Board-ul Renault a votat în favoarea reechilibrării alianţei cu Nissan

nissan renault Foto: europe.autonews.com

Consiliul director al grupului auto francez Renault SA a votat în favoarea reechilibrării alianţei cu producătorul auto japonez Nissan Motor Co., informează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.

Reuniunea Consiliului director de la Renault SA, organizată duminică seara, va fi urmată luni de o reuniune a Consiliului director de la Nissan, au precizat sursele.

La scut timp după votul boardului Nissan, care este aşteptat să fie de asemenea favorabil, Renault, Nissan şi partenerul lor Mitsubishi Motors Corp. ar urma să organizeze o conferinţă de presă comună la Londra, în care vor prezenta oficial acordul privind revizuirea alianţei lor.

La finele lunii trecute, Renault şi Nissan au convenit o restructurare profundă a alianţei lor, înfiinţată în 1999, care le va pune pe picior de egalitate, iar producătorul auto nipon va investi în noua divizie de vehicule electrice a grupului francez.

Conform acordului, Renault îşi reduce participaţia la Nissan la 15%, de la aproximativ 43%, transferându-şi participaţia rămasă, de 28%, într-un trust francez, a informat Renault. Apoi Renault va transmite instrucţiuni mandatarului să vândă acele acţiuni, evaluate la aproximativ 4,1 miliarde de dolari, în condiţii rezonabile din punct de vedere comercial pentru grupul francez, în cadrul unui proces coordonat şi ordonat, a precizat Renault.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, conform căruia Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez.

Statul francez este un acţionar important la Renault, la care deţine o participaţie de 15%.

Renault Group este prezent în peste 130 de ţări şi are peste 170.000 de salariaţi. Grupul a vândut 2,9 milioane de vehicule în 2020.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: