Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Cel de-al patrulea mare faliment din asigurări în numai opt ani demonstrează încă o dată cât de nefuncționale au devenit unele instituții-cheie din România.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a ajuns altceva decât o autoritate de supraveghere a falimentelor, sub ochii căreia s-au prăbușit, unul după altul, lideri de piață. Iar lipsa de decizii luate la momentul potrivit de autoritățile competente se transformă acum într-o scuză pentru o intervenție mai puternică a statului în piață, prin plafonări de prețuri și înființări de companii de stat.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras vinerea trecută autorizația Euroins, cel mai mare jucător din piața de asigurări auto RCA, și i-a cerut insolvența, urmând ca în viitoarea perioadă să se decidă falimentul companiei.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Este al patrulea colaps al unei mari companii de asigurări în ultimii opt ani, după cel al Astra Asigurări (2015), Carpatica Asig (2016) și City Insurance (2021), două dintre aceste companii fiind lideri de piață la momentul insolvenței. Insolvența Euroins va costa circa 250 de milioane de euro, în timp ce celelalte trei falimente majore au costat, până în prezent, 1,7 miliarde de lei, echivalentul a circa 350 de milioane de euro. Plățile pentru falimentul City Insurance sunt încă în derulare și necesarul de plată este estimat la circa 100 de milioane de euro.
După falimentul City Insurance, colapsul Euroins era pe buzele tuturor, în contextul în care practicile celor două companii erau asemănătoare: câștigarea unei cote cât mai mari de piață prin practicarea celor mai mici prețuri, câteodată la jumătate față de ale concurenților, fără a avea acoperire (capital).
Însă Autoritatea de Supraveghere Financiară nu a văzut ori s-a făcut că nu vede ani întregi problemele acestor companii și s-a mulțumit doar să dea amenzi care să crească bugetul instituției. City Insurance a prezentat ani la rândul situații financiare solide în spatele cărora se ascundeau conturi false la bănci din străinătate. Iar acum vedem că Autoritatea știa încă din 2020 că cerințele de capital ale Euroins nu sunt îndeplinite.
ASF a avut nenumărate ocazii să ia decizii pentru a preveni ca aceste două companii să continue să își majoreze cota de piață. În schimb, prin lipsa de decizie la momentul potrivit, a lăsat mii de români să continue să cumpere polițe RCA de la aceste companii și a girat un fel de schemă Ponzi care acum va fi plătită din bani de la buget, adică tot ai contribuabililor.
În acest timp, nimeni din conducerea ASF, plătită cu zeci de mii de euro pe lună, nu se vede vinovat de aceste falimente. Din contră, șefii autorității își apără posturile și spun că au luat măsurile potrivite la momentul potrivit. Spre comparație, în scandalul Wirecard din Germania, conducerea autorității de supraveghere din țară a fost forțată să demisioneze după ce a fost acuzată că nu a supravegheat eficient piața. În schimb, în România, șefii ASF și-au dat și bonusuri „de performanță excelentă”, în anul în care City Insurance a intrat în insolvență.
Până și anunțul insolvenței Euroins a fost un eșec pentru ASF: în timp ce joi seara toată presa anunța pe surse că Consiliul ASF a decis insolvența Euroins, Autoritatea a avut nevoie de o zi întreagă de la luarea deciziei până la anunțul oficial, care a fost făcut vineri la prânz. Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și al treilea om în stat, ne anunța chiar cu câteva zile înainte că urmează falimentul Euroins. Câteva zile mai târziu, tot Marcel Ciolacu încearcă să disculpe ASF și să arunce vina pe Consiliul Concurenței, deși această instituție are atribuții limitate pe piața de asigurări, referitoare la concurență și cotă de piață, nu la nereguli ale situațiilor financiare.
Trebuie să amintim și faptul că piața RCA din România este una cu numeroase disfuncționalități.
Dumpingul practicat de unele companii și nesancționat ani de ASF a făcut ca fix companiile care oferă prețurile cele mai mici, prin diverse mecanisme, să poată crește rapid și să acapareze cote mari de piață.
Acest fenomen a deformat piața asigurărilor RCA din România și a făcut ca țara noastră să nu fie atractivă pentru jucători serioși. De aceea vedem cum România are numai 8 companii de asigurare RCA, în timp ce în alte state din Europa Centrală și de Est există zeci, chiar sute de companii care activează pe această piață.
Pe de altă parte, în România mereu a existat un război între asigurători și service-uri, care se acuză reciproc fie că umflă prețurile reparațiilor, fie că plătesc cu întârziere.
Iar totul vine în contextul în care România este țara cu cele mai multe accidente rutiere din Uniunea Europeană și statul cu unele dintre cele mai mici sancțiuni pentru șoferii indisciplinați.
Așadar, vedem un dublu eșec al pieței de asigurări: pe de o parte cel de reglementare, care creează disfuncționalități, iar pe de altă parte de supraveghere, în care instituția compententă nu este capabilă să ia la timp măsurile care se impun. Până și guvernul s-a arătat nemulțumit de activitatea ASF. Însuși ministrul Finanțelor Adrian Câciu a subliniat că este nevoie care statul să controleze mai bine ca ASF să își facă treaba, deși ASF este o autoritate independentă.
ASF a eșuat în misiunea sa de reglementare și supraveghere a pieței, însă nu este singurul exemplu.
De exemplu, Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) nu a putut gestiona liberalizarea pieței, care a adus scumpiri puternice pentru consumatori. A urmat apoi un haos legislativ provocat de revenirea parțială la o piață reglementată, care a adus furnizorilor probleme majore de lichidități, după ce aceștia au fost obligați să vândă la prețuri plafonate energie pe care o cumpăraseră scump, iar statul a decontat cu întârziere sumele.
Curtea de Conturi a ajuns o instituție fără relevanță, al cărei scop de a verifica cheltuirea banilor publici nu mai este vizibil. Sunt ani buni de când un raport al Curții de Conturi a mai dus la vreun dosar penal. În schimb, instituția e ocupată să angajeze pe bandă rulantă consilieri, cărora să le dea pensii speciale. La asta se adaugă intenția de a transforma Curtea de Conturi într-un fel de consultant, fără capacitatea de a mai aplica sancțiuni.
Un al exemplu de eșec instituțional este Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), care ani de zile a permis unor televiziuni de știri să difuzeze de dimineața până seara știri false, manipulări și narative pro-ruse.
Iar Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) este un alt exemplu, instituția fiind incapabilă să urmărească sumele cheltuite de partidele politice în presă, în afara campaniei electorale.
Puține instituții din România mai funcționează. Putem da exemplul Băncii Naționale a României, datorită căreia vedem acum un sistem bancar mai rezilient față de precedenta criză economică. Sau pe cel al Consiliului Concurenței care, în ciuda amenzilor mari pe care le aplică, are adeseori câștig în instanță atunci când acestea sunt contestate.
Așadar, ceea ce vedem în acest moment este o problemă sistemică, un fenomen al impotenței unor instituții de stat, populate cu conduceri alese politic, fără experiență în domeniile în care lucrează.
Iar principala consecință pe care o vedem ca urmare a acestor instituții nefuncționale este o tendință de etatism a statului, printr-o intervenție mai mare în economie.
Prima măsură luată în considerare de stat după insolvența Euroins este de a plafona prețurile. Când principala problemă este că ai avut ani la rândul companii care au ținut prețurile artificial în jos, acum statul îi obligă și pe ceilalți asigurători să ofere asigurări la prețuri sub nivelul real, să vândă în pierdere.
Ce motivație mai au acești asigurători să rămână pe piață, dacă o fac scoțând bani din buzunar? Statul român încearcă acum, prea târziu, să spele păcatele ASF și să arate că ia măsuri pentru protejarea populației. Totuși, peste șase luni, când plafonarea va expira, vom vedea pur și simplu că tot ce a făcut a fost să amâne creșterea prețurilor.
În plus, statul plafonează doar prețul vânzării de polițe RCA la nivelul din 2022, adică doar al unui jucător de pe întregul lanț, în timp ce service-urile vor practica tot prețurile din 2023, majorate în urma inflației. De ce asigurătorii sunt obligați să vândă în pierdere, iar service-urile nu?
O altă idee apărută în urma insolvenței a fost de a limita cota de piață maximă pe care o poate dobândi un asigurător, o altă măsură păguboasă de intervenție în piață. Atât City Insurance, cât și Euroins au ajuns lideri de piață crescând organic, prin vânzarea de polițe la prețuri mici, care au atras consumatorii. Nu cota mare de piață este neapărat problema. Consiliul Concurenței are instrumente pentru a verifica firme atunci când acestea ajung pe o poziție dominantă. Problema este faptul că ASF nu a putut vedea la timp că aceste companii nu aveau capital pentru a plăti daunele.
Iar peste toate acestea vedem cum liderii politici ai celor două mari partide, PSD și PNL, profită de această situație pentru a facilita intrarea statului ca jucător pe piața RCA. CEC Bank este pe cale să își facă propria companie de asigurări, iar statul o susține. Vom vedea astfel creându-se o nouă companie de stat care ar putea fi capitalizată cu bani de la bugetul de stat pentru a începe activitatea. Și am putea vedea un nou exemplu de companie de stat populată cu copii, nepoți sau cumnate, plătiți cu salarii de mii de euro lunar.
Această nouă insolvență din piața de asigurări ne arată că avem nevoie de o reglementare mai clară a pieței asigurărilor, care să forțeze companiile de asigurări să fie mai transparente, dar și de instituții mai puternice, populate de oameni competenți.
Dar în niciun caz nu avem nevoie de măsuri păguboase precum plafonarea prețurilor la RCA sau limitarea cotei de piață unui asigurător. În plus, chiar dacă într-o piață liberă statul are dreptul de a-și crea propriu asigurător specializat pe RCA, trebuie ca acesta să nu devină un exemplu clasic de companie de stat împânzită de rude și care dobândește rapid o cotă mare de piață cu prețuri mici, susținute din capitalizarea acesteia cu bani de la bugetul de stat.