Autostrada Transilvania. Lucrările la tronsonul Chiribiş – Biharia vor începe în primăvara lui 2025

sector Autostrada Transilvania / Chiribiș - Biharia sursa foto: captura video

Lucrările la tronsonul Chiribiş – Biharia de pe Autostrada Transilvania (A3) vor începe în primăvara anului viitor, iar până atunci se vor clarifica şi procesele pe rol pe care le are firma constructoare cu CNAIR, a declarat vineri, la Oradea, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. În martie, CNAIR a semnat cu constructorul Precon contractul pentru proiectarea și execuția lotului Chiribiș – Biharia.

„Vă readuc aminte o istorie care merită a fi spusă. Nişte domni, cam acum patru ani, au venit în această clădire, dacă nu mă înşel, şi au semnat un contract. Era prim-ministru un domn Orban, şi alţii pe la Transporturi, şi au semnat un contract cu această companie care s-a dovedit, după ce au trecut alegerile, că nu era viabilă. Era subdimensionat ca şi valoare, subfinanţat. Nu poate să îşi asume nimeni şi nu şi-a asumat nimeni demersul electoral al lui Ludovic Orban din 2020, care a dat bine atunci, probabil, dar care nu putea fi dus la bun sfârşit. Am avut nenumărate discuţii cu domnul Rus (patronul de la Selina, n.n.), în aceşti doi ani şi jumătate, spunând că eu nu pot să oblig oamenii din Ministerul Transporturilor să redimensioneze acest contract când tu ai semnat pe anumite sume de bani în 2020”, a spus ministrul Grindeanu, relatează Agerpres.

În continuarea răspunsului la întrebările jurnaliştilor bihoreni, ministrul a precizat că, drept urmare, contractul s-a anulat, s-a făcut o nouă licitaţie pe care a câştigat-o aceeaşi firmă.

„Are ordin de începere în primăvara anului viitor, ca, până atunci, partea de proiectare şi toate procesele – pentru că sunt ceva procese pe rol între CNAIR şi Selina, Selina contra CNAIR, CNAIR contra Selina să se clarifice şi să poată începe lucrările la acest tronson de la Chiribiş la Biharia. Dar, repet, răul a pornit în urmă cu patru ani, când, dintr-un heirupism că facem cincinalul în patru ani jumate, s-au gândit că dacă semnăm nişte contracte pot fi duse la bun sfârşit şi rezolvate lucrurile după alegeri. Din păcate, şi pentru constructori şi pentru oameni, în primul rând, a fost un demers pe care îl calific acum pur electoral”, a conchis ministrul Grindeanu.

Contractul a fost semnat cu Asocierea Precon Transilvania (Lider) – Citadina 98 pentru o ofertă de aproape 800 milioane lei, dublu față de contractul reziliat în 2022 cu Selina. Spre deosebire de lotul vecin (Suplacu de Barcău-Chiribiș executat aproape jumătate de Bechtel) pe secțiunea Precon lucrările se reiau, practic de la început. Asocierea este la primul contract de autostradă (Selina a executat lotul Biharia -Borș II de 5 km. în 2020).

Precon Transilvania cu sediul în Oradea a fost înființată în 2019, obiectul de activitate descris este ,,construcții drumuri și autostrăzi”, a avut o cifră de afaceri de 265 milioane lei în 2023, un profit net de 25 milioane lei și a raportat peste 170 de angajați, conform termene.ro.

Conform datelor din SEAP, administrator/reprezentant legal este EUGEN-IOAN HUDRICIU, iar categoria este ,,constructor mic”.

Citadina 98 constructor ,,mare ” din Galați, companie înființată în 1992, în domeniul construcții autostrăzi și drumuri, a raportat 300 de angajați și 200 de milioane lei, cifră de afaceri în 2022, potrivit termene.ro.

În SEAP, reprezentantul legal este DINU CONSTANTIN MINZAT.

Neoficial, Precon Transilvania din Oradea este controlată tot de proprietarul grupului Selina, Beniamin Rus, şi Citadina 98 din Galaţi.

Durata contractului este de 24 de luni, cu 6 luni alocate etapei de proiectare și 18 pentru execuție : ,,Am semnat astăzi un nou contract pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a secțiunii de autostradă Chiribiș-Biharia, parte a Autostrăzii Transilvania ! Semnarea a fost posibilă doar după soluționarea contestațiilor de către CNSC. Asocierea PRECON TRANSILVANIA S.R.L. – CITADINA 98 S.A., are la dispoziție 6 luni pentru perioada de proiectare, 18 luni pentru execuție și 785,215 milioane de lei (fără TVA), asigurați prin Programul Transport (PT), pentru finalizarea lucrărilor.Pe traseul acestei secțiuni de autostradă cu o lungime de 28,55 km vor fi construite inclusiv 7 poduri și 11 pasaje. Contractele anterioare pentru construcția acestei secțiuni de autostradă au fost reziliate de mai multe ori pâna acum, din cauza incapacității constructorilor de a finaliza lucrările”, afirma Cristian Pistol, în martie.

La vest, lotul Chiribiș-Biharia se continuă cu cei 5,5 km. dați în trafic în 2020 între Biharia și Borș II, iar la Est, spre Cluj, Constructorul Erbașu a predat luna aceasta Proiectul Tehnic pentru lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș (26 km), celebrul lot „Bechtel” de pe Autostrada Transilvania. Construcții Erbașu este la primul contract pentru un lot de autostradă în România și are 18 luni pentru execuția lotului cu o valoare de 884,12 milioane de lei, fără TVA.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: