Autostrada Sibiu – Pitești: Șeful CNAIR confirmă deschiderea lotului Sibiu – Boița (13 km) pe 15 decembrie. PORR termină lucrările cu 5 luni în avans față de contract și începe lucrările pe lotul 4

A 1 Sibiu Boița Pro Infrastructura

Primul lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, tronsonul Sibiu – Boița (13 km), se poate deschide pe 15 decembrie, a confirmat directorul general al Companiei de Drumuri, Cristian Pistol. Este prima confirmare oficială a termenului de inaugurare (anticipată) asumat de constructorul PORR, după ce Asociația Pro Infrastructura avansase jumătatea lunii decembrie pentru deschiderea primilor kilometri ai Autostrăzii Sibiu – Pitești.

Invitat la TVR Info, Cristian Pistol a lăudat progresul constructorului din Austria care termină lucrările cu 5 luni înainte de termenul din contract și a anunțat că în 2025 Astaldi trebuie să deschidă cei 30 de kilometri dintre Pitești și Curtea de Argeș (lotul 5).

„Am avut nenumărate discuții cu antreprenorul lucrării (n.r PORR) aceștia și-au asumat această dată de 15 decembrie, evident că și noi, cu personalul CNAIR am evaluat această posibilitate, premisele sunt optimiste, cred că pe data de 15 decembrie am putea să circulăm pe prima secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești, prima trecere la profil de Autostradă a Carpaților. Este primul pas, este o firmă serioasă care a arătat că se poate mobiliza foarte bine, în avans față de contract. Sper să lucreze la fel și pe secțiunea 4 (n.r Curtea de Argeș-Tigveni, 10 km.) unde suntem în proiectare”, a spus Cristian Pistol.

Șeful CNAIR a mai transmis că, în 2028 România va avea terminată prima autostradă care trece Carpații, A1 Sibiu – Pitești.

Contractul pentru proiectarea și execuția primului lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești a fost semnat în aprilie 2019 pentru 600 de milioane de lei. Lucrările au început în primăvara anului 2020 și au termen de finalizare martie 2023. Lotul de 13 kilometri cuprinde 27 de poduri și pasaje și două noduri rutiere. La Boița, Autostrada se conectează cu DN 7 Valea Oltului printr-un sens giratoriu cu un diametru de aproape 50 de metri, soluție de sistematizare rutieră care, cel mai probabil, va duce la formarea de cozi în zilele aglomerate. În 2028, ar urma să fie deschis circulației și lotul 2 unde, în iulie, asocierea MAPA-CENGIZ (Turcia) a început proiectarea (18 luni proiectare și 50 de luni execuție).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Exceptional!
    Primul ciot de autostrada de 14 km e facur in 2022!
    Minunat!
    Puteti sa dati interviuri despre maretele realizari in materie de autostrazi!
    In 2028 terminati si ciotul Ploiesti – Buzau din A 7?
    🤔

    • Acest “ciot” lungeşte cu 14 km autostrada Deva – Sebeş – Sibiu, adică se ajunge la un total de circa 130 km de autostradă, fără întrerupere. E o veste bună.

  2. Sunt gata să pariez că Porr va deschide lotul 4 (Tigveni – Curtea de Argeş) înainte ca Astaldi (WeBuild) să termine lotul 5 (Curtea de Argeş – Piteşti), pe care se tot agită de vreo doi ani.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.