Austriecii de la Wienerberger și-au inaugurat o nouă unitate de producție în România, după ce au modernizat o fabrică preluată în Buzău

Wienerberger caramida

Producătorul de cărămidă Wienerberger Group a inaugurat, luni, la Berca, în judeţul Buzău, o nouă unitate de producţie, după o investiţie de peste 25 de milioane de euro realizată în ultimii doi ani, informează News.ro. Fosta fabrică de cărămida de la Sătuc, comuna Berca, a fost preluată de compania austriacă, fiind modernizată în ultimii doi ani cu peste 25 de milioane de euro.

Redeschiderea fabricii din Buzău, în urma modernizării şi retehnologizării, reprezintă un pas important în angajamentul companiei pentru sustenabilitate şi în furnizarea de soluţii care să răspundă nevoilor actuale şi viitoare ale pieţei, au arătat reprezentanţii companiei.

Wienerberger este lider mondial în producţia de cărămizi, cu peste 20.000 de angajaţi la nivel internaţional şi peste 200 unităţi de producţie, în 28 de ţări. La nivel european, compania ocupă primul loc în furnizarea de ţigle de lut, sisteme de conducte şi pavele de suprafaţă. Prezentă în România de 25 de ani, compania a investit peste 135 milioane de euro la nivel local.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: