Evoluția lentă din 2022 a numărului de listări noi de acțiuni (IPO – Ofertă Publică Inițială) la nivel global se menține și în primul trimestru al anului 2023, fiind încheiate cu succes 234 IPO-uri cu o valoare cumulată de 25,7 miliarde dolari, conform raportului Global IPO Watch Q1 2023 realizat de PwC. Valoarea totală atrasă din cele 234 de listări din primul trimestru 2023 este aproximativ la jumătate față de cea înregistrată în primele trei luni ale anului precedent și de 8,3 ori mai mică comparativ cu aceeași perioadă din 2021.
În primul trimestru al acestui an, piețele IPO din SUA și Europa rămân în mare parte inerte, fiind afectate de volatilitatea din sectorul bancar care a determinat o reducere semnificativă a activității pe acest segment. În schimb, piața IPO din Orientul Mijlociu a continuat să aibă tranzacții de referință, incluzând o privatizare printr-o mega ofertă publică de vânzare de acțiuni. Încasările din IPO-uri aferente regiunii Asia-Pacific au reprezentat 66% din încasările globale din primul trimestru al acestui an (listările din întreaga regiune au rămas atractive), China continentală și Indonezia fiind cele care au contribuit semnificativ la volumele atrase din IPO-uri).
Piața de capital din România a beneficiat în primul trimestru de șase emisiuni de obligațiuni și de listarea primului fond de investiții sectorial (Exchange Traded Fund – ETF). Mai mult, în al doilea trimestru al anului 2023 se așteaptă listarea la Bursa de Valori București a unei companii din domeniul agri-business.
Pe parcursul anului 2023, participanții de pe piață vor fi probabil preocupați de cât de repede se va redresa contextul inflaționist și de probabilitatea ca băncile centrale să nu mai majoreze ratele dobânzilor. Riscurile sporite la adresa stabilității financiare ar putea duce la înăsprirea condițiilor de creditare, ceea ce ar putea avea un impact negativ asupra creșterii economice în țările dezvoltate. Împreună cu semnalele de avertizare intermitente de recesiune din SUA, acest lucru ar putea afecta apetitul investitorilor față de acțiuni și implicit față de IPO-uri.
În ceea ce privește emisiunile de acțiuni suplimentare, activitatea din primul trimestru a rămas la nivelul mediu istoric, emitenții profitând de perioadele mai stabile ale prețurilor acțiunilor.
Piața globală a obligațiunilor a înregistrat o creștere semnificativă a diferențelor de randament, ceea ce indică perspective economice mai slabe. Obligațiunile americane și europene au înregistrat randamente pozitive în primul trimestru, însă turbulențele din sectorul bancar au avut un impact negativ spre sfârșitul trimestrului. Politica băncilor centrale de a menține ratele dobânzilor la un nivel mai ridicat pentru mai mult timp va influența piața obligațiunilor în viitorul apropiat.
Există în continuare o disponibilitate semnificativă de lichidități pentru investiții, care va fi mai mult decât suficientă pentru a relansa piața de IPO-uri atunci când sentimentul se va îmbunătăți, accentul punându-se în special pe calitate.
Pe termen lung, acțiunile rămân o clasă de active atractivă, dar, având în vedere temerile legate de recesiune, investitorii vor trebui să găsească un echilibru între acțiunile care implică un risc ridicat, dar cu un potențial de randament mai mare, și activele cu risc mai scăzut, cum ar fi obligațiunile.
Calitatea și fundamentele acțiunilor vor fi în prim-plan pentru investitorii în IPO. Începând cu 2008, piața IPO a fost alimentată în principal de companiile cu creștere rapidă și de cele din domeniul tehnologiei, dintre care o parte au înregistrat pierderi și au fost evaluate pe baza multiplului de venit. Majoritatea companiilor care intenționează să se listeze la bursă acum ar trebui să prezinte un istoric de profitabilitate sau o cale clară spre aceasta. În plus, societățile vor trebui să accepte noile realități ale unei reveniri a evaluărilor la niveluri mai apropiate de cele istorice.
Top 10 piețe IPO în primul trimestru este format în ordine din China continentală, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii, Indonezia, Japonia, Hong Kong, Turcia, Italia, Coreea de Sud și Germania.
China continentală a contribuit cu aproape jumătate (13,0 miliarde de dolari) din totalul încasărilor atrase din IPO-uri la nivel global în primul trimestru al anului 2023, SUA reprezentând doar 12%. Regatul Unit nu reușește să intre din nou în top 10, deoarece piața britanică de IPO-uri rămâne închisă pentru încă un trimestru.
Cele mai atractive sectoare pentru IPO-uri în primul trimestru al anului 2023 au fost cele de: computere și produse electronice (57 de IPO-uri care au generat venituri de 7,1 miliarde de dolari), petrol și gaze, energie și utilități, industria chimică și sectorul financiar.
Opinie semnată de Sorin Petre, Partener PwC România