Primul lot al Autostrăzii Moldovei (A7), șantier pe care lucrează Asocierea Pizzarotti – Retter, a ajuns la 40% execuție și cu mobilizare constantă poate fi deschis în octombrie 2024 (noul termen din contract), iar lotul 2 al constructorilor Coni – Trace este la 35,4% progres, conform actualizării de progres pe care a publicat-o CNAIR, miercuri dimineață.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Însă, lotul 2 Mizil – Pietroasele este mai lung (28 km), iar deschiderea nu este garantată la sfârșitul anului viitor, mobilizarea drumarului bulgar din asociere fiind insuficientă, după cum a arătat conducerea Ministerului Transporturilor/CNAIR.

De asemenea, UMB a ajuns la 25% pe primul lot al secțiunii Buzău – Focșani, raportarea anterioară fiind de 22% pe cei aproape 5 kilometri de la Buzău. În continuare, însă, niciunul dintre cele 4 loturi UMB dintre Buzău și Focșani nu a ajuns la 30%, deși loturile 1 și 4 au totuși termene de finalizare contractuale august 2024 și sunt loturi „scurte” (5 și 10 km).

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Astfel, față de jumătatea lunii noiembrie când asocierea italo-română Pizzarotti – Retter era la 34% (detalii aici), lotul dintre Dumbrava (A3) și Mizil de 21 kilometri intră în 2024 cu 40% și același progres lunar de 5-6%.

Pentru lotul 3, Pietroasele – Buzău (14 km), constructorul Nurol din Turcia va începe lucrările la primăvară și are termen 20 de luni.

Imagini recente de pe șantierul UMB, „cocoașa” Focșani: