Apple spune că nu va folosi datele utilizatorilor pentru a-şi antrena AI-ul

Apple MacBook Sursa foto: Pixabay

Încercând în continuare să asocieze protejarea intimităţii propriului brand, Apple promite că datele reieşite din acţiunile utilizatorilor nu vor fi folosite pentru antrenarea modelelor lingvistice, transmite News.ro.

Apple a anunţat săptămâna aceasta o serie întreagă de funcţii de AI pentru produsele sale, pe care le grupează sub brandul Apple Intelligence.

Aceste funcţii vor fi implementate la nivelul sistemului de operare, ceea ce va face să poată fi accesate din orice aplicaţie şi vor fi disponibile pe telefoanele, tabletele şi laptopurile companiei.

La WWDC 2024, Apple a explicat că, în principiu, funcţiile de AI vor rula local, pe dispozitivul utilizatorului. Asta ar trebui să confere o viteză de operare mai mare şi un plus de intimitate, întrucât datele nu părăsesc dispozitivul.

Vor exista şi cazuri când, pentru anumite sarcini, va fi necesară comunicarea cu serverele companiei. Apple promite că, şi în acest caz, nivelul de intimitate va fi acelaşi.

Compania a specificat că foloseşte atât modele lingvistice proprii, cât şi modele licenţiate, cum este ChatGPT, şi cum, pe viitor, ar putea deveni şi Gemini.

În fine, Apple a confirmat că, pentru antrenarea algoritmilor săi, foloseşte atât materiale licenţiate, cât şi materiale disponibile în mod public pe internet.

Noile funcţii de AI vor face parte din iOS 18, care va fi lansat la toamnă, însă vor fi disponibile doar pe iPhone 15 Pro, iPhone 15 Pro Plus şi modelele lansate ulterior.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: