Bilanțul controalelor alimentare din sezonul estival, pe litoral. ANSVSA: Amenzi de 3 milioane de lei, zero toxiinfecţii

ID141464_INQUAM_Photos_George_Calin Foto: INQUAM Photos/George Calin

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă, în bilanţul Comandamentului Sezon Estival 2024, că au fost date 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3 milioane de lei. Totodată, au fost emise 15 ordonanţe de suspendare temporară a activităţii şi 25 de ordonanţe privind interzicerea activităţii. Coordonatorul Comandamentului, dr. Sandu Tolea, afirmă că a fost atins dezideratul: zero toxiinfecţii alimentare, transmite News.ro.

Potrivit ANSVSA, în perioada 25 iunie – 1 septembrie, în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2024”, echipe de inspectori sanitar-veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au verificat modul în care sunt respectate condiţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare.

Activitatea Comandamentului a fost realizată de inspectori atât din cadrul DSVSA Constanţa, cât şi delegaţi ai altor DSVSA judeţene, organizaţi în serii de câte două săptămâni.

Astfel, primele unităţi care au fost inspectate au fost blocurile alimentare din incinta taberelor şcolare, respectiv a cantinelor sau restaurantelor unde se prepară sau servesc mâncăruri gătite grupurilor de copii, şcolari şi sportivi.

Ulterior, au avut loc controale focalizate la unităţile de alimentaţie publică şi comercializare a alimentelor care în anul precedent au avut neconformităţi structurale, au fost sancţionate contravenţional, au avut activitatea suspendată sau închisă sau a fost aplicată măsura reţinerii oficiale sau confiscării unor produse alimentare.

„Prioritar pentru noi este să apărăm sănătatea cetăţenilor şi să ne asigurăm că nu sunt comercializate produse care le pun în pericol sănătatea. Îmi doresc ca toţi agenţii economici să înţeleagă responsabilitaea pe care o au atunci când aleg să comercializeze astfel de produse neconforme”, a declarat preşedintele ANSVSA, dr. Alexandru Bociu.

Astfel, au fost verificate 2.332 de unităţi localizate în cele 6 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirgiol, Mangalia şi Constanţa.

Conform sursei citate, s-au constatat neconformităţi privind manipularea produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar- veterinar, nerespectarea condiţiilor de igienă în spaţiile de producţie, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitarea în condiţii necorespunzătoare a acestora, marcarea necorespunzătoare a ouălor, neanunţarea începerii activităţii supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, produse alimentare cu termen de valabilitate expirat, nedemonstrarea trasabilităţii.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost aplicate 294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.992.600 de lei.

De asemenea, au fost emise 15 ordonanţe de suspendare temporară a activităţii şi 25 de ordonanţe privind interzicerea activităţii.

Reprezentanţii ANSVSA precizează că, la cele patru festivaluri desfăşurate pe litoral, nu au fost înregistrate sesizări/ petiţii şi nici episoade de toxiinfecţii alimentare.

Aceştia arată că, la solicitarea ANPA – Direcţia Politici şi Inspecţii Maritime Constanţa privind combaterea fraudelor legate de originea, provenienţa şi destinaţia moluştelor bivalve vii (midii) şi a gasteropodelor marine vii, au avut loc acţiuni comune în zona de sud a Portului Constanţa, unde a fost identificată o cantitate totală de 1.500 de kg de midii, recoltată din zonă neclasificată şi fără documente care să ateste recoltarea acestora din zone clasificate de autoritatea competentă. După stabilirea viabilităţii acestora, întreaga cantitate de midii a fost redată habitatului natural sub supravegherea autorităţilor competente.

„Datorită eforturilor depuse de echipele de control din cadrul «Comandamentului Sezon Estival 2024» în această perioadă nu au fost identificate cazuri de îmbolnăviri, fiind atins dezideratul – zero toxiinfecţii alimentare”, a declarat coordonatorul Comandamentului, dr. Sandu Tolea.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: