Asociație: ANRE a pregătit o infrastructură pentru taxarea autoconsumului pe banii prosumatorilor, deși Guvernul spunea că nu va introduce „taxa pe soare”

case cu panouri solare Sursa foto: Dreamstime

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a pregătit infrastructura pentru taxarea autoconsumului pe banii prosumatorilor, în ciuda asigurărilor din partea Guvernului că nu va introduce aşa numita „taxă pe soare”, susţin reprezentanţii Asociaţiei Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din Romania (APCE), într-un comunicat de presă.

„În ciuda asigurărilor din partea Guvernului, că nu va introduce aşa numita „taxă pe soare”, ANRE a pregătit infrastructura pentru taxarea autoconsumului pe banii prosumatorilor. Ca să poţi obţine certificatul de racordare ca prosumator este nevoie să adaugi suplimentar un tablou sigilabil cu siguranţe. În acest tablou sigilabil, urmează să fie instalat un contor pentru măsurarea autoconsumului. În unele cazuri acest contor a fost deja instalat”, se menţionează în comunicatul transmis luni de asocieţie.

Potrivit sursei citate, prosumatorii plătesc în plus pentru aceste echipamente fără să aibă beneficii sau să fie informaţi de rolul acestui contor pe autoconsum.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„De ce se instalează contoare suplimentare pentru măsurarea autoconsumului dacă Guvernul şi ANRE nu intenţionează să aplice „taxa pe soare”? Aceasta este o acţiune cu premeditare în care sunt implicate mai multe instituţii ale statului. Guvernul a creat cadrul legal iar ANRE a început să pregătească infrastructura. În toată această perioadă au negat cu vehemenţă intenţia de a introduce o astfel de taxă. Instalarea acestor echipamente suplimentare este o dovadă a intenţiei Guvernului şi ANRE de a introduce această taxă absurdă”, se menţionează în comunicat.

Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie a solicitat membrilor săi să trimită fotografii cu astfel de instalaţii. Din sutele de imagini primite am identificat doua situaţii: în unele cazuri a fost instalat un “bloc de măsură sigilabil”; în alte cazuri au fost instalate inclusiv contoarele inteligente care sunt deja funcţionale.

Infrastructura pentru taxarea autoconsumului se construieşte în perioada în care Guvernul şi Ministerul Energiei neagă intenţia de a introduce “taxa pe soare”.

Asociaţia menţionează că, în declaraţiile oficiale, reprezentanţii Guvernului şi ANRE au încercat să acrediteze ideea că taxa pe soare poate fi aplicată doar începând cu 2026, dacă puterea instalată a prosumatorilor din România va atinge 8% din puterea totală instalată în România.

„Aceasta afirmaţie este falsă deoarece OUG prevede că cei care au beneficiat de finanţare (Casa Verde, Electric UP, etc) şi cei care au peste 30 kW pot fi taxaţi în orice moment printr-un ordin ANRE. Încercarea de a promova ideea că este normal să taxezi autoconsumul din 2026 dacă puterea atinge 8% este o acţiune agresivă şi nejustificată faţă de prosumatori. Nu este normal să taxăm autoconsumul astăzi sau în 2026 indiferent de puterea instalată. O altă temă falsă promovată de autorităţi a fost aceea că introducerea “taxei pe soare” este o obligaţie a României de a transpune o directivă europeană. Menţionăm că APCE a solicitat un răspuns oficial din partea Comisiei Europene legat de această obligativitate. Răspunsul a fost clar şi fără echivoc: România nu este obligată să transpună în legislaţia naţională articolul care face referire la taxa pe soare. Solicităm Guvernului României eliminarea din OUG163 /2022 Art. 21 (pct 3) care permite ANRE să taxeze autoconsumul prosumatorilor”, se mai spune în comunicat.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat vineri că în România nu există taxă pe soare şi nu s-a pus problema introducerii unei astfel de taxe.

El a precizat că discută acest aspect cu doamna Ditte Juul Jorgensen, directorul general al Direcţiei Generale Energie (DG Ener) din cadrul Comisiei Europene, care s-a aflat într-o vizită în România.

„Da, am văzut acest subiect şi sunt surprins. Nu există taxă pe soare în România. Nu s-a pus problema introducerii unei taxe pe soare. Îmi pare rău că se acreditează această idee, pentru că eu nu o susţin şi nu o să o susţin niciodată. (…) Sigur, s-a transpus o directivă europeană, cred că e Directiva 944 Red II şi s-a luat exact textul din directivă care spune că statele membre pot aplica, dar atenţie, din 2026, dacă procentul de putere instalată la prosumatori depăşeşte, cred, 8% din total putere instalată în sistem energetic. Suntem încă bine, departe de cifra de 8% şi nu suntem în 2026. Acum, prosumatorii au spus bun, puteţi elimina acel articol din textul legii: “poate aplica o taxă”? Şi ne-am adresat Comisiei Europene (…) de fapt e în vizită doamna director general Ditte Juul Jorgensen de la DG Ener şi i-am pus această întrebare şi dânsa va verifica dacă nu cumva eliminând acest articol generăm un infringement. Dacă o să avem în scris poziţia Comisiei că nu există riscul de infringement, eu n-am o problemă să susţin ideea eliminării acestuia”, a explicat Sebastian Burduja.

Întrebat dacă preşedintele ANRE ar avea libertatea să introducă o asemenea taxă printr-un ordin, ministrul Energiei a afirmat că „este exclus”, pentru că se poate aplica doar din 2026 şi aceasta în condiţiile în care puterea instalată la prosumatori ar ajunge la 8% din total sistem energetic. .

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. numa in romania exista aceasta intentie pt taxa pe soare
    gunoaiele trebuie sasi finanteze pensiile speciale
    solutia ii instalatiile offgrid

  2. cand un politician spune ca nu va se va intampla ceva, trebuie sa te pregatesti de acel lucru. copilu’ de securist burduja se bate cu pumnu-n piept pe linkedin ca nu va fi nici o taxa… da cum sa il crezi.. e dublu mincinos!

  3. Adevărul este că nu este chiar o absurditate. Acum depinde de implementare și normele de aplicare dar să ținem cont că prosumatorii ăștia au decontată o mare parte a investiției fotovoltaice din… bani publici.

    Personal consider că toată șarada cu casa verde e o mare sifonare de bani publici și care și-au imaginat că gata, bagă 2000lei și devin mari jucători pe piața energetică urmează să și-o ia, de zile mari.

    Statul a dat – statul a luat.
    Eu prefer să trăiesc fără pomeni de stat.
    Ce am e 100% munca mea și oricum, am dat la stat 70% din ea. +taxe.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.