Ministerul Transporturilor a emis luni, 27 martie, Autorizația de Construire pentru primul lot al autostrăzii Focșani – Bacău, tronson cu o lungime de 36 km pe care UMB trebuie să-l finalizeze în doi ani și jumătate. Termenul de 30 de luni se calculează de la momentul emiterii Ordinului pentru Începerea Lucrărilor (OIL) pe care Compania de Drumuri urmează să-l emită în scurt timp, dar constructorul a intrat în teren încă din ianuarie (detalii aici).
CNAIR și UMB au semnat contractele de execuție pentru Autostrada Focșani – Bacău (96 km) pe 15 decembrie 2022, pentru toate cele trei loturi ale secțiunii Focșani – Bacău (cea mai lungă secțiune de pe Autostrada Moldovei), termenul fiind de 30 de luni.
Autorizația completă este emisă pentru 2,66 miliarde lei și avizează lucrări în localitățile Odobești, Mărășești, Panciu, Vânători, Garoafa, Bolotești, Țifești, Movilița și Pufești din județul Vrancea.
Parte a Autostrăzii Moldova (A7), Autostrada Focșani – Bacău este compusă din 3 loturi:
Lotul 1: Focșani – Domnești Târg (35,60 km)
Lotul 2: Domnești Târg – Răcăciuni (38,78 km)
Lotul 3: Răcăciuni – Bacău (21,52 km)
Autostrada Focșani – Bacău are o lungime totală de 95.902 km și va cuprinde 91 de poduri/pasaje, 5 noduri rutiere, 2 parcări de scurtă durată (stânga/dreapta), 2 parcări tip S1 (stânga/dreapta), 1 parcare tip S3 (stânga/dreapta) și 3 Centre de Întreținere și Coordonare.