Autoritățile, obligate să cumpere o cotă minimă de mașini nepoluante la fiecare achiziție publică pentru vehicule

masina electrica, incarcare Sursa foto: Pexels

Autoritățile din România vor fi obligate ca la fiecare achiziție publică de vehicule demarată începând cu data de 2 august 2021 să cumpere o anumită pondere de vehicule nepoluante, arată o ordonanță de urgență adoptată marți de Guvern.

Conform actului normativ, începând cu data de 2 august 2021, în procesul de achiziție publică sau achiziție sectorială, autoritățile și entitățile contractante au obligația de a se asigura că, la fiecare contract de achiziție pentru vehicule, este respectată ponderea aferentă vehiculelor nepoluante.

În prima fază, până la 31 decembrie 2025, ponderea pentru vehicule ușoare nepoluante este de 18,7%, iar pentru vehicule grele nepoluante este de 6% în cazul autoutilitarelor și de 24% în cazul autobuzelor pentru transport persoane.

În intervalul 01 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2030, ponderea pentru vehicule ușoare nepoluante rămâne la 18,7%, însă pentru vehiculele grele crește la 7% în cazul autoutilitarelor și la 33% în cazul autobuzelor.

Prevederile se aplică pentru toate tipurile de contracte de achiziții publice, fie că vorbim despre cumpărare, închiriere sau leasing. De asemenea, prevederile se aplică inclusiv societăților cu capital privat care prestează servicii publice (transport public de persoane, transport școlar, salubritate etc.).

Astfel, vehiculele nepoluante sunt definite după cum urmează:

Vehicule ușoare nepoluante – orice mașină sau microbuz care îndeplinește următoarele criterii:

  • Până la 31 decembrie 2025 – cantitatea maximă a emisiilor de CO2 la țeava de evacuare mai mici de 50 g/km, precum și cu emisiile de poluanți în condiții reale de conducere (RDE) mai mici de 80%;
  • De la 01 ianuarie 2026 – numai vehicule cu emisii zero.

Vehicule grele nepoluante – orice camion sau autobuz care utilizează unul dintre următorii combustibili alternativi:

  • Hidrogen;
  • Energie electrică;
  • Gaze naturale (GPL, GNC, LNG);
  • Biocombustibili lichizi;
  • Combustibili sintetici.

 

Ordonanța de urgență privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante, în sprijinul unei mobilități cu emisii scăzute a fost aprobată la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

Actul normativ transpune în legislația națională prevederile Directivei UE 2019/1161 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, definește „vehiculele nepoluante” și impune ținte privind achiziția acestora și termene clare de implementare tuturor autorităților contractante.

„În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România și-a asumat tranziția către ecomobilitate, iar o componentă esențială a acestui proces este decarbonizarea sectorului de transport. Și pentru că legislația românească din acest domeniu s-a dovedit ineficientă în a stimula achizițiile de vehicule nepoluante, în special din fondurile publice, venim cu reglementări noi care impun, în premieră, ținte clare pentru toate achizițiile publice de vehicule. Este un pas important care vine în completarea programelor de susținere a achizițiilor de vehicule curate, cum este Rabla Plus, sau a programelor de finanțare a infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice. Prin aprobarea acestei OUG ne îndeplinim obiectivul de transpunere a directivei europene în termenul solicitat de Comisie și venim în sprijinul cetățenilor care își doresc să trăiască în orașe fără poluare”, a declarat Barna Tanczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: