Banca Transilvania finanțează cu 80 milioane de euro dezvoltatorul turc Anchor Grup

pallady-towers Sursa foto: Anchor Grup

Banca Transilvania a finanțat compania turcă  Anchor Grup cu 80 de milioane de euro pentru refinanțarea segmentelor de retail și office.

“Creditarea bancară rămâne cea mai importantă și – până în prezent – cea mai eficientă sursă de finanțare din România, accesată de industria de real estate. Prin parteneriatul cu Anchor Grup contribuim la crearea unui impact social pozitiv pe piață, prin proiecte durabile, într-un sector care joacă un rol esențial în toate aspectele vieții noastre”, afirmă Cosmin Călin, Director Executiv Mari Clienți Corporativi, Banca Transilvania.

Anchor Grup a dezvoltat primul centru comercial modern din România, București Mall-Vitan, și Plaza România. De asemenea, InCity Residences din Dristor cu 500 de apartamente și a fost primul dezvoltator care a lansat un proiect mixt integrat, Anchor Plaza fiind construit în imediata apropiere a Plaza România.

Cel de-al doilea proiect rezidențial finalizat este Pallady Towers, care dispune de peste 200 de apartamente în două clădiri. Acum, turcii au în dezvoltare Select Residences – cu peste 300 de apartamente aflate în trei imobile – este proiectul în dezvoltare al companiei, pe acest segment.

Portofoliul Anchor Grup include, de asemenea, clădiri de birouri: Anchor Plaza, care are un grad de ocupare de 100%, Plaza România Offices și, respectiv, Metropol Plaza, care se află încă în lucru.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: