Azomureș a mai crescut puțin producția și ajunge la 15% din capacitate

Instalația Amoniac Azomures

Fabrica de îngrășăminte chimice Azomureș Târgu-Mureș a ajuns cu producția la 15% din capacitate, o ușoară creștere față de momentul reluării activității, în iunie, dar rămâne totuși drastic subcapacitat. Planuri pentru mărirea în continuare a producției există, dar, spun reprezentanții fabricii, depinde cum va evolua piața îngrășămintelor și prețul gazului.

„În acest moment suntem la 15% din capacitatea normală. Producem azotat de amoniu și nitrocalcar, cu amoniac din import. Planuri sunt (de majorare a producției – n.r.), depinde de piața gazelor și a îngrășămintelor”, au spus reprezentanții Azomureș, pentru Economedia.ro.

Fabrica din Târgu-Mureș este cel mai mare producător de îngrășăminte din țară și printre ultimele fabrici din domeniu rămase în funcțiune. Este, de asemenea, cel mai mare consumator individual de gaz din țară. Când funcționează la capacitate, Azomureș consumă singură circa 3 milioane de metri cubi de gaz pe zi. Dacă acum funcționează la 15% din capacitate, înseamnă că acum consumă până în 450.000 de metri cubi pe zi.

Anterior lunii iunie a acestui an, Azomureș avea suspendată producția de la sfârșitul anului 2021.

Guvernul și-a anunțat, în luna mai, intenția de a promova o schema de ajutor de stat pentru industria energointensivă, cu o valoare totală de circa 1,7 miliarde euro. Din această sumă, 400 de milioane de euro ar fi destinate chimiei, adică domeniu unde activează Azomureș. Până în prezent, OUG care ar promova această schemă de ajutor de stat nu a apărut.

Toată industria îngrășămintelor din Europa suferă, din pricina prețurilor mari ale gazului și a lipsei lui, în cantități suficiente. Profită de acest lucru țările care au gaz și au și industrie chimică, Rusia, Turcia, Kazakhstan-ul, țările din nordul Africii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. “”Producem azotat de amoniu și nitrocalcar, cu amoniac din import””

    Dacă acum funcționează la 15% din capacitate, înseamnă că acum consumă până în 450.000 de metri cubi pe zi.”
    In fabrica de amoniac se foloseste gaz metan. Fabrica de amoniac nu functioneaza. Azomures importa amoniac deci nu foloseste gaz metan 450 000 mc gaz/zi chiar daca merge la 15 %. Va rog sa ne transmiteti mesaje corect. Pentru ca eu sunt un vizitator fidel al site ului d voastra.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.