Angajaţii din Ministerul Culturii şi cei din Direcţiile Judeţene pentru Cultură intră în grevă japoneză timp de o săptămână

bani, finante, lei, financiar, deficit Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Angajaţii din Ministerul Culturii şi cei din Direcţiile Judeţene pentru Cultură intră în grevă japoneză timp de o săptămână, anunţă Sindicatul Culturalia afiliat Blocului Naţional Sindical, citat de News.ro.

“Sindicatul Culturalia apelează la această formă de protest pentru că Guvernul României trebuie să înţeleagă că nu se mai poate continua cu această indiferenţă faţă de salariaţii Ministerului Culturii şi salariaţii din Direcţiile Judeţene pentru Cultură. Membrii Sindicatului Culturalia merită să aibă aceleaşi drepturi, precum colegii din alte instituţii, dat fiind că absolut nimic nu ne diferenţiază profesional, doar salariile! Avem numai obligaţii la fel, din păcate. Vom continua să ne facem auziţi prin aceste proteste, pentru că da, noi suntem puţini şi „neimportanţi”, însă vom avea şi noi un cuvânt de spus cât de curând. Poate atunci când vom refuza să mai emitem avize sau să organizăm Ziua Culturii sau multe alte evenimente de importanţă naţională”, se arată în comunicatul sindicaliştilor.

Potrivit acestora, domeniul culturii nu mai reprezintă de mult timp nicio prioritate pentru statul român, deşi este prevăzut în Strategia Naţională de Apărare a Ţării.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Angajaţii din Ministerul Culturii şi cei care îşi desfăşoară activitatea în Direcţiile judeţene de Cultură vor purta, începând de luni, banderole albe “în semn de nemulţumire faţă de politicile salariale discriminatorii şi faţă de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. De săptămâna viitoare, vom ieşi în faţa instituţiilor până ce ne vor fi ascultate doleanţele”.

Aceştia au arătat care sunt salariile pe care le au angajaţi din alte ministere:

Un salariat la Ministerul Culturii în comparaţie cu alt coleg, să zicem de la Ministerul Muncii sau Ministerul Mediului, are următorul salariu de bază:

• Consilier superior gradaţia 5 la Ministerul Culturii: 8.195 lei brut + alte sporuri
• La Ministerul Mediului: 15.104 lei + alte sporuri legale
• La Ministerul Muncii: 10.243 lei + alte sporuri legale

Direcţiile judeţene
• Consilier superior 5 – 10.079 lei Direcţia pentru Agricultură Sălaj
6.109 lei
• 12.626 lei Direcţia de Impozite şi Taxe Locale S3
• 11.675 lei Primăria Municipiului Bucureşti
• 6.109 lei Direcţiile pentru Cultură.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: