ANRE a simplificat procedura de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice: nu mai ai nevoie de actul de proprietate

Contracte Foto: Pixabay

Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) a simplificat procedura de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice şi a înlocuit obligativitatea prezentării actului de proprietate cu o declaraţie pe propria răspundere, transmite Agerpres.

ANRE a aprobat, în şedinţa Comitetului de reglementare de miercuri, Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 82/2021 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 235/2019.

Principalele schimbări şi măsuri prevăzute în Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali se referă la flexibilizarea procesului de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice de către clienţii finali, prin eliminarea prezentării/depunerii la furnizor de către client a actelor de spaţiu la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice şi introducerea declaraţiilor pe proprie răspundere cu privire la dreptul de folosinţă a spaţiului.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Astfel, încheierea contractului de furnizare a energiei electrice se realizează pe baza: acordului solicitantului exprimat în scris, aferent cererii de încheiere a contractului, sau telefonic, conform dispoziţiilor legale în vigoare; copiei actului de identitate/certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului al solicitantului; declaraţiei pe proprie răspundere a solicitantului privind deţinerea unui drept locativ, cu precizarea calităţii sale (proprietar/coproprietar, unic moştenitor, comoştenitor, soţ, chiriaş, beneficiar rentă viageră etc); privind faptul că nu există litigii locative cu privire la spaţiul pentru care se solicită încheierea contractului, iar în cazul în care se dovedeşte contrariul, exprimarea acordului pentru rezilierea contractului, cu posibilitatea actualizării declaraţiei, dacă este cazul, atât prin mijloace de comunicare la distanţă, cât şi prin acord tacit.

Altă schimbare se referă la detalierea conţinutului ofertei-tip şi a conţinutului ofertei din contractul de furnizare a energiei electrice în ceea ce priveşte elementele de preţ incluse, aşa cum se precizează şi în anexa nr.1 din Directiva (UE) 2019/944 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de modificare a Directivei 2012/27/UE.

O ofertă-tip de furnizare publicată de furnizor pe pagina proprie de internet şi la punctul unic de contact nu poate fi modificată în perioada de valabilitate a acesteia, iar clientul final poate încheia contractul de furnizare a energiei electrice în baza ofertei-tip, dacă data transmiterii de către clientul final a cererii de încheiere a contractului în baza ofertei-tip este în perioada de valabilitate a ofertei-tip şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în aceasta, după caz.

Totodată, convenţia de consum încheiată de către furnizor cu clientul final devine obligatorie, datele de consum înscrise în aceasta vor fi utilizate şi pentru facturarea serviciilor de distribuţie în cazul în care nu este citit/autocitit indexul echipamentului de măsurare; datele de consum transmise furnizorului de către operatorul de distribuţie se stabilesc de către operatorul de distribuţie, după caz, pe baza consumului de energie electrică înregistrat la locul de consum în perioada similară a anului precedent sau a consumului de energie electrică determinat ţinând cont de cele mai recente citiri efectuate de operatorul de distribuţie; profilului de consum specific, determinat de operatorul de distribuţie pentru categoria respectivă de client final în cazul în care pentru locul de consum nu există istoric de consum.

Operatorii de distribuţie au obligaţia de a asigura accesul gratuit fiecărui client final şi al furnizorului acestuia la informaţiile din baza de date prin accesarea paginilor web ale acestora, astfel încât fiecare client final de energie electrică să îşi poată accesa propriul istoric de consum.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: