Autostrada A10 Sebeş – Turda, la care se lucrează de 7 ani, a intrat pe ultima sută de metri: Constructorul Aktor a finalizat asfaltarea pe întreg lotul 2 între Alba Iulia şi Aiud / La alunecarea de teren de lângă Alba Iulia, autostrada are deocamdată un singur sens

A10 Sebeş Turda Drulă Sursa Foto : Adisan

Lotul doi al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda a intrat pe ultima sută de metri după ce constructorul a finalizat asfaltările (stratul de uzură) pe toţi cei 24 de kilometri dintre Alba Iulia Nord şi Aiud, iar deschiderea circulaţiei va fi posibilă în câteva săptămâni, anunţă fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Totuşi, din informaţiile Economedia lucrările încă nu sunt finalizate, zona alunecării de teren de la Oiejdea (aproximativ 500 metri lângă Alba Iulia-Nord) rămâne cu un singur sens, iar alte două pasaje şi bretelele peste drumurile secundare încă nu au statul final de asfalt. Un termen pe care Compania de Drumuri îl ia în calcul pentru darea în trafic este 1 Decembrie, de Ziua Naţională, deschiderea circulaţiei fiind influenţată, în această perioadă, şi de condiţiile meteo.

În aceste condiţii, Drulă dă asigurări că până la sfârşitul anului se va circula pe Autostradă completă de la Sibiu şi Deva la Cluj Napoca, odată cu deschiderea lotului 2 de pe A10.

„A10 SEBEȘ-TURDA + A3 TG. MUREȘ AU INTRAT ÎN LINIE DREAPTĂ. A fost așternut asfaltul final de uzură pe întreaga lungime a celor 2 tronsoane. Se execută în prezent ultimele lucrări pe partea de parapete, marcaje, garduri de protecție sau șanțuri. La polul opus se situează cei 24km de pe A10 lot2, un contract început în 2014 și care aniversează anul acesta 7 ani. Rețeta acestui dezastru nu ar fi fost posibilă fără o proiectare superficială, incompetență a administrației de a debloca șantierul și un constructor care s-a trezit abia în ceasul al 13-lea. Cunoscând foarte bine istoria A10 Sebeș-Turda, am decis la începutul anului că vreau să închid acest cerc de 5 miniștri ai transporturilor consecutivi care au spus ”Anul acesta se deschide Sebeș-Turda lotul 2”. Am monitorizat personal evoluția șantierului de la cantitățile zilnice de asfalt puse în operă și până la soluțiile tehnice din dealul de la Oiejdea. În ciuda încercărilor unor conducători politici de a mistifica realitatea, până la finalul acestui an vom circula pe autostradă continuă de la Cluj la Sibiu sau Deva, lăsând în urmă nesfârșitele ambuteiaje din Teiuș, Aiud și Alba Iulia”, a scris Drulă.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Fostul ministru al Transporturilor a subliniat că până la sfârşitul anului constructorul Strabag din Austria finalizează lucrările pe tronsonul de 9 kilometri dintre Târgu Mureş şi Ungheni pe Autostrada Transilvania: „Sectorul de aproape 10 km din apropierea Mun. Tg. Mureș este un exemplu de ”Așa da”. Construcția a început în iulie 2020 și va fi finalizată în mai puțin de un an și jumătate. Pregătirea temeinică a proiectului coroborată cu un constructor serios ne arată că putem construi autostrăzi repede și bine și îmi doresc ca pe viitor să replicăm mult mai des aceste experiențe”.

Pe de altă parte, Drulă nu a făcut nicio referire la lotul 2 al Drumului Expres Craiova–Piteşti, unde lucrează UMB, segmentul dintre Balş şi Slatina (40 km) fiind la aproximativ 90% stadiu fizic. În septembrie, la bilanţul prezentat după demisia din Guvern, acesta spunea că sunt şanse mari pentru deschiderea circulaţiei chiar şi cu anumite restricţii dacă vremea va fi favorabilă lucrărilor

Lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeş Turda filmat în urmă cu 4 zile (surpararea de la Oiejdea este la min. 2, iar la min. 5 lucrările de la bretele de la un drum judeţean)  

https://www.youtube.com/watch?v=1QvF9Jrh1pY

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: