Autostrada Unirii: Capetele de la Târgu Mureș și Târgu Neamț, finanțate prin PNRR, vor avea Acordul de Mediu în septembrie. Licitația pentru proiectare și execuție, estimată pentru ianuarie 2023

Harta Autostrăzi România PNRR

Tronsoanele Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Târgu Neamț care fac parte din Autostrada „Unirii” A8 vor avea Acordul de Mediu în septembrie, a anunțat marți Cătălin Urtoi, consilierul ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Cele două loturi cu o lungime de aproape 60 de kilometri, „capetele” de pe secțiunea mai avansată Târgu Mureș – Târgu Neamț (în etapa realizării Studiului de Fezabilitate), sunt finanțate prin PNRR și trebuie construite până în august 2026, conform jaloanelor din PNRR. Ultimul termen estimat pentru lansarea licitației pentru proiectare și execuție este ianuarie 2023.

Astfel, până la sfârșitul lunii septembrie pe cele două loturi ar trebui emis Acordul de Mediu, alte două luni sunt alocate aprobării indicatorilor tehnico-economici, iar noiembrie și decembrie sunt dedicate pregătirii lansării licitației, care nu poate fi mai târziu de 30 ianuarie 2023.

Calendarul privind etapa avizelor de mediu a fost anunțat de inginerul Urtoi după o discuție cu ministrul Grindeanu:

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
„Autostrada A8
Tronsonul Târgu Mureș – Târgu Neamț (Moţca)
1. Secțiunea 1, Tg.Mureș – Miercurea Nirajului, finanțare PNRR. În luna Septembrie 2022 vom avea Acord de Mediu și se va putea trece la etapa pregătitoare pentru HG indicatori tehnico-economici și inițierea caietului de sarcini în vederea licitației de Proiectare +Execuție
2. Secțiunea 3, Leghin – Tg.Neamt (Moţca), finanțare PNRR. În zilele de 24 și 25 August vor fi dezbaterile publice în vederea emiterii Acordului de Mediu, iar în 30 zile de la aceste dezbateri estimăm obținerea Acordului de Mediu.
3. Ambele secțiuni au nevoie și de finalizarea SF-ului pe tronsonul Tg.Mureș – Tg.Neamț, iar conform declarațiilor d-lui Director General CNAIR Cristian Pistol, declarații făcute și în prezența d-lui Ministru al Transporturilor, așteptăm ca SF-ul pe tronsonul Tg.Mureș – Tg.Neamț să fie predat și recepționat în varianta prezentată, până la sfârșitul lunii Noiembrie 2022. Aceasta este o premieră pentru A8 – tronsonul Târgu Mureș – Târgu Neamț”, a transmis Urtoi.
A doua secțiune a Autostrăzii Unirii, tronsonul de aproximativ 100 de kilometri dintre Târgu Neamț, Iași și Ungheni, a depășit în urmă cu două săptămâni „blocajul Jaspers” și se poate merge înainte cu variantele de traseu.
Contractul pentru realizarea documentației tehnice (Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic) a fost semnat cu firma de proiectare Consitrans în aprilie 2021 pentru 58 milioane de lei și o durată de 25 de luni. Studiul de Fezabilitate pentru tronsonul de aproximativ 100 de kilometri trebuia predat pe 13 aprilie, dar în urma observațiilor Comisiei Europene proiectul nu reușise să treacă de etapa definitivării traseului AMC 1 (Analiza MultiCriterială 1).

Sectorizarea contractului, o soluție pentru finalizarea mai rapidă a proiectului 

Sectorizarea în două loturi a contractului pentru cei 100 de kilometri de autostradă între Târgu Neamț și Republica Moldova poate fi o soluție pentru derularea mai rapidă a procedurilor și obținerea avizelor. Varianta este propusă de Adrian Covăsnianu, fost secretar de stat în mandatul ministrului Cătălin Drulă.

„Soluție pentru deblocarea și accelerarea implementării acestui proiect:

1. sectorizarea celor 100 km de la Tg. Neamț la Golăiești în 2 secțiuni respectiv secțiunea 1: Tg. Neamț – Lețcani (km 0 – km 61) + secțiunea 2: Lețcani – Golăiești (km 61 – km 100,14) conform caietului de sarcini.
2. obtinerea a 2 Certificate de Urbanism pentru Tg. Neamț – Lețcani (km 0 – 61km) respectiv pentru Lețcani – Golăiești (km 61 – km 100,14)
3. obținerea a 2 Acorduri de Mediu pentru Autostrada Tg. Neamț – Lețcani (Iași Vest) respectiv Autostrada Lețcani – Golăiești (Iași Nord).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. o vor face rușii și ungurii(cu ajutorul chinezilor în 2ani,pe traseul CHIȘINĂU-BUDAPESTA. ÎN 2027 va figata . CINE ÎI VA TĂIA PANGLICA?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.