Anul trecut, la finalul lunii ianuarie, autoritățile au sărit în ajutorul consumatorilor de energie electrică care urmau să achite prețuri mult mai mari, cu o normă care se aplica retroactiv de la 1 ianuarie 2021. Anul acesta, însă, autoritățile spun că schema de ajutor la energie nu se poate aplica retroactiv, de la începutul lunii ianuarie, ceea ce este o dublă măsură, arată Asociația Energia Inteligentă.
Asociația arată că, anul trecut, ministerul Energiei și ANRE au stabilit un plan de acțiune prin care consumatorii de energie electrică să beneficieze retroactiv de prețuri mai mici la energie. Prin Ordinul ANRE nr. 5 din 20 ianuarie 2021 se stabilea că „Furnizorii de ultimă instanță pot să aplice clienților casnici din serviciul universal, fără discriminare și condiționalitate, o reducere comercială începând cu data de 1 ianuarie 2021”. Astfel, Ordinul publicat în MO, în 20 ianuarie 2021 prevedea aplicarea retroactivă a unor măsuri de reducere a prețului la energie electrică de la 1 ianuarie 2021.
Potrivit Asociației, atunci se puteau aplica măsuri retroactiv, deoarece furnizorii erau cei care trebuiau să dea banii înapoi retroactiv. Anul acesta, când statul ar trebui să dea banii pentru compensație retroactivă, nu se mai poate, subliniază AEI.
„Exact aceeași oameni, vin cu o dublă măsură aplicată în România în decurs de numai un an”, atrage atenția Asociația.
Asociația subliniază din nou că numărul consumatorilor care vor beneficia de noile măsuri de sprijin nu va crește prea mult.
Asociația apreciază că vor beneficia de plafonare doar 30% din consumatorii casnici de gaze, care au preț de peste 0,31 lei/kWh. Astfel, 70% nu vor beneficia de noua plafonare la gaze.
În ceea ce privește compensația, Asociația estimează că 45-55% dintre consumatorii casnici de gaze vor primi compensație. Alți 25% de consumatori casnici de gaze nu se încadrează în noile condițiile de consum și nu vor beneficia de nici o compensație, iar 20-30 % dintre consumatorii casnici de gaze naturale au prețul gazelor în anul acesta sub limita prețului impus de lege pentru care se acordă compensație și nu vor beneficia de nici o compensație.
„Ce trebuie să știe romanii când le vor veni facturile la gaze în martie 2022 cu noile plafonări/compensări, vor achita facturi în medie cu 30-40% mai mari ca anul trecut în aceeași perioadă. Aceasta este o invitație să nu ne mai mirăm în martie așa cum am făcut-o în ianuarie 2022 că nu am știut ce se va întâmpla”, conchide Asociația.