Licitația pentru tronsoanele Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Târgu Neamț de pe A8 – Autostrada Unirii a fost publicată joi în SEAP, de la acest moment cele două proiecte finanțate prin PNRR intrând în cursa contra cronometru pentru respectarea termenului limită 2026, borna pentru proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cele două secțiuni de pe A8 erau ultimele loturi de autostradă din PNRR care nu fuseseră lansate în licitație, borna din PNRR pentru desemnarea constructorului fiind 2023.
Secțiunea I Târgu Mureș – Miercurea Nirajului are o lungime de 24,4 km (2,4 km drumuri de legătură), valoarea din SEAP este cuprinsă între 2,9 și 3,4 miliarde lei, iar termenul de realizare este de 6 luni pentru proiectare și 24 luni execuție. Ofertele pot fi depuse până la data de 27 februarie 2023.
„Obiectul contractului îl reprezintă proiectare și execuție Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, Secțiunea I Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și legătura la Autostrada A3, în lungime de aproximativ 24,4 km (inclusiv drumul de legatură în lungime de 2,4 km), în conformitate cu prevederile contractului de lucrări.”
Secțiunea III Leghin – Târgu Neamț are o lungime de 30 de kilometri, valoarea din SEAP este de 2,3 miliarde lei, iar termenul de realizare este de 6 luni pentru proiectare și 24 luni execuție. Ofertele pot fi depuse până la data de 28 februarie 2023.
„Obiectul contractului îl reprezintă proiectare și execuție Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, Sectiunea III Leghin – Târgu Neamț, în conformitate cu prevederile contractului de lucrări”.
În această primăvară, Cătălin Urtoi, consilierul ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, prezenta un calendar pentru capetele din A8, calendar pe care CNAIR a și reușit să-l respecte:
Pentru secțiunea de munte, Miercurea Nirajului – Leghin (159 km) săptămâna trecută au început dezbaterile pentru emiterea avizului de mediu (detalii aici).