Autostrada A7 către Moldova: Guvernul a aprobat primele exproprieri din Prahova pentru tronsonul Ploieşti – Buzău. Ofertele pentru construirea primului lot pot fi depuse până pe 24 august

A7 Buzău Ploieşti Sursa foto: Cătălin Drulă / Facebook

Primele exproprieri necesare construirii autostrăzii Ploieşti – Buzău, parte din A7 „Autostrada Moldovei” au fost aprobate astăzi, în şedinţa de Guvern, a anunţat, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook.

Hotărârea de Guvern se referă la imobile din şapte localităţi situate în judeţul Prahova: „,Se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Ploiesti – Buzău”, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza localităților Râfov, Dumbrava, Drăgănești, Albești – Paleologu, Tomșani, Colceag, Baba Ana, din județul Prahova, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A”

Tronsonul Ploieşti – Buzău are documentaţia completă (Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic) licitaţia pentru execuţie este lansată iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost prelungit pentru 24 august. Autostrada A 7 Ploieşti – Paşcani este cel mai important proiect de infrastructură rutieră propus la finanţare prin PNRR.

„Executivul a aprobat primele exproprieri din județul Prahova pentru sectorul Ploiești-Buzău, pregătind astfel lucrările în teren pentru cel mai avansat tronson al A7.

Câteva date despre cum va arăta sectorul Ploiești-Buzău, pe care lucrările vor dura maximum 20 de luni:

  • lungime – 63 km;
  • 6 noduri rutiere;
  • 160 de ha de perdele forestiere;
  • 42 de poduri + pasaje;
  • 4 spații de servicii moderne, dotate și cu stații de încărcare electrice”, a precizat ministrul Drulă.

Primul tronson din Autostrada A7, care leagă Moldova de București, a fost lansat la licitație pe 1 iunie. Contractul presupune execuția lucrărilor pentru Autostrada Ploiești – Buzău, în lungime de 63,25 km și are o valoare maximă de 5 miliarde lei.

Contractul este împărțit în trei loturi, respectiv:

  • Lot 1 Dumbrava-Mizil, în lungime de 21 km – valoare maximă 1,95 miliarde lei
  • Lot 2 Mizil-Pietroasele, în lungime de 28,35 km – valoare maximă 1,74 miliarde lei
  • Lot 3 Pietroasele-Municipiul Buzău, în lungime de 13,90 km – valoare maximă 1,36 miliarde lei.

Până la final de an vor fi lansate licitaţiile pentru execuţie şi pe următoarele trei tronsoane : Buzău-Focșani, Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani. De la Paşcani la Suceava profilul drumului va fi la standard de autostrada în timp ce pentru sectorul Suceava – Siret, autostrada până la Rădăuţi şi drum expres între Rădăuţi şi vama cu Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: