Sursa foto: Twitter/FIFA World Cup
Energia, graţia şi munca în echipă dovedite de fotbaliştii argentinieni la Cupa Mondială nu se regăsesc deloc în guvernul Argentinei.
Alberto Fernández, preşedintele Argentinei din 2019, conduce o administraţie slabă, divizată şi sortită eşecului, scrie „The Economist” într-o analiză pe tema mişcării peroniste care domină de peste jumătate de secol peisajul politic al ţării.
Muzeul Evita Perón, amplasat într-un cartier elegant din centrul capitalei Argentinei, spune povestea naşterii populismului latino-american ca mişcare de masă. În 1945, colonelul Juan Perón, eliberat din închisoare graţie unei demonstraţii a muncitorilor, a promis că se va pune în „slujba deplină a adevăratului popor argentinian”.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Soţia sa, Eva Perón, a insistat: „Nu vreau nimic pentru mine. Vreau doar să fiu scutul lui Perón şi stindardul poporului meu”. În ultimul ei discurs public înainte de a muri de cancer la doar 33 de ani, Eva Peron spunea: „Voi face întotdeauna ceea ce spune poporul”. Acestea sunt elementele de bază ale populismului. scrie „The Economist”.
Juan Perón a fost răsturnat de la putere printr-o lovitură de stat militară în 1955. Dar mişcarea pe care el a numit-o „Justicialismo” şi pe care acum o numim peronism a dominat, cu multe răsturnări de situaţie, viaţa politică a Argentinei de atunci până în prezent. Este încă la putere, aşa cum a fost timp de 16 din ultimii 20 de ani. Şi modelul a fost copiat, cu diferite grade de succes, în toată America Latină.
Cu toate acestea, peronismul se află acum poate la cel mai scăzut nivel al său, arată „The Economist”.
Lupte la vârful puterii
La 17 octombrie, Ziua loialităţii peroniste, o sărbătoare extrem de importantă în Argentina, a avut parte în 2022 de trei comemorări rivale. Preşedintele Fernández nu a participat la niciuna dintre ele şi nici vicepreşedinta Cristina Fernández Kirchner (cei doi nu au nicio legătură de rudenie – n.r.), cea mai puternică figură a peronismului de la moartea soţului său, Néstor, în 2010. De altfel, preşedintele şi vicepreşedinta petrec luni întregi fără să îşi vorbească.
Cristina Kirchner are propriile probleme. La 6 decembrie, un tribunal federal a condamnat-o pentru fraudarea statului în cazul unor contracte pentru lucrări publice în valoare de 1 miliard de dolari. I s-a dat o pedeapsă de şase ani de închisoare şi o interdicţie permanentă de a ocupa funcţii publice. Dar ea susţine, la fel ca Evita Peron, că este o victimă. În cazul ei, o „mafie judiciară”, presa şi Mauricio Macri, preşedintele conservator al ţării între anii 2015 şi 2019, sunt hotărâţi să o scoată din politică.
Observatorii notează că, în timp ce erau politicieni, ea şi soţul ei au acumulat o avere de 10 milioane de dolari, pe care ea a declarat-o agenţiei anticorupţie atunci când a demisionat, după opt ani de preşedinţie, în 2015.
Cristina Kirchner este decisă să atace sentinţa justiţiei în apel. Dar şi-a surprins, totodată, adepţii spunând că nu va încerca să candideze la alegerile generale prevăzute pentru octombrie 2023. Este posibil să fie un şiretlic. Dar poate reflecta, de asemenea, şi faptul că popularitatea ei este în scădere.
Economia Argentinei este în criză cronică
Peronismul este, de asemenea, în pană de idei, după cum arată criza economică cronică din Argentina. Fostul preşedinte Mauricio Macri a încercat, dar nu a reuşit să stabilizeze economia pe care a moştenit-o după deceniul de cheltuieli excesive ale familiei Kirchner.
Guvernul actualului preşedinte Fernández a încercat şi el, dar doar cu jumătate de măsură. A forţat aprobarea unui împrumut de 44 de miliarde de dolari de la FMI, esenţial pentru a susţine moneda naţională, dar care necesită o politică monetară şi fiscală mai strictă.
Aliaţii Cristinei Kirchner au votat împotriva acordului cu FMI, obligând guvernul să se bazeze pe opoziţie. Ea a blocat măsurile de reducere a subvenţiilor nediscriminatorii pentru electricitate, gaz şi transport public, care sporesc deficitul. A cedat pe jumătate atunci când moneda argentiniană s-a prăbuşit. în iulie, consimţind la numirea lui Sergio Massa în funcţia de ministru al economiei, cu un mandat de punere în aplicare a acordului cu FMI.
În prezent, economia este ţinută în frâu doar prin controlul preţurilor şi al cursului de schimb. Dar chiar şi aşa, inflaţia se va apropia de 100% în acest an, iar pe piaţa neagră (tolerată) moneda naţională, peso, valorează mai puţin de un sfert din valoarea ei de acum trei ani.
Guvernul trăieşte, practic, de pe o săptămână pe alta, iar aproximativ 37% din populaţie este săracă, în creştere faţă de 28% în 2011.