BCR a lansat o nouă emisiune de obligațiuni verzi, în valoare totală de 702 milioane de lei

BCR Sediul central Bucuresti Bridge

Banca Comercială Română (BCR) a anunțat miercuri că a lansat o nouă emisiune de obligațiuni verzi senior nepreferențiale, în valoare de 702 milioane de lei.

În ultimii trei ani, banca a emis obligațiuni în valoare de 3,75 miliarde de lei, fiind unul dintre principalii emitenți activi de la Bursa de Valori București.

Emisiunea constă în obligațiuni senior nepreferențiale cu o maturitate de 5 ani si reprezintă a doua tranzacție cu obligațiuni verzi a BCR, urmand să fie listată la Bursa de Valori București. Obligațiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea Fitch.

Procesul de book building a evidențiat un interes puternic din partea investitorilor, astfel încât valorea emisiunii a fost majorată de la minimum 350 milioane de lei la 702 milioane de lei, în timp ce randamentul de 95 bps peste randamentul titlurilor de stat, care se translatează la o rată dobânzii de 9,079%, reflectă performanța solidă a băncii.

Distribuția a fost echilibrată între fonduri de pensii, administratori de fonduri, companii de asigurări și instituții de credit, beneficiind de asemenea de participarea notabilă a International Finance Corporation (IFC) si Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: