Australia a anunțat rezilierea unui contract semnat în 2019 cu Franța pentru achiziționarea a 12 submarine convenționale în valoare de 56 de miliarde de euro, optând pentru dotarea cu submarine nucleare, în cadrul unui parteneriat cu Statele Unite și Marea Britanie, potrivit BFM TV.
“Nu este o schimbare de opinie, este o schimbare de necesități”, a declarat premierul australian Scott Morrison, pentru a justifica anularea contractului semnat cu Naval Group în 2019. În valoare totală de 56 de miliarde de euro,, acesta viza cumpărarea a 12 submarine convenționale de clasă Attack, derivate din Barracuda. Primul dintre ele urma să fie livrat în 2032.
Contractul cu Naval Group a început să fie negociat în 2016 pentru a fi semnat în cele din urmă în 2019, dar termenii săi nu au încetat niciodată să fie discutați.
Franța consideră această schimbare o lovitură sub centură din partea administrației Biden, care a negociat împreună cu Marea Britanie și Australia un pact denumit Aukus pe fondul tensiunilor cu China în regiunea indo-pacifică. În iunie, Australia lăsa deja să se înțeleagă că are un “plan B”.
Dezvăluit miercuri, acest acord prevede o colaborare a celor trei țări în materie de apărare.
“Prima mare inițiativă a Aukus va fi livrarea de submarine cu propulsie nucleară Australiei”, a afirmat premierul Scott Morrison, în videoconferință alături de Boris Johnson, în cadrul unui eveniment prezidat de Joe Biden de la Casa Albă.
Franța a denunțat o “decizie regretabilă” și “contrară literei și spiritului cooperării care prevala între Franța și Australia”.
Pentru a calma ușor lucrurile, Joe Biden a asigurat că SUA doresc să “colaboreze strâns cu Franța” în această zonă strategică.
Trebuie notat că Noua Zeelandă interzice intrarea în apele sale teritoriale a oricărei nave cu propulsie nucleară, din 1985, și a anunțat că viitoarele submarine ale vecinului și aliatului său austraalian nu sunt nici ele binevenite.