Austria vrea să plafoneze prețul la electricitate pentru maximum 80% din consumul mediu anual al gospodăriilor

berc ars, energie, electricitate, curent Sursa foto: Pixabay

Guvernul austriac a aprobat miercuri un plan care vizează plafonarea preţului electricităţii pentru maximum 80% din consumul mediu anual al gospodăriilor, o măsură care ar urma să permită unei familii să economisească aproximativ 500 de euro pe an, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Ideea este ca gospodăriile să plătească doar 10 eurocenţi pentru un 1 kWh pentru primii 2.900 kWh pe care îi consumă într-un an, ceea ce se estimează că ar reprezenta cam 80% din consumul anul al unei gospodării cu trei persoane. De la acest consum în sus se va plăti preţul pieţei, care în prezent oscilează între 18 şi 72 de eurocenţi pentru 1 kWh, potrivit E-Control, organismul de control din sector.

Subvenţia stimulează economisirea, deoarece, cu cât se va consuma mai puţin peste această limită, cu atât va fi mai mare partea de cheltuieli cu electricitatea plătită la preţul fix de 10 cenţi pe kWh.

Subvenţia nu ţine cont de numărul de persoane care locuiesc într-o gospodărie sau de venituri, dar familiile mai mici sau persoanele singure care consumă mai puţină electricitate vor beneficia mai mult de această măsură.

Cancelarul federal, conservatorul Karl Nehammer, a subliniat că gospodăriile cu mai puţine resurse vor primi un ajutor extra de 200 de euro şi că acelea cu mai mult de trei membri vor putea solicita alte subvenţii.

Executivul de la Viena estimează că planul de subvenţionare va avea un cost cuprins între 3 şi 4 miliarde de euro.

Austria va începe în octombrie să plătească aşa numitul cupon anti-inflaţie, o plată unică de 500 euro pentru un adult şi 250 pentru un copil şi, de asemenea, a anunţat un cupon de 150 de euro care se va deconta automat din factura finală, anuală, la electricitate, când se va face o regularizare între ce s-a consumat şi ce s-a plătit.

Aflaţi în opoziţie, social democraţii, ultranaţionaliştii şi liberalii au criticat măsura cu diferite argumente şi spun să vine prea târziu. În schimb, sindicatele şi organizaţiile de angajaţi au reacţionat pozitiv, dar au solicitat mai multe ajutoare în acest sens.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: