Andreas Treichl, fost CEO al Erste, proprietarul BCR: Austria și-a exprimat dreptul de veto, acum ar trebui să lucreze pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile pentru aderarea României la Schengen. Aceasta este singura cale de a ieși din această situație

bani euro schengen

Andreas Treichl, Președintele Consiliului de Supraveghere al Fundației Erste, parte din Erste Group, care controlează BCR, a doua cea mai mare bancă din România, a declarat că sprijină ferm pentru aderarea României la spațiul Schengen și spune că este păcat că Austria își folosește dreptul de veto în UE într-o astfel de situație. „Austria și-a exprimat dreptul de veto; acum ar trebui să lucreze pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile pentru aderarea României la Schengen. Ceea ce am împiedicat să se întâmple săptămâna trecută ar trebui remediat cât mai curând posibil. Aceasta este singura cale de a ieși din această situație”, a declarat Andreas Treichl într-un interviu acordat cotidianului austriac Die Presse

„Veto-ul este o slăbiciune instituțională a Uniunii Europeană și trebuie evitat pe cât de mult posibil. Mă întristează faptul că am folosit acest instrument ca să blocăm accesul României în spațiul Schengen”, a declarat Andreas Treichl într-un interviu acordat cotidianului austriac Die Presse

Acesta spune că încercarea de a convinge UE să preia gestionarea problemei pan-europene a azilului și a migrației nu se poate realiza prin utilizarea dreptului de veto.

Reporter Die Presse: Andreas Treichl, președintele Forumului European Alpbach, critică blocarea accesului României în spațiul Schengen de către Guvernul Austriac. Ce părere aveți despre atitudinea Guvernului Federal al Austriei față de dorința României de a intra în Schengen? 

Andreas Treichl: Cred că este păcat că Austria își folosește dreptul de veto în UE într-o astfel de situație. Veto-ul este o slăbiciune instituțională a Uniunii Europeană și trebuie evitat pe cât de mult posibil. Mă întristează faptul că am folosit acest instrument ca să blocăm accesul României în spațiul Schengen. 

Viena justifică veto-ul prin situația dramatică de la frontiere.

Andreas Treichl: Putem avea opinii diferite în această privință. De altfel, este surprinzător faptul că cifrele privind migrația, pe care Austria le folosește ca argument, sunt semnificativ diferite de cifrele vehiculate de Frontex, agenția UE de protecție a frontierelor. Pentru cei din exterior, este imposibil de înțeles cine are dreptate aici. La toate astea se adaugă și faptul că Austria și-a arătat poziția de respingere a aderării mult prea târziu. Se pare că în ultimele săptămâni, guvernul de la Viena și-a schimbat opinia, din motive neștiute, iar acest fapt este îngrijorător pentru pentru toată lumea.

Reprezintă securitatea frontierelor un interes vital pentru Austria astfel încât a fost necesară folosirea dreptului de veto? 

Andreas Treichl: Cu siguranță nu. A fost o decizie de politică internă, care a fost mai importantă pentru guvernul Austriei decât pentru efectul pe care l-ar avea pe plan extern.

Politica internă controlează politica europeană – credeți că îi lipsește Austriei o perspectivă strategică asupra UE?

Andreas Treichl: În acest moment, nu ne aflăm deloc într-o poziție strategică favorabilă. Încercarea de a convinge UE să preia gestionarea problemei pan-europene a azilului și a migrației nu se poate realiza prin utilizarea dreptului de veto. Această problemă ar fi trebuit discutată din timp, cu propuneri realiste și soluții. Iar acest lucru nu s-a întâmplat.  

Ce ar trebui să facă acum Guvernul Federal [al Austriei] pentru a remedia disensiunile care au apărut?

Andreas Treichl: Austria și-a exprimat dreptul de veto; acum ar trebui să lucreze pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile pentru aderarea României la Schengen. Ceea ce am împiedicat să se întâmple săptămâna trecută ar trebui remediat cât mai curând posibil. Aceasta este singura cale de a ieși din această situație. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Olanda este membra fondatoare a acordului de la Schengen si tot nu poate destructura mafia si coruptia statala romaneasca.

    • Te referi la tara care deține portul Anvers poarta cea mai mare de intrare și trafic de droguri și carne vie ? Sau poate te referi la tara care face comerț cu diamantele însingerate din Africa ? Hai pa pa că habar n-ai ce are sula cu prefectura !

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.