Autostrada Sibiu – Piteşti: O nouă contestaţie amână semnarea contractului pentru lotul 4 Curtea de Argeş – Tigveni / Ministerul Transporturilor promitea pe 13 octombrie semnarea contractului până la sfârşitul lunii

Lot-4-Sibiu-Pitesti

O nouă contestaţie amână semnarea contractului pentru construirea lotului 4 al Autostrăzii A1 Sibiu- Piteşti, deşi Ministerul Transporturilor dădea asigurări pe 13 octombrie că nimic nu mai poate împiedica semnarea contractului pentru tronsonul de 10 kilometri.

Compania de Drumuri a transmis într-un comunicat oficial că, deşi a invitat constructorul PORR să vină la sediu şi semneze contractul de 1,7 miliarde lei pentru lotul 4, procedura nu poate fi încheiată pentru că firma clasată pe lotul 2  a cerut Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) să reevalueze oferta austriecilor de la PORR.

„După decizia favorabilă a CNSC, CNAIR S.A., în calitate de Autoritate Contractantă, a solicitat imediat ofertantului câștigător să transmită documentele necesare și să se prezinte la sediul CNAIR S.A. pentru semnarea contractului. Concomitent cu acest demers, ofertantul clasat pe locul II a introdus o nouă contestație la CNSC cu privire la obligarea Autorității Contractante de a reevalua oferta depusă de firma câștigătoare. CNAIR S.A. cunoaște faptul că are obligația semnării contractului chiar dacă s-a depus plângere împotriva Deciziei inițiale, dar din cauza noii contestații depuse la CNSC de către ofertantul situat pe locul II, compania are obligația să aștepte soluționarea acesteia, potrivit legii. Precizăm că prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice fac imposibilă semnarea contractului, ca urmare a noii contestații depuse la CNSC”, a transmis CNAIR.

Pe 13 octombrie, Ionel Scrioşteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor promitea semnarea contractului cu PORR până la sfârşitul lunii. „Autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş : După finalizarea procedurilor administrative, respectiv săptămâna viitoare, CNAIR va semna contractul de proiectare și execuție pentru Lotul IV, Tigveni – Curtea de Argeș, cu compania austriacă PORR, care a fost desemnată câștigătoare, după ce CNSC a respins ultima contestație. Este vorba despre un tronson de 10 km din Autostrada Sibiu – Pitești”, anunţa Scrioşteanu.

Tot pe 13 octombrie şi fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă anunţa semnarea contractului cu PORR. „A1 SIBIU – PITEȘTI TRONSONUL 4: CONTESTAȚIA COMPANIEI CHINEZE A FOST RESPINSĂ, CONTRACTUL POATE FI SEMNAT Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins contestația depusă de o companie chineză împotriva câștigătorului desemnat pentru execuția tronsonului 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) din Autostrada A1 Sibiu – Pitești”, scria Drulă pe pagina sa de Facebook.

Licitaţia a fost lansată în urmă cu doi ani şi jumătate, în martie 2019. Lotul 4 are o lungime de 10 kilometri, iar durata contractului este de 60 de luni, din care 16 luni proiectare şi 44 execuţie. Cea mai dificilă lucrare va fi tunelul de la Momaia cu o lungime de 1,3 km, a anunţat Compania de Drumuri într-un comunicat oficial: „Ofertantul desemnat câștigător a rămas S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L. cu preţul de 1.678.873.121,77 Lei fără TVA. Durata contractului este de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 60 de luni. Una dintre lucrările principale ce urmează a fi realizate în cadrul acestui contract este construcția unui tunel cu o lungime de 1.350 m”. În total, pe Lotul 4 vor fi 13 lucrări de artă din care 12 poduri, pasaje şi viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: