Analiză: Topul orașelor unde este cel mai ușor să iei un împrumut când vrei să cumperi un apartament

casa locuinta bani

Apartamentele din marile orașe sunt, de cele mai multe ori, ușor de cumpărat cu ajutorul unui credit ipotecar, în ciuda prețurilor tot mai piperate solicitate de proprietari și dezvoltatori, care au dus implicit la creșterea ratelor, arată o analiză realizată de Imobiliare.ro Finance, brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro. Cumpărarea unui apartament cu 2 camere nu reprezintă o problemă pentru cei din București, Timișoara, Iași sau Constanța, unde câștigurile medii nete obținute de angajații depășesc veniturile minime necesare achiziției unei locuințe, dar în Cluj-Napoca, rata depășește chiria cu peste 460 de lei.

Veniturile minime necesare pentru accesarea finanțării în cazul locuințelor cu 2 camere, cele mai căutate în rândul cumpărătorilor, se mențin sub valoarea câștigurilor medii nete obținute de angajații din patru județe unde se înregistrează unele dintre cele mai puternice piețe rezidențiale din țară, arată cea mai nouă analiză.

Scumpirile din ultimul an îi pot pune, însă, în dificultate pe unii dintre brașoveni, în timp ce în cazul orașului Cluj-Napoca varianta unei achiziții este mai degrabă viabilă prin cash sau dacă ai deja economii consistente care permit achitarea unui avans de cel puțin 33% pentru creditul ipotecar dorit”, arată analiza.

Găsiți, mai jos, principalele concluzii ale analizei realizate de Imobiliare.ro Finance.

  • Cumpărarea unui apartament cu 2 camere nu reprezintă o problemă pentru cei din București, Timișoara, Iași sau Constanța. Câștigurile medii nete obținute de angajații din aceste orașe depășesc veniturile minime necesare achiziției unei locuințe. Au cei mai mulți bani în plus cumpărătorii din Capitală și din Timișoara care vor să ia un împrumut.
  • Atât veniturile necesare obținerii unui credit ipotecar pentru un apartament cu 2 camere, cât și ratele lunare pe care cumpărătorii le achită sunt mai mari decât cele de la începutul verii trecute. Cele mai mari rate sunt achitate de clujeni și de brașoveni.
  • Ratele plătite pentru un credit ipotecar destinat cumpărării unui apartament cu 2 camere au crescut cel mai puțin pe fondul majorării prețurilor din piața rezidențială în Timișoara și în Constanța.
  • Apartamentele s-au scumpit cel mai mult față de începutul verii trecute în Brașov și Iași, cu 19,4%, respectiv cu 14,5%, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. Un cumpărător plătește cu 550 de euro în plus acum pentru o proprietate cu 2 camere din Cluj-Napoca și din Brașov față de prețul pe care l-ar fi achitat dacă ar fi luat decizia de achiziție în luna iunie a anului trecut. La Iași diferența depășește 10.000 euro.

Dacă anul trecut principalul factor de îngrijorare, cu cel mai mare impact în ratele românilor, era reprezentat de nivelul dobânzilor, astăzi acesta s-a mai atenuat, însă începe să fie înlocuit de creșterea prețurilor locuințelor. Creșterea prețurilor nu are impact doar în rata lunară, ci și în suma necesară avansului. Traiectoria dobânzilor rămâne una descendentă, confirmată recent de către Banca Națională a României prin diminuarea dobânzii cheie – un semnal important pentru piață, însă traiectoria prețurilor rămâne una ascendentă, pe fondul diminuării susținute a ofertei de locuințe în marile orașe, coroborată cu o cerere ridicată și o putere de cumpărare în creștere”, a declarat Dan Niculae, Managing Director Imobiliare.ro Finance.

Topul orașelor unde este cel mai ușor să-ți iei un împrumut pentru achiziția unui apartament cu 2 camere, conform Imobiliare.ro:

 

  1. București

Câștigul salarial mediu net obținut de angajații din București este cu aproape 2.300 de lei mai mare decât venitul minim necesar obținerii unui împrumut, cu avans 20%, pentru achiziția unui apartament cu 2 camere, conform calculelor Imobiliare.ro Finance care au luat ca referință date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în Capitală s-a majorat cu 13% față de începutul verii trecute, arată Indicele Imobiliare.ro aferent lunii iunie. Acest fapt se traduce în costuri cu 10.200 de euro mai mari la cumpărarea unei locuințe cu 2 camere, motiv pentru care veniturile necesare accesării unui credit ipotecar pentru o astfel de proprietate au crescut și ele cu aproape 400 de lei.

Plătești în momentul de față o rată mai mare cu circa 170 de lei față de o persoană care a cumpărat un apartament cu 2 camere prin credit la începutul verii trecute. Achiți lunar mai mult doar în Cluj-Napoca și în Brașov.

2. Timișoara

După un avans cu aproape 10% înregistrat la nivelul prețului mediu solicitat luna trecută raportat la perioada similară din 2023, apartamentele din Timișoara au ajuns să fie scoase la vânzare cu 1.616 euro/mp util, arată Indicele Imobiliare.ro. Un cumpărător trebuie să achite, astfel, 80.800 de euro pentru un apartament cu 2 camere. Anul trecut o proprietate similară ar fi costat 73.750 de euro.

Venitul minim necesar pentru a face o astfel de achiziție, luând în considerare un împrumut pe 30 de ani cu avans 20%, a crescut cu circa 230 de lei în același interval de timp, potrivit estimărilor realizate de Imobiliare.ro Finance. Rata lunară s-a majorat, totodată, cu 103 lei, acesta fiind cel mai mic avans apărut în rândul celor șase mari orașe analizate.

Mai mult, venitul în valoare de 4.094 de lei necesar unui cumpărător aflat la prima achiziție pentru accesarea împrumutului este cu aproape 1.900 de lei mai mic decât câștigul salarial mediu net încasat de angajații din județul Timiș.

3. Iași

Prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare în Iași a ajuns luna trecută să fie cu aproape 15% mai ridicat față de cel care era practicat la nivelul pieței locale la începutul verii trecute. Putem spune, astfel, că un apartament cu 2 camere costă cu 10.150 de euro mai mult.

Venitul lunar necesar unui cumpărător care își dorește să obțină un credit ipotecar pentru a deveni proprietarul unei locuințe care se vinde cu 80.150 de euro este, potrivit estimărilor realizate de brokerii Imobiliare.ro Finance, de cel puțin 4.061 de lei.

Câștigul salarial mediu net al angajaților din Iași este, conform datelor publicate de INS, cu circa 800 de lei mai mare decât cel necesar obținerii împrumutului, chiar și în condițiile în care scumpirile de pe piața rezidențială s-au tradus în creșteri cu aproape 400 de lei în privința veniturilor minime cerute de bănci pentru finanțare și într-o majorare cu aproximativ 170 de lei a ratei lunare de achitat.

4. Constanța

Pentru a cumpăra un apartament cu 2 camere în Constanța, cu o suprafață utilă de 50 de metri pătrați, ai nevoie în momentul de față de o sumă medie de 83.300 de euro, cu 7.500 de euro mai mare decât în iunie 2023. La nivelul pieței locale prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori s-a majorat cu aproape 10%, conform Indicelui Imobiliare.ro.

Chiar și în aceste condiții, veniturile obținute de angajații din județul Constanța sunt mai mult decât suficiente pentru a face o achiziție. Câștigul salarial mediu net a ajuns, conform datelor publicate de INS la 4.674 de lei, fiind cu circa 450 de lei mai mare decât venitul minim necesar obținerii unui împrumut pentru cumpărarea unui apartament cu 2 camere.

Trebuie notat, însă, că scumpirile înregistrate pe piața rezidențială locală au determinat un avans cu aproape 250 de lei în veniturile pe care trebuie să le aibă un cumpărător care vrea să ia un credit, iar rata lunară a crescut și ea cu 111 lei față de cea pe care ar fi achitat-o același cumpărător dacă ar fi făcut achiziția la începutul verii trecute.

Câștigurile brașovenilor abia țin pasul cu scumpirile de pe piața rezidențială

Proprietarii și dezvoltatorii din Brașov au majorat considerabil prețurile apartamentelor față de începutul verii trecute. Discutăm, conform Indicelui Imobiliare.ro, despre un avans cu circa 19% până la valoarea medie de 1.911 euro/mp util. Practic, un apartament cu 2 camere se vinde acum cu 15.550 de euro mai scump decât în iunie 2023, deci cu 95.550 de euro.

Pentru a cumpăra o proprietate de acest tip, venitul minim necesar solicitat de bănci este, dacă luăm în considerare un împrumut pe 30 de ani cu avans 20% și dobândă 5,59%, de 4.841 de lei, arată estimările Imobiliare.ro Finance. Un cumpărător are, astfel, nevoie de câștiguri cu circa 650 de lei mai mari decât anul trecut pentru a obține creditul. Rata pe care urmează să o achite este, totodată, cu 290 de lei mai mare decât cea pe care ar fi plătit-o dacă lua creditul ipotecar vara trecută.

De menționat este și faptul că, potrivit datelor INS, câștigul salarial mediu net obținut de angajații din județul Brașov este de 4.832 lei. Suma este foarte apropiată de cea minimă necesară accesării împrumutului, dar nu o acoperă în totalitate.

În Cluj-Napoca, rata depășește chiria cu peste 460 de lei

Prețul solicitat pentru locuințele din Cluj-Napoca depășește cu mult media înregistrată la nivel național. Indicele Imobiliare.ro arată că apartamentele din acest oraș sunt scoase, în medie, la vânzare cu 2.777 euro/mp util. Dacă luăm ca punct de referință un apartament cu 2 camere și o suprafață utilă de 50 de metri pătrați, putem spune că o astfel de proprietate s-a scumpit față de începutul verii trecute tot cu 15.550 de euro, ajungând să coste 138.850 de euro.

Pentru a cumpăra un apartament cu 2 camere cu ajutorul unui credit ipotecar pe 30 de ani, pentru care achiți un avans de 20%, ai nevoie de venituri de cel puțin 7.000 de lei, conform estimărilor Imobiliare.ro Finance. Suma este cu aproape 1.100 de lei mai mare decât câștigul mediu salarial net obținut de angajații din Cluj și cu circa 570 de lei mai mare ca cea necesară anul trecut pentru accesarea unui împrumut în vederea cumpărării unei locuințe similare.

Rata s-a majorat și ea cu aproape 260 de lei. Plătești lunar 3.166 de lei, în condițiile în care chiria aferentă unui apartament cu 2 camere este de 550 de euro, echivalentul a circa 2.700 de lei.

Cum s-a realizat analiza

Simulările realizate de brokerii Imobiliare.ro Finance pentru determinarea veniturilor minime necesare obținerii unui credit ipotecar au fost bazate pe scenariul cumpărătorului aflat la prima achiziție, pentru care gradul maxim de îndatorare permis este de 45%. Împrumutul se face pe o perioadă de 30 de ani, cu o dobândă de 5,59%. Băncile pun în momentul de față la dispoziția clienților dobânzi chiar mai scăzute, de până la 4,99%, dar acestea sunt dedicate locuințelor verzi, finalizate recent și eficiente din punct de vedere energetic care reprezintă, însă, doar o mică parte a pieței. A fost luată drept referință o dobândă de 5,90% pentru începutul verii trecute, perioadă în care au apărut unele dintre primele semnale care indicau îmbunătățirea condițiilor de pe piața de creditare.

A fost utilizat, totodată, în simulări un avans de 20%, în condițiile în care observăm un număr tot mai mare de clienți care apelează la serviciile Imobiliare.ro Finance dispuși să plătească inițial sume care depășesc pragul minim de 15%.

Prețurile solicitate pentru apartamentele cu 2 camere scoase la vânzare în cele mai mari șase orașe din țară – București, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Iași, Constanța – sunt estimate pe baza Indicelui Imobiliare.ro aferent lunii iunie. A fost luată ca referință o locuință cu o suprafață utilă de 50 de metri pătrați.

În cadrul analizei a fost utilizat, de asemenea, setul de date aferent lunii aprilie publicat de Institutul Național de Statistică referitor la câștigurile salariale medii nete din județele Cluj, Brașov, Timiș, Iași, Constanța și din Municipiul București.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: