Porr Construct, una dintre cele mai mari firme de construcții din țară, cu capital austriac, câștigă licitația din SICAP organizată de Constanța South Container Terminal SRL pentru construcția unui terminal multimodal cu platformă portuară cu o ofertă de 274 milioane lei. Constanța South Container Terminal SRL este deținută de DP World, operator portuar cu o prezență globală controlat de familia conducătoare din regatul Emiratelor Arabe Unite. Lucrările vor doua 24 de luni.
Terminalul vizat se întinde pe 12 hectare și vine în prelungirea celui pe care CSCT deja îl operează , având ca scop creșterea capacității de depozitare și manipulare a bunurilor și mărfurilor, având în vedere creșterea volumului traficat în Constanța, port care a devenit cel mai important la Marea Neagră, în condițiile evenimentelor din Ucraina.
„Este un terminal modal și îl numit așa pentru că este în continuarea terminalului deja existent. Are și va avea legătură cu danele de operare, cu operarea pe calea ferată și va sprijini mult și traficul rutier. Această platformă, în suprafață de 12 hectare, va fi împărțită în funcție de nevoile noastre operaționale. Aproximativ 5 hectare vor fi destinate depozitării mărfurilor, 3 hectare vor fi zone de acces, 3 hectare spații adiacente, iar restul vor fi spații verzi”, spunea , în mai, Cornel Peleanu, manager de proiect, când a fost anunțată investiția. Finanțarea proiectului vine din fonduri europene, de la bugetul de stat și din fonduri proprii.
DP World este o companie care angajează peste 100.000 de oameni în peste 70 de țări. În Portul Constanța operează cel mai mare terminal maritim de la Marea Neagră, cu o echipă de aproximativ 600 de oameni care au procesat până acum peste 6.000 de nave de transport.
Porr Construct are afaceri de 1,2 miliarde de lei, în 2022, derulând toate tipurile de proiecte din construcții, inclusiv autostrăzi.