Antreprenor cu valoare adăugată: Coniferis Retreat, un proiect turistic într-o oază de liniște în munți, derivat din producția de tiny house personalizate

Tiny House Coniferis 1

Turiștii dornici de locuri izolate și experiențe mai puțin obișnuite le pot găsi undeva în județul Bihor, la Coniferis Retreat, o afacere pornită de la un atelier de producție de tiny house din Oradea.

Inițiativa a aparținut Stelianei Petriș meserie arhitect, absolventă al universității din Oradea dar școlită o perioadă și de Universita degli studi di Sassari, din Sardinia, Italia.

În Italia, a povestit ea pentru Economedia, i-au fost insuflate „atât principii ale restaurării și prezervarea patrimoniului cultural cât și importanța noii arhitecturi, comunicarea armonioasă a acesteia cu mediul înconjurător. Cu aceste valori insuflate, m-am întors în țară și la scurt timp am inițiat povestea Think Tiny House, un concept născut din dorința de a promova o viață mai minimalistă și mai aproape de natură, într-o societate bazată pe consumerism agresiv și un haos cotidian.”

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Prototipul de la Think Tiny House, a explicat ea, a fost proiectat să ofere tot confortul unei case obișnuite dar pe o suprafață utilă mai mică, maxim 30 de metri pătrați utili, gândit cu ferestre mari pentru a pune accent pe natură și gabarite care respectă legislația rutieră pentru a putea fi transportat. 

„Această idee de căsuțe care îți permite traiul mai aproape de natură dar, în același timp, îți oferă și mobilitate, a devenit atractiv în special pentru străini, astfel că majoritatea clienților Think Tiny House sunt de peste hotare, Germania, Croația, Suedia, Ungaria, etc, dar avem și români care încep să îmbrățișeze acest concept. Ne diferențiem pe această piață prin personalizarea acestor căsuțe în funcție de nevoile și preferințele fiecărui client în parte, fiecare tiny house având un design interior unic și oferind un produs ”la cheie”. Costul unei căsuțe poate varia în funcție de cerințele clientului, dar prețul de pornire este de la 40.000 euro”, a spus Steliana Petriș.

Experiența a schimbat și durata de execuție căsuțelor. Prima a fost gata într-un an, iar „astăzi am ajuns la o capacitate de producție și eficientizarea unor etape și procese care ne permit să terminăm o casă într-o lună de zile. Materialele pe care le utilizăm, fie că discutăm de etapa structurii, fie că ne referim la finisaje, alegem mereu un produs calitativ si durabil în timp, fapt pentru care avem furnizori diverși, atât locali cât și din străinătate.”

Iar de la producția de case tip tiny house la turism în acest tip de case nu a fost decât un pas. Care a fost făcut în urmă cu un și jumătate prin apariția Coniferis Retreat.

„După perioada pandemiei, dogma acestui sector s-a schimbat mult din punctul meu de vedere, lumea căutând tot mai multe locuințe individuale în detrimentul hotelurilor, cu mai multă liniște și intimitate. Astfel, venim în sprijinirea acestei noi ipoteze, dar în același timp proiectând credințele noastre în viața minimalistă prin acest resort în mijlocul naturii, situat undeva la jumătatea drumului dintre Oradea și Cluj-Napoca, în satul Tomnatic, într-o oază de liniște unde parcă și timpul stă în loc câteodată”, mai spune Steliana Petriș.

În acest moment, Coniferis se întinde pe o suprafață de aproape 4 hectare, dintre care unul este doar pădure de brazi (de unde vine și numele de Coniferis), cu 4 tiny houses marca Think Tiny House, oferite în regim hotelier. Ele sunt dispuse la distanță una față de cealaltă, pentru a oferi intimitate clienților, dar și diferite perspective asupra peisajului. Și căsuțele sunt unice și au design diferit. Fiecare dintre ele sunt dotate la interior cu bucătărie echipată, baie, living, sus sunt poziționate dormitoarele, iar la exterior terase cu zonă de grătar și jacuzzi la fiecare.

Investiția inițială a fost de 150.000 de euro, din fonduri proprii. Majoritatea clienților sunt români, dar au venit și turiști din străinătate. 

Cât despre viitorul afacerii? „În momentul de față, echipa Coniferis nu este foarte numeroasă, cu patru angajați, ne dorim să creștem organic, să dezvoltăm mai multe unități de cazare, o zonă unde să oferim și mâncare cazaților noștri, pentru a putea atrage și grupuri mari de oameni”, conchide Steliana Petriș.

Prin campania „Antreprenor cu valoare adăugată”, Economedia promovează ideile de afaceri care îi inspiră pe antreprenorii români să dezvolte și să vândă produse fabricate parțial sau total pe plan local, sub branduri proprii.



Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: