Bloomberg a anunțat din greșeală vineri că Rusia a invadat Ucraina

blindate, armata, militar Sursa foto: Inquam Photos

Bloomberg a anunţat, vineri, din greşeală, că Rusia a invadat Ucraina, informaţie eronată care a rămas online aproximativ jumătate de oră. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, consideră că eroarea nu a fost “o provocare”, însă această situaţie arată cât de periculoase sunt tensiunile “declanşate de declaraţii agresive” de la Washington şi din capitalele europene, notează tass.com, scrie News.ro.

“Rusia invadează Ucraina”, a scris vineri Bloomberg, potrivit New York Post, care postează şi o captură de ecran. Informaţia falsă a rămas online aproximativ jumătate de oră.

Utilizatorii de internet care au vrut să afle mai multe şi au dat click pe titlul de pe Bloomberg nu au reuşit să citească vreun articol, apărându-le pe ecran o eroare.

Bloomberg a explicat că titlul, scris dinainte în eventualitatea unei invazii, a fost publicat din greşeală. “Pregătim titluri pentru multe scenarii şi unul dintre acestea a fost publicat din greşeală în jurul orei 4 PM, astăzi, pe site-ul nostru. Regretăm profund eroarea. Titlul a fost scos de pe site şi acum cercetăm cauza erorii”, a precizat vineri un reprezentant al site-ului.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Rusiei, Dmitri Peskov, a comentat situaţia sâmbătă, pentru Tass. “Nu cred că a fost o provocare, nu este cazul să exagerăm”, a spus el, precizând că Bloomberg a prezentat scuze.

“Însă situaţia arată clar cât de periculoase sunt astfel de tensiuni, care au fost declanşate de declaraţii zilnice agresive pe care le tot auzim de la Washington, din capitalele europene şi de la Londra, pentru că aceste declaraţii, desfăşurarea de trupe lângă graniţele noastre şi activităţile zilnice pentru dotarea Ucrainei cu arme au dus la aceste tensiuni şi orice scânteie este periculoasă”, a explicat Peskov.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: