Blocul Național Sindical vorbește despre transferul contribuţiilor de la angajat la angajator, adică revenirea la sistemul de dinainte de epoca Dragnea

bani, lei, salariu, salariu minim, venit, cass, taxa, taxe, impozit Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Blocul Național Sindical (BNR) vorbește, marți, într-un comunicat de presă, despre transferul contribuţiilor de la angajat la angajator, adică revenirea la un sistem de dinainte de epoca Dragnea, în care pe fluturașul de salariu contribuțiile sociale erau împărțite între angajator și angajat.

În prezent, salariul brut al unui angajat este destul de transparent. El este format din salariul net, impozit pe venit (10% din salariul brut), contribuții la sănătate (10% din salariul brut) și contribuții la pensie (25% din salariul brut). Toate acestea sunt acum „pe numele angajatului”. În plus, separat, angajatorul mai plătește o Contributie Asiguratorie pentru Munca CAM, de 2,25% din salariul brut.

În 2017, Guvernul condus din umbră de Liviu Dragnea a introdus acest sistem, pentru a raporta o creștere „din pix” a salariului brut. Până atunci, salariul brut al unui angajat era format din salariul net și contribuţii de 16,5%. Separat, angajatorul plătea alte contribuţii ce totalizau 22,75%. Guvernul lui Dragnea a majorat artificial salariul brut cu contribuțiile de 22,75% plătite de angajator, a scăzut impozitul de la 16% la 10% și a putut afirma că a majorat salariile cu 25%, deci majorarea a fost de fapt contabilă.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Blocul Naţional Sindical (BNS) vorbește acum despre revenirea la sistemul de dinainte de epoca Dragnea, în care contribuțiile sociale să fie transferate de la angajat înapoi la angajator.

Conform sursei citate, această măsură este solicitată de Comitetul de miniştri din cadrul Consiliului Europei în Rezoluţia ResCSS(2024)15 privind aplicarea Codului european de securitate socială de către România, Rezoluţie adoptată în data de 10 iulie 2024.

Amintim însă că Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională, care reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Instituția nu are putere legislativă sau executivă. 

„Prin intermediul acestei rezoluţii, Comitetul de miniştri din cadrul Consiliului Europei cere Guvernului României ,,să ia măsurile necesare pentru a reechilibra proporţiile contribuţiilor de asigurări sociale suportate de angajatori sau de stat, pe de o parte, şi de angajaţi, pe de altă parte, în vederea alinierii dispoziţiilor Codului fiscal la cerinţele articolului 70(2) din Cod în această privinţă”. Pe scurt, România încalcă din anul 2017 Codul European de Securitate Socială, când Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 79/2017, prin care contribuţiile sociale au fost transferate aproape în totalitate din sarcina angajatorilor în sarcina angajaţilor, iar Comitetul de miniştri din cadrul Consiliului Europei ne atrage atenţia că trebuie operate modificările urgent de către Guvernul României în Codul fiscal”, se menţionează în comunicat, transmite Agerpres.

În cadrul rezoluţiei se precizează: „Comitetul Miniştrilor observă, de asemenea, cifrele pentru 2022 furnizate de guvern cu privire la sumele totale ale veniturilor din contribuţii şi cheltuielilor Fondului de asigurări sociale de stat şi Fondului de asigurări de sănătate, care arată că, la fel ca în anul anterior, cea mai mare parte a cheltuielilor este acoperită din contribuţii, plătite în principal de angajaţi. Comitetul Miniştrilor constată, prin urmare, că dispoziţiile menţionate anterior privind finanţarea beneficiilor de asigurări sociale în România nu sunt încă conforme cu articolul 70(2) din Cod, care impune ca totalul contribuţiilor de asigurare suportate de angajaţii protejaţi să nu depăşească 50% din totalul resurselor financiare alocate protecţiei lor şi protecţiei membrilor familiilor lor”.

Blocul Naţional Sindical reaminteşte faptul că, încă din 2018, a depus o serie de eforturi pentru a rezolva această situaţie aici, în ţară, însă toate acestea n-au primit un răspuns favorabil din partea autorităţilor române.

„În data de 15 noiembrie 2017, imediat după publicarea OUG nr. 79 din 2017 în Monitorul Oficial, BNS a sesizat Avocatul Poporului solicitând acestuia ca în baza atribuţiilor sale legale şi constituţionale să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea măsurii, în aşa fel încât Curtea să se poată pronunţa asupra constituţionalităţii textului legal înainte ca acesta sa producă efecte. Era un lucru esenţial având în vedere că efectele actului normativ vizau toţi salariaţii din România dar şi angajatorii care urmau să calculeze şi să vireze salariile şi contribuţiile începând cu 1 ianuarie 2018. Avocatul Poporului a refuzat, însă, sesizarea Curţii”, susţin reprezentanţii BNS.

Totodată, în 2018, într-o cauză aflată pe rolul instanţei, BNS printr-un afiliat al său a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate sesizând în mod direct Curtea Constituţională (preşedinte Valer Dorneanu) şi criticând această măsură.

La momentul respectiv, CCR a fost sesizată cu argumente care priveau afectarea drepturilor salariaţilor şi a principiilor fiscalităţii echitabile. Unul dintre argumentele esentiale ale exceptiei de neconstitutionalitate a subliniat că măsura ar încălca atât standardele internaţionale referitoare la protecţia socială, prevăzute în Carta Socială Europeană şi Codul european de securitate socială, cât şi principiul justei distribuiri a sarcinilor fiscale între angajatori şi angajaţi, prin crearea unei poveri disproporţionate asupra salariaţilor.

„CCR a decis că măsura se încadrează în marja de apreciere legislativă şi nu afectează egalitatea sau echitatea fiscală, respingând excepţia formulată. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor Cartei Sociale Europeane (art. 12 pct. 1-3 privind dreptul la securitate socială) şi a Codului european de securitate socială (art. 70 pct. 1 şi 2 privind cuantumul cotizaţiilor de asigurare), care limitează contribuţiile sociale ale angajaţilor la 50% din totalul resurselor alocate protecţiei sociale, CCR s-a limitat a motiva cel puţin lacunar cele sesizate de BNS privind încalcarea tratatelor la care România este parte, limitându-se a motiva doar că: aceste tratate nu sunt relevante pentru cauză, deoarece prevederile OUG 79/2017 nu vizează reducerea protecţiei sociale, ci asigură sustenabilitatea sistemului de asigurări sociale din România. CCR a mai arătat că măsura transferului contribuţiilor către angajat nu afectează direct nivelul protecţiei sociale, ci urmăreşte îmbunătăţirea colectării contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, aspect ce intră în marja de apreciere a statului român”, se mai precizează în comunicat.

Conform sursei citate, Blocul Naţional Sindical salută această decizie a Comitetului de miniştri din cadrul Consiliului Europei. De asemenea, BNS solicită exprimarea unui punct de vedere public din partea ministrului Finanţelor, Marcel Boloş pe această temă, în contextul în care echipa din Ministerul Finanţelor nu a cuprins absolut nimic despre îndreptarea acestei speţe în planul fiscal al României, negociat cu Comisia Europeană pentru următorii 7 ani.

„Considerăm, de asemenea, necesară o poziţie publică pe acest subiect şi din partea ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, dat fiind că şi-a exprimat în nenumărate rânduri intenţia de reducere a taxării muncii în România. Reamintim că Blocul Naţional Sindical îşi doreşte să sprijine un dialog social constructiv, având ca scop final crearea unui cadru legal echitabil şi eficient, care să protejeze drepturile lucrătorilor şi să contribuie la creşterea calităţii vieţii acestora”, se mai spune în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Pentru a se întampla asta ar trebui că angajații da semneze micșorarea salariului brut. Cine este fraier sa facă asta? Mutarea contribuțiilor a fost o mișcare ireversibila. Nu se poate reveni înapoi fără contre și scântei între angajat și angajator.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.