Aproape două treimi (64%) din plafonul programului IMM Invest s-a consumat până în acest moment, iar trei instituţii financiare bancare au epuizat plafonul, a anunţat Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), citat de Agerpres.
“Impactul programului IMM Invest în cadrul economiei româneşti este susţinut şi argumentat de cifre. Dacă anul trecut am avut aproape 26.000 de întreprinderi mici şi mijlocii, vreau să vă spun că în acest moment plafonul pe IMM Invest este în totalitate împărţit către cele 23 de instituţii financiar bancare, deci nu mai avem buffer pentru a da finanţatorilor. În ceea ce priveşte garanţiile acordate în acest moment 64% din plafon este epuizat. Trei instituţii financiare bancare au epuizat plafonul….Cele 23 de instituţii financiar bancare au solicitat finanţare în valoare de 12,5 miliarde de lei. Plafonul alocat IMM Invest, inclusiv Agro Invest, este de 15 miliarde de lei, din care la început 1 miliard era pentru Agro Invest, iar 14 miliarde de lei pentru IMM Invest. Valoarea totală a solicitărilor de garantare transmise de către instituţiile financiare Fondului în aplicaţia noastră însumează în acest moment 8 miliarde de lei, iar credite acordate, credite injectate în economie, avem 10 miliarde de lei aferent unui număr de 12.500 garanţii acordate în acest moment”, a explicat Dumitru Nancu, la conferinţa “Pandemia continuă: România Încotro? Cum rezistă economia românească în pandemie”, eveniment organizat de Oxygen Events cu sprijinul Asociaţiei Române a Băncilor, dedicat Ecosistemului Antreprenorial.
El a declarat că şi în 2021 cea mai importantă sursă de finanţare pentru întreprinzători o reprezintă IMM Invest.
Dumitru Nancu susţine că din punct de vedere al domeniului de activitate al companiilor care au aplicat pentru acest program anul trecut pe primul loc au fost firmele din domeniul lucărilor de construcţii, iar anul acesta se situează cele din transporturi, cu aproape 2.500 de credite, apoi cele domeniul lucrărilor de construcţii, cu 1.600 de credite, firmele din comerţ cu 1.000 de credite şi cele din Horeca cu 780 de credite.
Potrivit directorului general al FNGCIMM nevoia pentru Programul Agro IMM Invest a fost de patru ori mai mare. Suma alocată prin acest program este de 1,8 miliarde de lei sub formă de finanţări pentru 2000 de fermieri. Garanţia Fondului este de 1,4 miliarde de lei.