Autostrada Moldovei: UMB a primit Autorizația de Construire pentru primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani

UMB Adjud

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru primele două loturi ale Autostrăzii Bacău – Pașcani, tronsoane pe care UMB trebuie să le construiască în termen de 30 de luni. După emiterea Autorizației de Construire, CNAIR va transmite Ordinul pentru Începerea Lucrărilor (OIL) de la care se calculează cei doi ani și jumătate pentru execuție. Contractele cu UMB pentru cele trei loturi au fost semnate la jumătatea lunii februarie 2023.

Autostrada Bacău – Pașcani are o lungime de 77 kilometri, iar la intersecția cu Autostrada Unirii A8 este proiectat un nod rutier de tip turbion, adică o intersecție cu bretele de viteză pentru toate direcțiile. Pe traseu vor fi construite peste 100 de poduri, pasaje și structuri casetate, 9 noduri rutiere și 50 de spații de servicii prevăzute cu stații de încărcare pentru mașini electrice. Toate cele trei loturi au durată de execuție de 30 de luni.

Lotul 1 Săucești – Trifești are o lungime de 30 de kilometri, iar ministerul a autorizat lucrări de 1,8 miliarde lei. Contractul include construcția a 34 de poduri și pasaje dar și a unui viaduct de o complexitate tehnica ridicata (567 metri).

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Lotul 2 Trifești – Gherăești (jud. Neamț) are 19 kilometri, iar valoarea lucrărilor este de 1,4 miliarde lei. Pe traseu sunt 14 poduri și pasaje, dar și un viaduct cu o lungime de 525 de metri.

Urmează și emiterea Autorizației de Construire pe Lotul 3 Mircești – Pașcani (28 km) care include 38 de poduri și pasaje precum și nodul turbion de la intersecția cu A8 Autostrada Unirii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: