Avocata Diana Hatneanu, avertisment pentru persoanele cu polițe la City Insurance: ”S-a deschis procedura falimentului, aveți maximum 90 de zile să faceți cerere de plată de la rămânerea definitivă a hotărârii de azi ca să vă primiți banii”

city insurance polite asigurare sursa foto: Facebook/ Fondul de Garantare a Asiguratorilor

Avocata Diana Hatneanu a transmis, marți, un avertisment pentru persoanele care au avut polițe de asigurare la compania falimentară City Insurance. Avocata a anunțat că s-a deschis procedura falimentului, iar persoanele interesate să își primească banii înapoi au maximum 90 de zile de la ramanerea definitiva a hotararii de azi să depună cererile de plată.

  • ”Dupa aia la revedere, pa, good bye! (pentru cine a trecut pe la facultatea de drept, e termen de decadere de drept material) Pun mai jos textele de lege care arata exact cui i se aplica situatia”, a mai scris Diana Hatneanu.

Aceasta a indicat două prevederi din Legea 213/2015:

  • “Orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în stare de insolvenţă poate formula o cerere de plată motivată, adresată Fondului în condiţiile prevăzute la art. 121 şi alin. (4), dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancţiunea decăderii din drept.”
  • “Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi constatare a existenţei indiciilor stării de insolvenţă a asigurătorului şi data încetării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului; în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor cuvenite de la Fond, acesta va formula o cerere de plată motivată, în condiţiile art. 14”.

sursa foto: Facebook/ Fondul de Garantare a Asiguratorilor: Daune City Insurance / Uniqa

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: