Luna decembrie a venit cu modificări substanțiale privind plafonarea prețurilor la energie și contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, notează o analiză realizată de societatea de avocați asociată EY România. La ce să se aștepte consumatorii noncasnici?
Aceasta este semnată de Andrei Stefanovici, Director, Ioana Ilie, Senior Associate și Iulian Creangă, Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL.
În 13 decembrie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea 357/2022 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale, în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023 („OUG 27/2022”), precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei („OUG 119/2022”) („Legea”), aceasta intrând în vigoare la data de 16 decembrie 2022.
Legea include o serie de amendamente semnificative la prevederile OUG 119/2022, atât cu privire la plafonarea prețurilor la energie electrică și gazele naturale pentru clienții noncasnici, cât și cu privire la contribuția la Fondul de Tranziție Energetică (așa-zisa windfall tax), notează analiza.
Noile plafoane instituite de Lege
Legea instituie noi plafoane în ceea ce privește prețurile la energie electrică aplicabile clienților finali noncasnici, astfel:
- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum, diferența de consum lunar de energie electrică urmând să fie facturată la prețul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentatului legal pentru următoarele categorii de consumatori:
- IMM-uri
- Operatorii regionali – definiți la art. 2 lit. g) şi h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, ce prestează/furnizează serviciile de utilități publice, prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), b), b1), c) şi h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Societatea de Transport cu Metroul București «Metrorex» – S.A., precum și aeroporturile, care sunt în subordinea/coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
- operatorii economici din domeniul industriei alimentare, identificați prin cod CAEN 10, precum și cei din domeniul agriculturii și pescuitului, identificați prin cod CAEN 01 și 03
- autoritățile și instituțiile publice locale, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiile și societățile comerciale de interes județean, municipal sau local, regiile autonome și toate entitățile publice și private care prestează un serviciu public
- institutele naționale de cercetare-dezvoltare.
- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice și private, al unităților de învățământ publice și private, al creșelor și al furnizorilor publici și privați de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale.
Legea reglementează acum expres faptul că plafonarea se aplică în acest caz și pentru situațiile în care una dintre entitățile menționate anterior este beneficiarul final al consumului de energie electrică și/sau pentru toate clădirile care au fost construite și autorizate cu destinația de spitale.
- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum al instituțiilor publice, altele decât cele prevăzute la lit. (ii) de mai sus, precum și pentru locurile de consum aparținând cultelor recunoscute oficial în România, diferența de consum lunar de energie electrică fiind facturată la prețul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus.
- clienții noncasnici care nu se încadrează în una dintre categoriile de mai sus plătesc prețul plafonat la maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus.
În ceea ce privește prețul gazelor naturale, Legea completează textul actual care prevede plafonarea prețurilor la clienții noncasnici, în sensul că se includ ca beneficiari ai prețului plafonat la maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, clienții noncasnici din cadrul parcurilor industriale reglementate de Legea nr. 186/2013 cu modificările și completările ulterioare, precum și cei din cadrul sistemelor de distribuție închise definite conform Legii nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale, cu modificările și completările ulterioare. În plus, consumul limită de 50.000 MWh se va raporta la anul anterior anului curent, iar nu la anul 2021.
De asemenea, Legea aduce un plus de claritate în ceea ce privește locurile de consum ale clienților noncasnici racordate după data de 1 ianuarie 2022, prevăzând expres faptul că plafonarea se aplică numai în limita unui consum anual de cel mult 50.000 MWh (OUG 119/2022 nu prevede în prezent acest plafon pentru locurile de consum racordate începând cu 1 ianuarie 2022).
Cu titlu de mențiune generală, Legea păstrează principiul potrivit căruia, la facturarea energiei electrice și a gazelor naturale, furnizorii trebuie să aplice prețul cel mai mic dintre (i) prețul final maxim plafonat, (ii) prețul contractual sau (iii) prețul final calculat conform prevederilor art. 5 și 6, doar în cazul gazelor naturale.
Alte modificări de interes în legătură cu plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale
În cazul producătorilor de energie care transferă energie electrică din portofoliul de producție către portofoliul de furnizare, pentru cantitățile de energie electrică transferate, prețul final este:
- prețul contractual în cazul în care acesta asigură încadrarea în plafoanele de la art. 1 alin. (1) din OUG 27/2022;
- prețul plafonat prevăzut la art. 1 alin. (1) din OUG 27/2022 în cazul în care prețul contractual este mai mare decât valoarea plafoanelor.
În cazul producătorilor care transferă energie din portofoliul de producție către portofoliul de furnizare, componenta de achiziție prevăzută la art. 5 alin. (1) și art. 3 din OUG 27/2022, din contractele de furnizare pentru care se va achiziționa energie electrică din piață, va fi determinată luând în calcul exclusiv prețul de achiziție realizat. Pentru cantitatea de energie achiziționată pentru acoperirea acestor contracte, producătorii vor întocmi și vor menține o evidență separată de cantitatea transferată din producție proprie.
Noile modificări aduc și o accelerare a procedurii de compensare, astfel că 40% din sumele solicitate prin cererea de decontare se vor plăti în termen de 10 zile de la data depunerii cererii de decontare, diferența de plată urmând a se realiza de către Ministerul Energiei în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii valorilor aferente compensărilor trimise conform documentației prevăzute în anexa nr. 4.
Conform noilor modificări, va exista și un stoc minim necesar de gaze naturale pentru perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025.
Contribuția la Fondul de Tranziție Energetică
În ceea ce privește Contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, printre plătitorii de contribuție se introduc prin Lege partenerii din contractele financiare de asigurare a riscurilor (contracte de hedging). Sunt avute aici în vedere contractele de tip virtual (financial) power purchase agreement, din ce în ce mai frecvente pe piață, acestea reprezentând instrumente financiare derivate și nu includ livrarea fizică de energie, ci au rolul de a proteja părțile împotriva variațiunilor excesive de preț din piață.
În plus, o modificare cu impact semnificativ este reprezentată de prevederea Legii conform căreia contractele cu instrumente financiare derivate (hedging) prevăzute la art. 5 se raportează Autorității de Supraveghere Financiară și/sau Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), în termen de două zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a Legii, respectiv în două zile lucrătoare de la semnarea de către părți.
Autorii analizei notează că o veste bună pentru investitorii care au finalizat proiecte anul acesta este faptul că, potrivit Legii, vor fi exceptate de la obligația de plată a contribuției capacitățile de producție puse în funcțiune după 1 aprilie 2022 (textul OUG 119/2022 stabilește în prezent această exceptare doar pentru capacitățile puse în funcțiune după 1 septembrie 2022).
O altă modificare de impact este abrogarea contribuției la Fondul de Tranziție Energetică pentru vânzările de energie electrică la export sau livrări intracomunitare.
“Având în vedere că, de la 1 ianuarie 2023, furnizorii au obligația de a elabora și publica ofertele tip în conformitate cu prețurile finale plafonate prevăzute de Lege, rămâne de văzut care va fi criteriul de departajare utilizat de clienții noncasnici în alegerea furnizorului de energie electrică sau gaze naturale.
Totodată, având în vedere că perioada de aplicare a OUG 27/2022 a fost prelungită până în 2025, deducem că autoritățile publice se așteaptă ca prezenta criză energetică să continue, iar acestea să nu fie ultimele modificări aduse legislației aplicabile”, concluzionează avocații.