Autostrada Transilvania : Grindeanu nuanțează semnarea contractului cu Precon pentru lotul Chiribiș-Biharia. ,,Sper ca Strabag și Erbașu să nu conteste și la CAB astfel încât să putem semna rapid contractul”

transporturi, Autostrada Sibiu-Pitesti, semnare contract, Sorin Grindeanu, Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Contractul pentru proiectarea și execuția lotului Biharia-Chiribiș de pe Autostrada Transilvania urmează să fie semnat ,,rapid” dacă Strabag și Erbașu nu depun contestații și la Curtea de Apel București (CAB), a anunțat miercuri, în Sălaj, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Acesta a transmis -de fapt- un semnal constructorilor Strabag și Erbașu cărora CNSC le-a respins contestațiile (pe fond), dar în același timp a nuanțat semnarea contractului cu Precon dacă se va ajunge, totuși în instanță. (n.r Legea obligă CNAIR să semneze contractul după decizia CNSC, dar situația lotului 1 de pe Autostrada A 0 Nord a arătat că legislația nu a fost respectată, după cum Economedia a explicat aici). Strabag a atacat la CAB decizia CNSC care i-a respins contestația pentru Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș. De asemenea, contestații la CAB sunt și pentru lotul 3 al Autostrăzii Moldovei- A 7.

,,Ieri, CNSC-ul (n.r Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor), în sfârșit a dat o decizie pe lotul Chiribiș-Biharia, asta e în județul Bihor, dar este pe traseul Autostrăzii Transilvania și a dat dreptate CNAIR, eu sper ca cei care au contestat (n.r. Strabag și Erbașu) să nu o facă mai departe astfel încât să putem semna rapid contractul” – a explicat ministrul Sorin Grindeanu

CNAIR a desemnat pe 8 iunie 2023 Asocierea Precon – Citadina câștigătoare a licitației pentru finalizarea lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania. Licitația de 877 milioane lei pentru lotul Chiribiș – Biharia cu o lungime de 28 km a fost lansată în august 2022, după ce în mai CNAIR reziliase contractul cu Selina. După rezilierea contractului, Selina a primit certificat negativ și a atacat decizia în instanță. În realitate, Precon ar fi controlată chiar de Beniamin Rus, patronul Selina, potrivit presei din Bihor.

Ofertele au fost depuse de constructori din România, Austria, Ungaria și Turcia. Durata contractului este de 24 de luni din care 6 luni proiectare și 18 execuție:

– CONSTRUCȚII ERBAȘU SA

– Asocierea DUNA GROUP INTERNAȚIONAL KFT – SC ING SERVICE SRL – SC DUNA CONSTRUCȚII RO SRL (Ungaria)

– MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET AS

– Asocierea PRECON TRANSILVANIA SRL – CITADINA 98 SA

– Asocierea SC STRABAG SRL – ANTREPRIZA DE REPARAȚII ȘI LUCRĂRI ARL CLUJ SA.

Pe traseul Autostrăzii Transilvania, de la Cluj-Napoca la vama Borș II, CNAIR nu are contracte semnate pe trei loturi cu o lungime de 96 kilometri: 41 kilometri între Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău (lotul cu tunelul Meseș depunere oferte 28 august), 26 de kilometri pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș (lotul cu viaductul de 1,7 km de la Suplacu de Barcău) respectiv lotul Chiribiș – Biharia (28 km) câștigat de Precon.

Pe Autostrada Transilvania, între Cluj-Napoca și Oradea, luna viitoare (estimare 15 august) se estimează inaugurarea lotului Nurol (14 km, Nușfalău – Suplacu de Barcău), iar pe traseul Târgu Mureș – Turda, Strabag ar putea deschide înainte de termen lotul Chețani – Câmpia Turzii (16 km).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Pâna la urma Strabag și Erbașu daca nu depun contestații ar mai putea primi lucrari pe viitor!
    Pas cu pas baieți!😲

  2. Se bate pasul pe loc in finalizarea autistrazilor incepute acum 20 de ani, mai mare rușinea ca in 20 de ani sa nu fiti in stare sa terminati o autostrada cap coadă, iar preturile stabilite pe proiecte este enorm de mare.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.