Analiză PwC: Volumul de plăţi fără numerar la nivel global aproape se va dubla până în 2025

telefon mobil, apel, conversatie Sursa foto: Pexels

Volumul de plăţi fără numerar la nivel global aproape se va dubla până în 2025, faţă de nivelul din 2020, ajungând la 1,9 trilioane de tranzacţii, şi se va tripla până în 2030, ca urmare a schimbărilor aduse de pandemie, potrivit unei analize realizate de Departamentul de strategie globală din reţeaua PwC și citat de Agerpres. În 2020, au fost efectuate peste un trilion de tranzacţii. Migrarea spre servicii digitale s-a accelerat în pandemie.

“Plăţile digitale, cum sunt cele efectuate cu telefonul mobil, cumpărarea unui bilet de autobuz prin SMS sau utilizarea unui cod QR pentru achitarea unor servicii erau posibile şi înainte de pandemie. Ulterior, au accelerat puternic pentru că oamenii au evitat utilizarea numerarului în magazinele fizice şi au apelat mai mult la comerţul online. Şi observăm că trendul va continua şi în următorii zece ani, iar industria financiară va trece printr-o transformare semnificativă pentru a ţine pasul”, a declarat Diana Coroabă, Partener PwC România, Lider servicii financiare.

Regiunea Asia-Pacific va înregistra cea mai rapidă creştere a volumului tranzacţiilor fără numerar, de 109% până în 2025 şi apoi de 76% până în 2030, urmată de Africa (78%, 64%), Europa (64%, 39%) şi America Latină (52%, 48%). În schimb, SUA şi Canada vor avea un ritm mai lent (43%, 35%).

În cel mai recent sondaj PwC realizat la nivel global în rândul băncilor şi al fintech-urilor, 89% dintre respondenţi au fost de acord că orientarea către comerţul electronic va continua şi vor fi necesare investiţii semnificative în soluţii de plată online. Mai mult, 97% spun că va exista o orientare tot mai mare către plăţile în timp real.

De asemenea, estimările arată că portofelele electronice vor reprezenta mai mult de jumătate din toate plăţile efectuate în comerţul online de la nivel global până în 2024, consumatorii trecând de la carduri la tranzacţii bazate pe conturi şi coduri QR, potrivit FIS, un grup de tehnologie pentru servicii financiare.

Potrivit raportului, principalul atu în trecerea la plăţile digitale sunt datele, care creează noi fluxuri de venituri pentru organizaţiile financiare, dar care le expun şi la riscuri de securitate cibernetică şi confidenţialitate a datelor. Plăţile electronice generează aproximativ 90% din datele despre clienţi utile pentru bănci, respectiv informaţii despre cine cumpără, ce, cât şi când.

Privind în perspectivă, 86% dintre respondenţi cred că furnizorii tradiţionali de plăţi vor colabora cu fintech-urile sau companiile de tehnologie pentru soluţii inovatoare de plăţi.

PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: