Bitcoin va deveni monedă curentă de plată în El Salvador în 7 septembrie

bitcoin sursa foto: Unsplash

Președintele republicii El Salvador, Nayib Bukele, a afirmat joi, într-un mesaj adresat națiunii, că legea prin care bitcoin a devenit mijloc legal de plată va intra în vigoare în 7 septembrie, scrie Reuters.

Congresul a aprobat recent un proiect de lege al președintelui Bukele prin care bitcoin devine monedă curentă, făcând astfel din El Salvador prima țară din lume care ia o astfel de decizie.

“Utilizarea bitcoin va fi opțională, nimeni nu va primi bitcoins dacă nu îi vor … Dacă cineva primește o plată în bitcoin poate alege în mod automat să o primească în dolari,” a precizat Bukele.

Salariile și pensiile vor continua să fie plătite în dolari americani, a continuat Bukele, fără a preciza dacă este vorba de salariile plătite angajaților din sectorul de stat sau din sectorul privat.

Anterior acestei declarații, Athena Bitcoin a anunțat că va investi peste un milion de dolari pentru instalarea a 1.500 de ATM-uri în criptomonede în El Salvador, în special în zonele în care locuitorii primesc bani din afara țării.

Potrivit Athena Bitcoin, aceste ATM-uri vor putea fi folosite pentru a cumpăra bitcoins sau pentru a-i vinde pentru cash.

El Salvador are o economie care se bazează în mare parte pe plăți în numerar, iar 70% din populație nu are cont bancar sau carduri. Banii trimiși în țară de cetățenii care muncesc în străinătate reprezintă peste 20% din produsul intern brut.

Serviciile actuale pot factura cu peste la 10% transferurile internaționale de bani, care pot dura zile întregi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: