Bloomberg: Rolul de “roată care scârţâie” se schimbă în alianţa Renault – Nissan. Cum s-a reabilitat grupul francez după lovitura războiului declanșat de Rusia, a doua sa mare piață

nissan renault Foto: europe.autonews.com

Rolul de “roată care scârţâie” în alianţa Renault – Nissan pare să se schimbe, un exemplu remarcabil a ceea ce poate face diferenţa într-un an, se arată într-o analiză realizată de Bloomberg, citată de Agerpres.

În 8 martie 2022, acţiunile Renault au ajuns la pragul de jos, în contextul turbulenţelor provocate de invadarea Ucrainei. Au urmat avertismente de la Fitch Ratings privind expunerea producătorului auto la Rusia, care era atunci a doua sa piaţă după Franţa. În câteva săptămâni, Renault a făcut o ieşire costisitoare de pe piaţa rusă.

Acum Nissan este în vizorul agenţiilor de evaluare financiară. Marţi, S&P Global Ratings a retrogradat grupul nipon la “junk” (nerecomandat pentru investiţii), citând profitabilitatea redusă şi faptul că o revenire puternică a vânzărilor companiei japoneze este “puţin probabilă”. Luna trecută, Fitch a revizuit în creştere ratingul pe termen lung al Renault, de la “BB” la “BB plus”, perspectiva atribuită fiind stabilă. Îmbunătăţirea reflectă întărirea profitabilităţii Renault şi a flexibilităţii bilanţului, în urma actualizării planului său strategic, informează Fitch. Şi S&P a îmbunătăţit ratingul acordat Renault.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Ce s-a întâmplat? Renault şi-a luat “medicamentele” şi a schimbat rapid subiectul. Compania a transferat statului rus participaţia majoritară deţinută la AvtoVaz, cel mai mare producător auto din Rusia, pentru o rublă, şi apoi a impresionat pieţele cu planul de a lista noua sa divizie de vehicule electrice. În mai 2022, Renault anunţase în mod oficial că ia în considerare opţiunea creării a două entităţi separate, una dedicată dezvoltării, producţiei şi vânzării de vehicule electrice, cu sediul în Franţa, şi cealaltă dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, care va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină.

Efortul radical de a revitaliza compania, cu o vechime de 125 de ani, i-a adus multe satisfacţii directorului general Luca de Meo. În ianuarie, Renault şi Nissan au convenit o restructurare profundă a alianţei lor, înfiinţată în 1999, care le va pune pe picior de egalitate, iar producătorul auto nipon va investi în noua divizie de vehicule electrice a grupului francez. Conform acordului, Renault îşi reduce participaţia la Nissan la 15%, de la aproximativ 43%, transferându-şi participaţia rămasă, de 28%, într-un trust francez. Nissan s-a angajat să preia o participaţie de până la 15% din viitoarea divizie de automobile electrice a Renault.

Nissan a obţinut ceea ce dorea de mult timp: să fie pe picior de egalitate cu Renault şi să aibă drept de vot în alianţă. Dar analiştii avertizează că Nissan va sfârşi prin a plăti un preţ pentru dorinţa sa – va cumpăra probabil unele din propriile sale acţiuni pe care le va vinde Renault.

Chiar dacă Nissan şi-a revenit după doi ani de pierderi şi îşi menţine prognozele referitoare la un profit operaţional de 360 miliarde de yeni (2,7 miliarde de dolari) pentru exerciţiul fiscal care se va încheia la data de 31 martie 2022, producătorul auto nipon are puţine noi modele cu care să atragă cumpărătorii de automobile. Un yen mai slab la finele lui 2022 a ajutat Nissan să îşi majoreze veniturile realizate pe piaţa locală, însă acest fenomen va dispărea pe măsură ce moneda japoneză se va aprecia în acest an.

Perturbările de pe lanţurile de aprovizionare vor mai continua, probabil, pentru o perioadă, în timp ce creşterea costurilor, asociată cu încetinirea economiei mondiale şi creşterea dobânzilor, înseamnă că industria auto mondială se va confrunta cu condiţii dificile pe parcursul următorilor doi ani, estimează S&P Global Ratings.

“Este incert dacă Nissan se va putea extinde pe piaţa globală în creştere rapidă a vehiculelor electrice”, a avertizat S&P. Agenţia aprecia luna trecută că Renault “este pregătit să facă faţă provocării de a deveni lider competitiv din punct de vedere al costurilor pe piaţa vehiculelor electrice din Europa”.

În ultimul an, preţul acţiunilor Renault aproape s-a dublat. Capitalizarea sa bursieră, de aproximativ 12,5 miliarde de euro (13,2 miliarde de dolari), este aproape de cea a Nissan, care s-a redus la 16,8 miliarde de dolari.

Marc Festa, de la Alken Asset Management, se aşteaptă ca acţiunile Renault să aibă în continuare o performanţă mai bună decât a Nissan, după ce Luca de Meo a promis numeroase noi modele până în 2025, inclusiv un model alimentat pe baterii Renault 5, Dacia Bigster SUV şi automobilul electric Alpine.

“Renault a fost mult timp considerat membrul slab al alianţei. Situaţia s-ar putea schimba acum”, susţine analistul Pierre-Yves Quéméner de la Stifel.

În 16 februarie, Renault a anunţat că va acorda dividende, pentru prima dată în ultimii patru ani, în urma îmbunătăţirii câştigurilor şi a marjei operaţionale.

Deşi compania a revenit pe pierderi ca efect al retragerii sale din Rusia, în 2022, marja operaţională a grupului s-a dublat faţă de 2021, la 5,6%, în urma concentrării pe lansările de noi vehicule electrice şi a unor discounturi mai reduse.

“Am ieşit din situaţia de urgenţă şi am revenit în joc, gata să zburăm şi să concurăm”. Mediul rămâne dificil pentru industria auto în 2023, în special în privinţa aprovizionării şi a logisticii, a afirmat directorul general Luca de Meo, după raportarea rezultatelor anuale.

În acest an, Renault are ca obiectiv o marjă operaţională a grupului de 6% sau mai mult, peste estimările analiştilor, de 5,5%.

Compania a propus dividende de 0,25 euro pe acţiune, pentru prima dată din 2019, când acestea au fost de peste trei euro pe acţiune. Acordarea dividendelor ar urma să fie aprobată la Adunarea Generală din 11 mai.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: