Aproape 1.200 de carduri europene pentru dizabilitate au fost emise în acest an, iar alte aproximativ 4.100 de cereri sunt în curs de procesare, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), într-o postare publicată pe pagina de Facebook a instituţiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit ministerului de resort, Cardul European pentru Dizabilitate este emis, la cerere, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD).

Datele centralizate de MMSS arată că, în primele două luni din 2024, au fost emise 1.196 astfel de carduri, în timp ce alte aproximativ 4.100 de cereri se află în stadiul de procesare, transmite Agerpres.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Beneficiile care decurg din utilizarea acestor carduri sunt: transport gratuit cu mijloacele de transport în comun, parcare gratuită, acces gratuit sau subvenţionat parţial la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber (în funcţie de pachetele de beneficii stabilite de fiecare dintre statele-membre ale UE participante).

„Cardul european vine în completarea cardurilor naţionale pentru persoanele cu dizabilităţi şi va fi acordat de către autorităţile naţionale pe baza propriilor criterii. Pentru moment, cardul poate fi utilizat în statele membre ale Uniunii Europene: Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda, Malta şi România”, precizează Ministerul Muncii.
Pentru a obţine Cardul European pentru Dizabilitate, persoanele interesate au nevoie de o cerere de înscriere (disponibilă la link-ul http://dizab.eurocard.gov.ro/…/cerere_pentru_acordarea…) şi de o fotografie recentă (tip buletin).

Înscrierea se poate realiza electronic – prin trimiterea documentelor scanate pe adresa de e-mail a DGASPC din judeţul sau sectorul de domiciliu, personal sau prin reprezentant – prin depunerea documentelor la sediul DGASPC din judeţul sau sectorul de domiciliu.