Autostrada Focșani – Bacău: Dacă nu se depun contestații până la sfârșitul zilei, UMB începe lucrările la primăvară / Guvernul face exproprieri de 34 de milioane de lei

Autostrada București Nord Lot 2 UMB asfaltare

Compania de Drumuri și UMB pot semna contractele de execuție pentru cele trei loturi ale Autostrăzii Focșani – Bacău dacă până la sfârșitul zilei nu se depun contestații, luni 5 decembrie fiind ultima zi din cele zece zile pe care le prevede legea în care se pot depune contestații. Practic, cu o rezervă de 2-3 zile pentru „data poștei” până la sfârșitul săptămânii, CNAIR poate începe procedurile pentru atribuirea contractelor de aproape 7 miliarde lei.

CNAIR a anunțat rezultatele licitației pentru secțiunea Focșani – Bacău pe 25 noiembrie, urmând ca în scurt timp să fie desemnați câștigătorii/câștigătorul și pentru ultimele trei loturi din Autostrada Moldovei, segmentul Bacău – Pașcani, unde se pare că tot UMB a avut cele mai bune oferte. Deși secțiunea Bacău – Pașcani a fost lansată în licitație înaintea secțiunii Focșani – Bacău, a avut 23 de oferte, în timp ce pentru segmentul Focșani – Bacău CNAIR a primit 12 candidaturi, deci pentru ultimele trei loturi ale A7 Comisia de Evaluare are nevoie de mai mult timp pentru analiză.

Totodată, cel mai probabil până la sfârșitul lunii, Guvernul va aproba exproprieri de 34 de milioane de lei pentru execuția celor trei loturi ale Autostrăzii Focșani – Bacău. Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost aprobat și publicat de Ministerul Transporturilor și cuprinde peste 11.000 de imobile cu o suprafață de peste 15 milioane metri pătrați.

„Aprobarea amplasamentului lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Focşani – Bacău”, prevăzut în anexa nr. 1, la prezenta hotărâre, conform variantei finale a studiului de fezabilitate; Aprobarea declanșării procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Focşani – Bacău”, situate pe raza municipiului Focșani și a localităților Vânători, Odobești, Garoafa, Bolotești, Țifești, Mărășești, Panciu, Movilița, Pufești, Păunești, Ruginești și Adjud din județul Vrancea, și a localităților Sascut, Valea Seacă, Orbeni, Parava, Răcăciuni, Cleja, Faraoani și Nicolae Bălcescu din județul Bacău.

Aprobarea listei cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, proprietarii sau deținătorii acestora, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ teritoriale, precum și sumele individuale estimate de către expropriator, aferente justelor despăgubiri în cuantum total de 34.551.578,54 lei, pentru un număr de 11.312 imobile proprietate privată, în suprafață totală de 15.292.671 mp., reprezentând teren cu sau fără investiții, prevăzută în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre”, arată documentul.

Pentru secțiunea Focșani – Bacău, durata de execuție este de 30 de luni, inclusiv pentru cel mai lung lot al întregii Autostrăzi a Moldovei A7, lotul Domnești Târg – Răcăciuni de 39 de kilometri. Contractele pot fi semnate până la sfârșitul anului doar dacă nu se depun contestații.

„ASOCIEREA SPEDITION UMB SRL – SA&PE CONSTRUCT SRL – TEHNOSTRADE SRL a câștigat contractele pentru toate cele 3 loturi ale Autostrăzii FOCȘANI – BACĂU (95,9 km).

Pentru LOTUL 1 (Focșani-Domnești Târg), cu o lungime de 35,60 km, valoarea de atribuire este de 2,354 miliarde de lei, fără TVA.
Pentru LOTUL 2 (Domnești Târg-Răcăciuni), cu o lungime de 38,78 km, valoare de atribuire este 2,485 miliarde de lei, fără TVA.
Pentru LOTUL 3 (Răcăciuni-Bacău), cu o lungime de 21,52 km, valoare de atribuire este de 1,673 miliarde de lei, fără TVA. Durata de execuție a fiecărui contract este de 30 de luni, ceea ce înseamnă că în anul 2025 se va putea circula și pe această secțiune a Autostrăzii Moldovei (A7), a cărei construcție este finanțată prin PNRR, anunța pe 25 noiembrie, șeful CNAIR, Cristian Pistol.
Lotul 1 Focșani – Domnești Târg cu o lungime totală de 35,60 km (de la km 0+000 la km 35+ 600) și cu o valoare de 2.980.541.107,96 lei, fără TVA:
1. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET AS (Turcia)
2. MAPA INSAAT VE TICARET AS (Turcia)
3. NUROL INSAAT VE TICARET AS (Turcia)
4. Asocierea SPEDITION UMB SRL – SA&PE CONSTRUCT SRL – TEHNOSTRADE SRL (România)
Lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni cu o lungime totală de 38,78 km (de la km 35+600 la km 74+380) și cu o valoare de 3.147.260.622,03 lei, fără TVA:
1. Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. -– S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. (România)
2. NUROL INŞAAT VE TICARET A.S. (Turcia)
3. Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret A.S. (Turcia)
4. MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia)
Lotul 3 Răcăciuni – Municipiul Bacău cu o lungime de 21,522 km (de la km 74+380 la km 95+902,35) și cu o valoare de 2.118.715.571.17 lei, fără TVA:
1. Kolin Insaat Turizm Sanayi ve Ticaret A.S. (Turcia)
2. MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia)
3. NUROL INŞAAT VE TiCARET ANONIM ŞIRKETI (Turcia)
4. Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. -– S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. (România)”.
Autostrada Focșani – Bacău are o lungime totală de 95.902 km și va cuprinde 91 de poduri/pasaje, 5 noduri rutiere, 2 parcări de scurtă durată (stânga/dreapta), 2 parcări tip S1 (stânga/dreapta), 1 parcare tip S3 (stânga/dreapta) și 3 Centre de Întreținere și Coordonare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.