Banca Mondială a îmbunătăţit joi previziunile privind creşterea economiei în acest an în Asia Centrală şi Europa de Est (unde este inclusă şi România) la 1,4%, de la un nivel de 0,1% estimat anterior, citând perspectivele mai bune din Rusia şi Ucraina, în pofida războiului în desfăşurare, potrivit unui raport al instituției.
Prognoza regională, publicată cu câteva zile înaintea reuniunii FMI şi Băncii Mondiale de la Washington, indică un avans al economiei Ucrainei de 0,5% în 2023, după un declin de 29,2% în 2022, anul în care Rusia a lansat invazia. Recent, Banca Mondială estima costul reconstrucţiei şi redresării Ucrainei la 411 miliarde de dolari, de peste două ori mărimea economiei Ucrainei în 2021, înainte de război.
„Deşi impactul economic suferit de Ucraina ca rezultat al invaziei este enorm, redeschiderea porturilor sale de la Marea Neagră şi reluarea comerţului cu cereale, precum şi sprijinul substanţial al donatorilor, ajută la sprijinirea activităţii economice în acest an”, apreciază Banca Mondială.
PIB-ul Rusiei s-a contractat cu 2,1% anul trecut, un nivel mult mai redus decât scăderea de 3,5% previzionată în ianuarie de Banca Mondială, care se aşteaptă în acest an la un declin al economiei ruse de 0,2% (faţă de o contractare de 3,3% estimată în ianuarie).
O creştere semnificativă a preţurilor de consum, în special la energie şi alimente, a dus la creşterea ratei medii anuale a inflaţiei până la 15,9% spre finalul lui 2022 în ţările emergente şi în curs de dezvoltare din Europa şi Asia Centrală, cel mai ridicat nivel din ultimii peste 20 de ani.
Banca Mondială avertizează că perspectivele rămân extrem de incerte, creşterea în 2023 ar putea fi mai slabă dacă războiul escaladează, preţurile la energie şi alimente continuă să crească, majorările de dobânzi accelerează pe plan global sau în regiune, sau se înregistrează o modificare semnificativă a fluxurilor de capital spre regiune. De asemenea, ar putea exista efecte negative de pe urma actualelor evoluţii din sectoarele bancare din unele economii avansate.