ANRE, campanie de informare în media de 2 milioane de euro ce vizează drepturile consumatorilor de energie și migrarea de la un furnizor la altul

Dumitru Chirita ANRE INQUAM_Photos_Octav_Ganea Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie va acorda unei agenții de publicitate, selectată prin licitație publică, un contract de 10 milioane de lei ce vizează creație și difuzare în media și social media de materiale promoționale cu privire la drepturile consumatorilor de energie electrică și gaze din România și procedura de trecere de la un furnizor la altul. Contractul scos de ANRE în SICAP are două componente: prima vizează conceptul și creația spot-urilor și mesajelor, a doua vizează difuzarea lor. Autoritatea vizează atât media clasică, TV, presă scrisă, presă online, dar și social media, Google Ads-uri și influenceri.

Autoritatea motivează necesitatea acestei campanii din faptul că românii, confruntați cu creșterea puternică ale prețurilor energiei și cu plecarea/intrarea în piață a unor furnizori, au multe nelămuriri cu privire la ce drepturi au și cine îi poate ajuta cu diferite probleme, fapt vizibil din numnărul mare de petiții pe care Autoritatea le-a primit în 2022.

Iată unde ar vrea ANRE să-i apară mesajele: „a) Mass-media audiovizuală: – difuzarea spot-urilor video pe posturi TV; – difuzarea spot-urilor audio pe staţii radio; – distribuirea materialelor advertoriale pe portalurile de ştiri online; b) Mediul online: – organizarea de conferinţe/simpozioane cu experţi/influenţatori/formatori de opinie, din mediul on-line de specialitate; – derularea campaniei Google Ads în Rețeaua de Display Google pe site-uri ce difuzează ştiri de specialitate (aferente sectorului energiei) și generale. c) Social media: – distribuirea spot-urilor video scurte în cadrul reţelelor de socializare; – promovarea materialelor aferente campaniei pe reţele de socializare (Facebook, Instagram, Youtube, LinkedIN, Twitter)”.

Întreaga campanie este programată pe opt luni, de la data semnării contractului cu agenția de publicitate, și este finanțată din venituri proprii ale ANRE. Ofertele se deschid în 20 februarie și vor fi departajate în funcție de preț și de numărul cât mai mare de difuzări și reach asumat de publicitar.

ANRE are finanțare proprie și înregistrează anual venituri de peste 30 de milioane de euro din perceperea de diferite taxe și tarife actorilor din piața de energie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu este posibil ,doar in Romania ca un sef de institutie sa aiba salariu de 12000 euro intr-o piata nereglementata . Atata timp cat o sa avem asemenea scurgeri de bani pentru niste oameni care dau autorizatii la electricieni pe care inainte le dadeau structurile judetene cu bani mult mai putini ,pentru niste pensii ( speciale )mai mari decat salariile ,romanii nu vor mai sta in aceasta tara .In cat mai scurt timp no sa mai aiba cine sa va platesca pensiile astea astronomice . Un medic specialist care a facut o facultate grea si specializari nenumarate si a iesit la 60 de ani la pensie )are o pensie de 1500 lei si un absolvent de Drept (care nu este o facultate foarte grea )iese la pensie la 47 de ani cu 30 000 lei( gen Portocala)

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.