Audi va investi în Ungaria 320 milioane de dolari pentru a majora producția de motoare pentru vehicule electrice

audi masina auto Sursa Foto: Pexels.com

Subsidiara Audi din Ungaria va investi 120 de miliarde de forinţi (320,2 milioane de dolari) în vederea majorării producţiei de motoare pentru vehicule electrice, la fabrica sa din Gyor, a anunţat marţi ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Oficialul a declarat că Audi, care anterior anunţase că ar putea majora semnificativ producţia la această fabrică, va începe producerea noilor motoare din 2025 şi va angaja încă 500 de persoane.

Audi, subsidiară a grupului german Volkswagen, susţine că unitatea din Gyor este cea mai mare uzină globală de producere a motoarelor.

Veniturile fabricii Audi din Ungaria au crescut cu 2,6% în 2021, la 7,7 miliarde de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: