Plafonarea tarifelor RCA încalcă legislația europeană, o astfel de măsură fiind aplicată și în anul 2016, iar atunci mediul concurențial a fost grav afectat și România a intrat în infringement, au transmis, joi, într-un comunicat de presă, reprezentanții companiilor de asigurări, respectiv UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, și PIAR − Patronatul Industriei Asigurătorilor din România.
Aceștia transmit că proiectul de Hotărâre de Guvern privind limitarea timp de șase luni a prețurilor la nivelul tarifelor de referință din martie 2022 „încalcă în mod evident legislația europeană, este lipsit de fundament economic și ambiguu pe anumite aspecte, riscând să destabilizeze și mai mult piața de asigurări RCA”.
Asigurătorii spun că legislația trebuie modificată, dar necesită un pachet de măsuri mai amplu care să fie discutat împreună cu toate părțile direct implicate.
Potrivit lor, există soluții esențiale pentru o piață funcțională și atractivă dedicată consumatorilor, respectiv:
Îndreptarea articolelor specifice din Legea nr. 132/2017 care nu permit asigurătorului un control al costurilor, conducând astfel la dezechilibre importante în funcționarea normală a pieței de asigurări bazată pe competitivitate, profitabilitate și prudențialitate.
Demararea unui proiect național ce vizează reducerea frecvenței și gravității accidentelor rutiere și adoptarea unor măsuri urgente de creștere a gradului de cuprindere în asigurare și de combatere reală a fraudelor care să vină imediat și eficient în sprijinul eforturilor deja existente în această zonă. Practic, la fiecare 100 de mașini înmatriculate în țara noastră, cel puțin 6 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale și decese, comparativ cu 4,08% – frecvența înregistrată în Bulgaria, 3,2% în Polonia, 2,7% în Cehia, 2,3% în Ungaria și 1,65% în Croația. UNSAR, BAAR și PIAR s-au angajat într-un astfel de demers, și se declară deschiși în a colabora cu alte organizații și instituții publice în acest sens.
„Subliniem că la o soluție similară s-a mai apelat și în anul 2016, tot printr-un HG, când s-au plafonat tarifele de primă RCA. Realitatea a demonstrat că nu a fost o soluție benefică nici pentru piața de asigurări din România și nici pentru asigurații și persoanele prejudiciate deopotrivă, mediul concurențial a fost grav afectat, iar România s-a confruntat în 2021 și 2023 cu un faliment și o insolvență de o magnitudine mult mai mare decât falimentele anterioare din industria de asigurări. În plus, trebuie reamintit că împotriva României s-a declanșat procedura de infringement care a încetat abia după ce s-a renunțat la intervenția statului în politica de prețuri a societăților de asigurare”, arată reprezentanții asigurătorilor.
Ei reamintesc faptul că, în prezent, deși numărul de vehicule înmatriculate a depășit 10 milioane, numărul asigurătorilor RCA activi din România este de doar 8 (ca termen de comparație, Cehia are 12 la o piață de aproximativ 6 milioane de vehicule).
„Mai mult, se pune întrebarea dacă acționarii sunt dispuși în continuare să investească într-un mediu de business impredictibil, și într-o piață RCA marcată de 4 falimente în ultimii 8 ani, în contextul în care costul de capital necesar, raportat la expunere, pentru a îndeplini cerințele de solvabilitate, este în creștere”, spuns asigurătorii.