Analiză Reuters: Investitorii sunt îngrijorați de creşterile de salarii din companiile europene, în contextul în care sporesc temerile privind recesiunea

stellantis Sursa foto: Stellantis

Planurile companiilor europene de a majora salariile şi bonusurile excepţionale, pentru a-i ajuta pe angajaţi să facă faţă unei ierni dificile, sporesc temerile investitorilor, îngrijoraţi că profiturile ar putea fi afectate de costurile suplimentare, se arată într-o analiză a agenției Reuters.

Stellantis, producătorul auto care include mărci precum Abarth, Alfa Romeo, Chrysler, Citroën, Dodge, Fiat, Jeep, Lancia, Maserati, Opel, Peugeot,  şi grupul LVMH, care deține branduri ca Louis Vuitton și Givenchy, sunt printre multele companii care oferă bonusuri excepţionale celor mai mulţi angajaţi pentru a-i ajuta să facă faţă scumpirii alimentelor şi energiei în această iarnă.

Deşi acest tip de plăţi nu reprezintă un efort major pentru multinaţionale, cea mai mare îngrijorare este că multe continuă negocierile privind modificarea salariilor anuale sau au convenit majorări salariale neprogramate.

Anul acesta, cei mai mulţi retaileri britanici din domeniul alimentar au majorat salariul orar de două ori, Carrefour a oferit o creştere a salariilor şi o plată excepţională, în timp ce Stellantis va începe mai devreme negocieri salariale, adică în decembrie în loc de primele luni ale anului viitor.

Sindicatele au cerut salarii mai mari pentru a acoperi rata anuală a inflaţiei din zona euro, care a atins în septembrie nivelul de 10%. În Italia, sindicatele care îi reprezintă pe angajaţii de la Stellantis, Ferrari, Iveco şi CNH Industrial vor cere majorări salariale de peste 8% în 2023 la negocierile care încep săptămâna aceasta.

Duminică, grupul energetic francez TotalEnergies a acceptat solicitarea sindicatului de a demara negocieri salariale, pentru a încheia greva care a afectat aprovizionarea la benzinăriile din Franţa.

Este o creştere a presiunilor cu care se confruntă şefii companiilor, după dificultăţile provocate de majorarea preţurilor la materii prime, alimente şi energie şi de perturbările din lanţurile de aprovizionare. De asemenea, firmele sunt afectate şi de majorarea dobânzilor.

Până acum, multe companii au majorat preţurile din cauza costurilor suplimentare.

Avertismentul H&M, al doilea mare retailer de îmbrăcăminte din lume, că cererea se reduce și consumatorii încep să se îngrijoreze, ar putea afecta cererea şi ar putea duce la schimbarea strategiilor firmelor.

În interviuri, investitorii şi analiştii previzionează imagini sumbre pentru 2022 şi dificultăţi chiar mai mari în 2023.

Hani Redha, de la PineBridge Investments, se aşteaptă ca Europa să între în recesiune în trimestrul patru din 2022, ceea ce va afecta profiturile companiilor.

Stephane Ekolo, de la Tradition, avertizează că “majorările salariale doar vor alimenta inflaţia în continuare şi vor afecta marjele de profit ale companiilor, deoarece ele se confruntă şi cu majorarea costurilor”.

Anul acesta, indicele bursier pan-european STOXX 600 index a scăzut cu aproximativ 20%, fiind în grafic pentru cea mai slabă performanţă de la criza financiară globală din 2008.

Costurile pentru companiile din zona euro au urcat cu 43,3% în primele opt luni din acest an, arată datele Eurostat, mai mult decât dublu faţă de nivelul din SUA. Aproximativ jumătate din industriile regiunii şi-au redus marjele de profit de la începutul anului, arată datele analiştilor de la Bernstein.

În trimestrul patru din 2022 şi în primele trei luni din 2023, analiştii se aşteaptă la scăderi semnificative ale profiturilor în Europa.

Este dificil de estimat nivelul mediu al majorărilor salariale din 2023, dar economiştii spun că vor fi peste medie.

Katharina Koenz, economist la Oxford Economics, se aşteaptă la creșteri salariale de 4-5% anul viitor, depăşind nivelul din 2008.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: