, ca ce preturi o sa aiba ei din cauza taximetristilor. De ce creste pretul de 10 ori la o cursa, s a scumpit brusc carburantul de vreo 10 ori? Sau orice alceva s a scumpit brusc de 10 ori?? E doar o vrajeala de prostit lumea ca sa vada ei ce patesc daca nu o sa mai fie ei!!

    • Foarte interesant articolul.
      Dar a uitat sa mentioneze și perspectiva clientilor: După ce am folosit uber și uneori și bolt din 2018 și m-am obisnuit cu un anumit nivel de civilizate, sincer nu m-as mai întoarce la taxi, la șoferii cu nivel de educație, atitudine etc mai scăzut decât cei de la uber si bolt, care la preturi mai mari oferă servicii de calitate mai slabă și mașini vechi și vai de capul lor în care mi se face rău etc… (la uber comfort si green am mers cu multe mașini faine, performante, confortabile, electrice, hibride etc și foarte interesante), dar și cele de la X sunt mai bune decat cazanele taximetriștilor …plus plata prin aplicație Ia uber/bolt, unde știi de la început cât plătești, fără sa te tocmesti ca la piață, fără bon fiscal etc… In concluzie, eu si mulți alții, voi folosi transportul în comun, pe care oricum il folosesc zilnic (uber iau în situații de urgenta, cand intarzii undeva, am bagaje grele) și voi evita taxiurile. Deci taximetriștii nu vor câștiga clienți. Dar transportul public va fi și mai solicitat decât este, căci la cât de greu se misca updatarea acestuia, cu siguranță nu va face față, iar deștepții de politicieni nu vor câștiga voturi de la miile de oameni înghesuiți zilnic în metrou și STB. Apoi mulți clienți uber/bolt își vor lua masina personala, și vor aglomera și mai mult traficul etc. Și nici șoferii blocați în trafic nu vor vota pe cei care au lovit in uber și bolt și care vor sa ne intoarcem în urma cu 30 ani când aveai la dispoziție doar taxiuri și putine autobuze înghesuite … așa că ce ati rezolvat dragi politicieni? Ca sigur nu veți primi mai multe voturi, căci lumea nu e chiar asa proastă cum credeți voi… Abia aștept sa se termine alegerile și sa zburați din funcții, de unde numai prostii faceți și nimic bun și de folos pt omul simplu de rând! …

    • Hai să vedem care face evaziune BOLT ,UBER SAU VOI CU TAXI de ce nu aveți aplicație ca cei de ANAF să vă poată VERIFICA CE VENITURI DECLARATI SI CIT FURATI CLIENTI mai ales la FESTVALURI !!!DE CE NU SE FACE LA TAXI PLATA CU CARD !!!!! CA SA PUTETI FI VERIFICATI DE ANAF!!!!!! PLUS DE CE TAXIMETRISTI NU AU SRL SĂ TRIMITĂ LUNAR VENITURILE!!!! De ce nu se face un SONDAJ IN RÂNDUL POPULATIEI ce prefera TAXI SAU BOLT!!!!! Pt ca mie îmi place BOLT PT CĂ IMI VAD TRASEUL STIU TARIFUL ,MASINILE SUNT INGRIJITE NU MIROS A TIGĂRI SI VARA ESTE A.C. NU GEAMURI DESCHISE CA SĂ NU CONSUME !!!!!

  5. Articol părtinitor, ca multe altele… Se pare că “platformele digitale” pompează bani la greu pt înduplecarea guvernanților și pt a stârni mila publicului. Pentru a fi concurență loială în transportul de persoane trebuie să fie condiții identice. Taxi nu ai voie tarif dinamic. Taxi ai mult mai multe acte, taxe, cerințe. Multe mașini terminate de pe taxi sunt băgate pe uber. Nu se obosesc nici să le dea colantul jos. Cărți de muncă la alternativi nu au fost până să îi oblige legea. Și acum tot încearcă să fenteze cu contracte de 2h când mulți stau și 14h pe stradă. De faptul că Bucureștiul e sufocat de poluare de la mașini înmatriculate în alte orașe, comune, nu spuneți nimic. De faptul că sunt băieți care se muta câte 6 într-un apartament și lucrează cu rândul pe aceleași mașini nu spuneți. Amărâții fac și ei bani de un covrig să își crească copiii… De câți ani sunt platformele astea în România? De cât timp sunt obligați șoferii să aibă case de marcat, cărți de muncă, atestate? Înainte era haiducie. Ai mașina și un telefon gata faci ride sharing. Nu a fost niciodată tide-sharing Ci transport De persoane. Sunt atâtea de discutat dar vorbim degeaba.

    • Să vă fie rușine taximetriștilor!
      Voi negociați tarifele, nu dați bon la finalul cursei și aveți pretenții? Eu ca PFA am casă de marcat conectată la ANAF, plătesc taxe și impozite pe care voi nu le plătiți și tot voi sunteți cu gura mare?

    • Deci taci în….mea cunosc taximetriști care ce sa vezi fac taxi fără a deține un atestat pe ăștia cine îi verifica eu dacă nu am atestat nu îmi deschide aplicația la 6 luni dacă nu încarc cazierul judiciar îmi închide contul la fel ca asigurare expirata cont închis itp 6 luni expira nu incarci refăcut cont închis și tot asa ție cine îți închide contul?
      Și sa nu mai vorbesc de vechimea mașinilor cică 10 ani,vrei sa îți încarc eu poze cu niște tomberoane,hai sa fim corecți sa nu mai aruncam cârpa de la unii la altii

  6. Foarte bun articolul! Exact așa este, și spun asta in cunoștință de cauză. Și eu am renunțat la Uber part-time cu ceva timp in urmă tocmai din motivele menționate. Nu mai merita, pur și simplu. Iar acum, cu noile reglementari, și mai și… De parcă toată țara ar fi fost deja rezolvată de toate celelalte probleme…

    • nu mai merita pentru ca aplicațiile tin prețul foarte jos la curse si baga soferi fara limitare.
      daca ar fi o ordine daca ar limita masinile daca ar face fiecare in județul lui atunci s ar câștiga bine

  7. Singurul lucru care mă bucură e că politicienii care au tratat superficial și pompieristic vor fi printre perdanți! Apoi vor pierde cei care fac part time (studenți, pensionari,oameni care mai au nevoie de mici venituri suplimentare și care sunt total nevinovați. Vor pierde și taximetriștii pentru că în transportul alternativ vor rămâne în continuare mașini mai bune, șoferi axați ca meserie pe transportull de persoane. Bugetul statului va pierde pentru că vor scădea încasările la buget și vor trebui plătite ajutoare de șomaj….

  8. Aplicațiile de ce nu spun ca ei ne iau noua șoferilor 35% comision?
    de ce nu spun ca ei tin intenționat pretul la curse mic?
    din cauza asta eu ca sofer sunt obligat sa fraudez ca nu am de unde sa platesc taxele

  9. Nu știu cine a publicat acest articol dar clar trebuie sa se lase de această meserie. Sunteți totalmente paralel cu tot ce ați scris fără nicio intersecție. Concluzie: articol plătit.

  10. Comentariile pe marginea,acestei activitati,este partinitor,si nerealist.Nu stiu,de unde are,informatii,autorul,articolului,vis a vis de asa,zisa maimuta,la ora,actuala,dar omite sa mentioneze,faptul,ca soferi,de la uber,sau bolt,opresc,langa,pietoni,pe strada,si spun ca au,comanda,exact,acolo.In,alta ordine,de idei,autorul,articolului a varificat,cati,soferi,de la uber,sau bolt,au case,de marcat,poate,era,curios.Daca autorul,articolului,a observat cati,soferi,de uber,sau bolt,executa,serviciul de transport,alternativ,fara a avea autoturismele,inscriptionate,de multe ori,aflate intr-o stare tehnica jalnica.Tot în legatura,cu aceasta,activitate,autorul articolului,omite sa mentioneze,situatia,evenimentelor,in trafic,a acestor autoturisme,si faptul,ca multi practicanti,ai acestei activitati,imprumuta,autoturismele,altor persoane,petru,a presta,acest serviciu,dar clientii,nu reclama,acest,lucru,in dauna activitatii,in sine.In concluzie,modificarea,ordonanței de urgenta,mi-i se pare absolut,necesara,pentru reglementarea,acestui,serviciu de transport,si pentru o concurenta loiala cu serviciul de taxi

    • Buna ziua am facut si taxi si ride-sharig si cand va zic ca taximetristi sunt niste nedsimtiti si cu un vocabular de colt de strada este adevarat.Acuma plang dupa clientii care ii dadeau jos ca nu vroiau sa plateasca ca nu ii duceau cu ceas si doar la negru mai mult de atat le ziceau suma doar cand ajungeau la destinatie…deci GURA TAXIMENTRISTILOR sunteti nuste tigani si hoti si va luat de bolt si uber ca stiu sa se poarte cu clienti si pe langa asa voi vorbiti de tarif dinamic…bolt si uber plateste oentru tarif dinamic da voi pentru intalegile ce le faceti cu clientii fara ceas platiti …deci sa nu va aud de concurenta neloiala…voi aveti pretenti de la bolt si uber …dar voi ati ramas la fel hoti si huligani…asa ca mars la colt de strada si spargeti seminte ca atat stiti…nu toti imi cer scuze pentru cei civilizati si apropo cine opreste din bolt sau uber in fata pietonilor pe strada cu il poate lua fara comanda…vorbesti aiurea…mai bine taci

  11. Uber și aplicații de genul nu se va opri la transportul de persoane,o să intre și pe piața transportului de marfă, și tot așa, să vedem care va fi poziția celor afectați de această manevră ordinară care o califică drept,,adaptare la tehnologia viitorului “

  12. TAXIMETRISTI HOTI, NECIVILIZATI, RABLE DE LOGAN, TARIFE NEGOCIATE CU CLIENTUL, FURACIUNI CU MAIMUTE, REFUZ CURSA, ETC. HUOOOOOO!!!!!

  13. ‘Basinile’ or sa devina din ce in ce mai costisitoare.
    Oamenii trebuie sa-si dea seama ca pt. a putea continua respira, autovehiculele personale trebuie sa dispara. (It’s just a matter of time!)

    V-am facut candva Socoteala. Te doare mintea cat de scump e, probabil cel mai scump, daca aduni cat costa pe fiecare la o tara intreaga, milioane de masini zilnic.

    Stiu ca va ‘mananca’ grav ‘individualismul’, doar ca-i un adevar incontestabil iar din punct de vedere Economic, Catastrofal.

    Problema e ca nimeni nu indrazneste sa puna numerele pe masa Maselor.

    Acum, poate baietii de mai sus, daca au ceva timp liber si tot stiu ‘cu ce se mananca’, sunt invitati sa faca Socoteala.

    (tineti cont ca majoritatea nu-s pe gaz!) — intrebati si voi insistent pe Google Gemini(fostul Bard) sa va dea procentele diesel/benzina etc.

    Vorbim de miliarde(zeci?) de euro risipite anual pe care le puteti converti in cate mijloace publice de transport vreti, spitale, trenuri, magistrale etc. (asta doar in Romania!)

    Dar vreau sa vad ca cineva platit face socoteala. In special cei/cele carora le place Aerul…

  14. Oare voi știți Cati km parcurg uberistii in gol sau pentru a lua o cursă? Să dai din gură doar de faptul că te arde mațul că nu mai poți merge cu Uber cu 15 lei tot Bucureștiul vi se pare corect?este adevărat că maieul este mai aproape de piele decât camada dar să vii și să condamni unii oameni pentru simplu fapt că tu nu ești mulțumit de un serviciumi se pare de noaptea minții.surprinzator , nu am auzit nici un client Uber că nu este mulțumit de tarifele pe care le practica compania, in schimb daca folosesc taxiul se naște în fiecare persoană spiritul de ,da ce nu aveți aparat? Cinci ani compania Uber a lucrat in București fără să aibă autorizație de funcționare , nimeni nu a spus nimic, in America te tocau
    sa nu mai vorbim că timp de 5 ani nu a plătit nimeni nici un ban pe tot ce înseamna încasări și taxe.doriti să discutăm de ce anume plătește un taximetrist și un uberist?nu cred că veți putea crede ce discrepanțe este intre un Uber și un taxi.punctul meu de vedere este că ,numărul de ridesharing trebuie limitat la fel cum și Nr de taxiuri este .facețiva o imagine de ansamblu și încercați să vă imaginați ce înseamnă 50.000 de mașini mai puțin intrafic dacă dispare Uber și Bolt .oare cum ar arata capitala.

  15. Un articol corect vor suferi clienții vor plăti mai mult și vor aștepta mai mult Marin

  16. E o taximetrie mascata, si cred ca a venit timpul ori sa lucreze legsl ca si taximetristii ori sa plece in alte țări unde pot sa mai manjeasca guvernanții asa cum a făcut la noi

  17. Mai informati-va cand scrieți un articol.Comisionul de 25% nu se impozitează in Romania.Ada că valea cu ei

  18. Taximetristii nu își permit al doilea job,ar vrea si ei part taim la jandarmerie daca ar putea sau in alta parte dar ei nu pot pentru ca nu mai au timp de asa ceva pentru ca trebuie sa stea prea mult pe strada ca sa onorezee comenzile clienților si nu au timp de al doilea job!!!!?¿??

  19. Articolul e un fals cu scopul de a dezinforma sau e plătit de cei de la ridesharing și ar fi bine sesizate autoritățile competente să învețe domnii să fie cinstiți în a informa corect . Dar să trec la subiect căci nu am avut răbdare să citesc până la capăt căci e scris exagerat și minciuni tupeiste în stilul celor de la care practică asemenea lucruri. 1. Mașinile de taxi fac mai mulți km. -minciună real e exact invers și chiar multe dintre ele sunt scoase de la Taxi și vândute lor. 2. Se practică mica înțelegere cu șoferul de taxi ,greșit la rideshering se anulează cursa și se achita numerar și banii întră direct fără a plăti impozit si taxele căci ecusonul e mic sau nici nu e,iar politia nu poate interveni. Mă opresc aici dar mai sunt și altele cum fentează plata TVA sau banii sunt retrași de pe card de firme din altă țară……. ,deci rușine pentru articol.

  20. Din toată afacerea asta nu are de câștigat decât aplicația in sine Bolt și Uber care nu e decât o firma din alta tara ..un robot .nimic fizic cu care sa te certi sau să discuți.PLUS CA TOTI GHERTOII AU IMPRESIA CA TE AU INCHIRIAT CU TOT CU MASINA SI TU SCLAVUL LOR PE 9LEI..PER CURSA DE 5,6KM..
    EU AM O PROBLEMA CU TUPEUL CLIENTULUI DE RS

  21. Evident, un articol sa le plangi de mila celor de la bolt/uber. Dar sunt perfect de accord ca un tanar intre 20 si 30 de ani sa poata sa aiba un al doilea serviciu de unde sa isi sporeasca veniturile si voi reveni mai jos.
    Dar nu prin concurenta neloiala.
    Sunt taximetrist si ca sa schimb tariful trebuie sa particip la o sedinta organizata de dispeceratul taxi la care sunt afiliat, apoi dispeceratul sa propuna primariei/consuliului local modificarea tarifului, asteptam raspunsul/aprobarea autoritatii autorizate, cumpar 2 colante cu pretul nou care ma costa 150 lei, merg la o firma autorizata cu programare sa schimb tariful si mai platesc si acolo vreo 100 de lei, modific legitimatia si platesc la primarie inca 150 pentru pentru o stampila. Cum suna? 400 de lei.
    Concurenta b/u schimba tariful cum are chef. Scriu pe grupul de whatsapp hai sa crestem pretul ca ploua, ca e vineri seara sau pur si simplu pentru ca e cerere mare, isi inchid toti soferii aplicatiile si calculatorul creste pretul de doua trei ori tariful precedent. Apoi cand cererea este foarte mica bolt/uber fac 30-50% si platesc soferilor lor diferenta pana la 100% din incasarile din europa unde tariful e aproximativ 5€/km fata de 0.40-0.80€/km in Romania. Pentru cine poate gandi putin este evident ca suntem blocati prin aceeasi lege care ii faciliteaza pe altii sa ne bage in faliment, atat de statul roman cat si de firmele internationale concurente care exident fac taxi, dar afirma ca ei nu fac taxi, pentru ca nu pot dovedi nici macar o singura cursa de rideshare, in adevaratul sensa al cuvantului, o cursa cu masina impartita intre doi clienti care sunt preluati din doua locatii diferite si transportati impreuna insa in general la locatii diferite. Sa fim seriosi, ati facut macar o data o cursa in care mergeti de la gara la aeroport si ati mai fost in masina cu un alt client care merge de acasa la prietena lui, si ati impartit costul cursei? Ce aberatie. Nu ai cum.
    Cat despre tineri, acesta este adevarul, nu taximetristii sunt devina ca ei nu mai pot face un venit suplimentar ci statul roman, care ii obliga pe angajati, un student de exemplu, sa plateasca carte de munca dupa 8 ore pe zi chiar si in conditiile in care acesta lucreaza part-time 2 sau 4 ore pe zi ca sa mearga si la cursuri sau ca asa vrea el sa nu fie sclav 8 ore pe zi si sa-si risipeasca cei mai frumosi ani din viata muncind. Este aberant pentru orice angajator pentru ca trebuie sa ai venituri colosale sa iti permiti sa platestu un tanar 2 ore pe zi si sa dai la stat taxe pentru 8 ore pe zi. Daca in alte tari acest lucru se poate si tinerii sunt incurajati de stat sa aiba job-uri part time, daca acest lucru s-a putut si in Romania acum cativa ani, cred ca va amintiti multi, ca puteai lucra 2 sau 4 ore si plateai taxe si impozite aferente la cate ore ai lucrat. Adica 2 sau 4 ore. Asadar statul roman care cauta sa acopere gaurile din buget facute de politicieni incompetenti si corupti profita de tineri si se face vinovat ca tinerii pleaca din tara.
    Sincer, daca mie statul imi confera conditii sa va angajez as putea sa angajez 4 tineri cu 4 ore pe zi cu program de zi sau chiar 6 tineri daca masina ar rula nonstop. Cine nu imi permite sa va angajez?
    Va multumesc.

  22. Comentariu perfect adevărat! Sunt proprietar de flota cu 3 șoferi inclusiv eu. Fac ride sharing ca al doilea job. De profesie sunt expert contabil dar nu fac și în afara jobului pentru ca nu e flexibil și bănos cum e ride sharing-ul. Câteva observații
    1. Flote cu mai mult de 3 șoferi care fac peste 60.000 euro anual brut (inclusiv comision Uber sau Bolt) = EVAZIUNE pe legislația actuala. Nu stau sa detaliez
    2. Dacă te mulțumești cu 50% din brutul menționat mai sus e totul perfect legal acoperă toate taxele și impozitele legale (la contracte de 4 ore pe zi).
    3. Bonuri fiscale când dam clienților ne întreabă dacă asa e acum cu scandalul…FALS obligativitatea a fost dintotdeauna.
    4. Problema reala e ca și la ride sharing e lăcomie și se autorizeza pe banda rulanta în ultimul timp…de la 50-70 lei net /ora s-a ajuns și la 30-40 lei net ora. Asta pentru ca toți derbedeii care se plictiseau printre blocuri fac Bolt sau Uber. Toți studenții au prins gustul. Mulți din alte orașe vin în București fac în special de luni pana vineri și dorm în masina noaptea (nu iau nici cazare)
    5. Calitatea mașinilor la ride sharing e din ce în ce mai slaba…au năvălit toti taximetriștii cu cazanele lor și cu apucăturile lor. Câți șoferi mai sunt la cămăși cu mânecă lunga și pantaloni lungi?
    6. Trebuie oprita autorizarea pe baza de comodat sau închiriere….
    7. Trebuie încurajate flotele mici cu maxim 3 soferi cu totul perfect verificabile și cu mașini în proprietatea flotelor. Vechimea mașinilor maxim 12 ani dar nu mai mult de 2-250.000 km. Bineînțeles cu excepții de marja de 20-30% la modelele care permit mai mult. La logan exclus peste 200.000 km
    8. La autorizare trebuie permis un număr destul de mare de șoferi (după analize reale cu UBER și Bolt) cu revizuire la 6 luni a indicatorilor în funcție de cei neserioși care nu fac sau încalcă reguli (de orice natura, fiscala, rutiera mai ales, de etica și comportament). Și autorizare noua a soferilor doar semestrial și nu zilnic cum e acum
    Cam asta este tot ceea ce e de spus!
    Spor la bani și minți luminate celor care decid!

  23. Cu 16 lei cursa Brut din care să dai 25% la Uber-Bolt, la flotă 10%, pe carburant 7,2 lei litrul, 1000 de lei o revizie și 1500 lei un RCA, mai bine stai acasă!
    Nu faci decât să uzezi la maxim mașina i-ar profitul tău e unul extrem de mic! Nu faci decât să devii un sclav pe propria ta mașină unde niște neica nimeni să îți blocheze contul că nu îl iei pe Ion pe 12 lei și poate îl vrei pe Marcel pe 40-50 lei. Uber, Bolt = bani pentru ei, flote, benzinării și serviceuri, pentru tine prea puțin.

  24. Ce articol de c… :))))
    Iauzi la vechimea masinii, ca uberu part time nu face aceasi kilometrii ca taxiul….
    Din prima ati inceput prost articolul

  25. Dacă guvernul acceptă doleanțele taximetriștilor într-adevăr cel puțin jumatate din mașini vor dispărea de pe piața ride-sharing,impactul se va simți la pasageri unde cursele vor costa mult mai mult din cauza ofertei scăzute…cerere va fii în continuare
    Statistic vorbind,partidele care sunt la guvernare vor pierde multe voturi mai ales din partea pasagerilor la viitoarele alegeri
    Eu unul nu cred că își permit riscul acesta…să piardă sute de mii de voturi…ptr o gloată de taximetriști..

    • Nu mai crede toate articolele platite de marile corporatii straine, stai linistit ca nu o sa dispara ride sharingul din Romania. Vor disparea doar cele mai clocite masini, cei mai ne-profesionisti soferi, iar la buget vor mai intra niste bani. Ia spune, pe tine nu te doare cate taxe platesti la stat, in timp ce super-mega-bogatii listati la bursa americana nu platesc nimic si castiga enorm fara sa faca NIMIC? Au facut o aplicatie doar, si au dat mite ca sa intre in anumite tari ocolind legislatia – tu chiar crezi ca tu castigi?
      Apropo de aplicatie, pe contul de sofer Uber la rubrica Ajutor au un robot!!! Imi raspunde “Stefania” acelasi raspuns la trei intrebari diferite, care nu ma ajuta la nimic!! Nici atata nu platesc – niste angajati care SA TE CHIAR AJUTE pe tine sofer care le bagi atatia bani in buzunar.

  26. Cu șoferul de Uber și Bolt nu te poți înțelege??!!???…😂😂😂. Să vezi ce prețuri “bune “ îți fac dacă renunți la comanda,astfel încât șoferul să rămână cu banul curat,neimpozitat.Uitați în ce țară trăim!!!?!?!??

  27. Domnule, ești total dezinformat!!! Majoritatea celor care fac Uber sau/și Bolt nu fac ,,part time”!!!! ca al doilea job!!!!! pentru că nu au, al doilea job!!!!!
    Dacă în oraș sunt 2000 de taxiuri, Uber și Bolt sunt 10000!!!!!
    Înainte să scrii tâmpenii, infomeaza.te!!!!

  28. Dracu se mai urca intr-un taxi cu “soferi” infecti
    Masina personala sau transport in comun. Eventual black cab sau care o mai fi pe piata chiar daca platesc triplu ocazional cand am nevoie

  29. Nu am stat să îți citesc articolul până la capăt, argumentație slabă. Nu-i iubesc pe taximetriști dar nici firmele astea. Firmele astea fac taximetrie. Ideea inițială era să se reducă poluarea, și să iei pe altii în mașina ta, împreună cu care să împarți cheltuielile. Ca la Bla Bla Car. Numai că între timp a devenit taximetrie. Au devenit atât de nesimțiți că unora li s-a permis să refuze curse sub 10 RON. Nu au tarif fix. Acesta fluctuează foarte mult. Din experiență o cursă cu Uber era de 3 ori mai scumpă decât cu un taxi. Cu Bolt parcă este mai OK.
    Ride sharing nu plătesc aceleași taxe și impozite ca la taximetrie.
    Realizând un serviciu public, transport persoane, ar trebui să respecte sceleași reguli pentru siguranța pasagerilor, ca și în cazul taxiurilor, inspecție periodică și vechimea mașinii. Care nu se referă la numărul de kilometrii ci la uzură. Autoturismul chiar dacă stă tot se uzează, rugină, îmbătrânirea parților din cauciuc și plastic.
    Rata pebtru un Sandero nou, cutie automată, full option, full CASCO inclus 5 ani, toate serviciile de service si asitență rutieră suplimentare incluse, cu un voucher rabla + 2000 RON avans, rata este 1570 RON. De unde ai scos-o pe asta: cu avans 5000 Euro rata este de 1500 RON. Aici m-ainpierdut și am renunțat să îți mai citesc articolul. Până aici sună ca și cum ar fi un articol plătit. O fi nu o fi? Nu știu, dar așa sună

  30. Ia să facem noi o plângere la DNA pentru articol părtinitor și suspiciune de ,,șpagă,, pentru acest articol probabil ,, primit pe tavă,, de la uberbolt! De 9 ani se face evaziune fiscală masivă de ăștia iar voi acuzați taximetriștii cu case de marcat legale și legate la ANAF că lucrează la negru!!! 😄😄😄 De ce nu cereți la ANAF să vă explice câte firme de ridesharing au descoperit că lucrează defectuos cu evaziune de milioane de euro? Și cu miile de mașini fără ecusoane , fără fiscalitate ce facem?

  31. Sotul meu a plecat de pe taxi ca sa faca Bolt si Uber, la fel si fratele lui – asa ca pot distinge intre realitate si manipularile presei din ultimele saptamani comandate de marile corporatii Uber/Bolt.
    Aceasta modificare legislativa nu va scoate companiile de ride-sharing de pe piata, asa cum incearca presa sa agite spiritele in numele listatilor la bursa americana, ci va reglementa intrucatva corect aceasta activitate.
    Si ii va obliga pe toti sa respecte aceleasi reguli, in special cele referitoare la plata taxelor.
    Sotul meu a inceput activitatea corect, cu o masina noua in care a investit, la fel ca cei mai multi care o fac dedicat full time. Are experienta in condus, are aproape 600.000 de km facuti pana acum. De vreo doi ani insa, orasul nostru e plin pana la refuz de “second-jobari” care vin cu masini coapte aduse din Germania inmatriculate in judetele apropiate sau chiar logane (chiar scoase de pe taxi), mucosi de 20 si un pic de ani, care blocheaza strazile, parcheaza pe unde ii apuca, intra pe interzis si imput orasul – pentru ca sofer poate fi oricine, teoretic, daca trece examenul de permis, nu?? Ei bine, nu. Orice idioti isi pot lua carnetul – si poate nu iti produc suferinta mare cand conduc pana la serviciu sau pana la supermaket, dar cand o fac ca job (chiar al doilea) si stau toata ziua prin oras in zone cu stationare interzisa si iti taie calea, si intra agresiv in giratorii, si stau parcati pe mijlocul sensului (ca ei sunt la job, n-ai decat sa stai blocat in spatele lor) – atunci se simte. Sunt peste 3000 in orasul nostru, cu 2000 mai mult decat ar fi estimat nevoie, si nivelul de poluare creste. Pentru mine, ca sotie de Bolt-ist si totodata ca si client Bolt, ca si sofer, ca si cetatean care respira un aer din ce in ce mai murdar – salut initiativa legislativa si sunt dezgustata de presa cumparata care expune lucrurile in favoarea extraordinar de bogatelor corporatii care isi doresc sa nu piarda nici o firmitura din venituri. Foarte rusine, economedia!

  32. După experiente de tot rahatul cu taximetriști și cu uberisti, am ales sa nu mai merg ci nici unii.
    Vara cu bicicleta, autobuz sau mașină sau pe jos.
    Iarna fara bicicleta.
    Experiente cu taximetrist care m- a înjurat pe motiv ca nu am cerut eu la comanda sa aibă el rovinieta, de parca e treaba mea sa știu ce ii trebuie lui.
    La Uberahat, mi- a zis sa ii dau banii cash ca cică nu merge aplicația. Mergea și m- a costat dublu.
    Ok, m- am tepit de 2x, asta e. Sa nu mai aud de voi

  33. Mi se pare incredibil faptul ca nimeni nu mentioneaza vreodata reducerea super birocratiei pentru taxi, in locul adaugarii super birocratiei la uber si bolt. Da, sunt de acord ca exista concurenta neloiala, dar asta se datoreaza in principal cererilor ridicole catre companiile de taxi. Romania e tara birocratiei si nimeni nu pare sa fie dornic sa scape de ea. Nu v-ati saturat fratilor de cele 100 de dosare cu sina pe care trebuie sa le depuneti fiecare pentru orice basina trageti? Nu ne mai facem bine! Tot cu mentalitatea comunista am ramas.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.