ANALIZĂ Migrația în România: Anul 2022 a fost primul în care în toate județele au venit mai mulți cetățeni decât au plecat/ Populația rezidentă s-a majorat prin masiva imigrare a ucrainenilor și a muncitorilor străini

Câți români au plecat la muncă sau studii în afara țării și unde? Se mai întorc unii dintre ei? Se pleacă în continuare? Pleacă adulți la muncă sau tineri la studii? Vin încoace străini? Câți și de unde? Fenomenul migrației, unul cu impact deosebit de important în piața muncii, vine, în anii recenți cu câteva întorsături de situație. În 2019 și 2020, românii au plecat mai puțin: s-a înregistrat un declin al emigrației spre toate cele patru țări care erau anterior destinații preferate ale cetățenilor din țara noastră (Italia, Spania; Germania și Regatul Unit). După pandemie, redresarea este modestă, contextul economic în cele patru țări nemaisolicitând forță de muncă străină la cotele anterioare. Un alt fenomen recent: prin masiva imigrare a ucrainenilor și a muncitorilor străini s-a majorat numărul populației rezidente a țării. Și mai avem o premieră recentă care merită marcată, chiar dacă există încă semne de întrebare în legătură cu statisticile: în 2022, în toate județele migrația netă a fost pozitivă în anul 2022. Acestea sunt doar câteva dintre datele explicate într-o analiză extinsă asupra migrației, făcută pentru Economedia de prof. univ. dr. Vasile Ghețău. Acesta subliniază însă că, în ciuda faptului că migrația internațională este componenta majoră a imensului declin al populației rezidente în România după anul 1989, studiul fenomenului suferă prin volumul și calitatea datelor statistice disponibile.

Câteva date esențiale:

• Principalelele țări de destinație ale românilor care au plecat: Italia, Spania; Germania și Regatul Unit
• La nivelul întregii perioade 2013-2022 au emigrat 2,1 milioane de locuitori, cei mai mulți, 1,4 milioane, spre cele patru țări menționate.
•  Anii 2019 și 2020 se remarcă prin declin al emigrației spre toate cele patru țări. După Pandemie redresarea este modestă, contextul economic în cele patru țări ne mai solicitând forță de muncă străină la cotele anterioare.
• Migrația internațională este componenta majoră a imensului declin al populației rezidente în România după anul 1989, studiul fenomenului suferă prin volumul și calitatea datelor statistice disponibile.
• Decalajul veniturilor între țările dezvoltate și România s-a diminuat ca urmare a crizei forței de muncă în țară.
• Va continua însă emigrarea specialiștilor de un anumit profil profesional și a tinerilor spre universități prestigioase din țările vestice, fără intenție de revenire în țară.
• Prin masiva imigrare a ucrainenilor și a muncitorilor străini s-a majorat numărul populației rezidente a țării. Evoluțiile imigrației din Ucraina sunt însă imprevizibile în dezvoltări viitoare
• Imigrația: Pandemia și restricțiile pe care le-a impus asupra circulației persoanelor au determinat un recul al fenomenului în anii 2020 și 2021 dar anul 2022 marchează o ascensiune remarcabilă, la ambele sexe, determinată de imigrația din Ucraina și creșterea imigrației pentru muncă.
• În perioada 2017-2022, Spania face excepție în tabelul cu țări și migrația netă este pozitivă pentru țara noastră
• În toate județele migrația netă a fost pozitivă în anul 2022. Este o mare premieră pentru țara noastră. A califica o astfel de situație total inedită întâmpină însă dificultăți atât timp cât nu se poate determina migrația netă pe țări din lipsa datelor

Redăm, în continuare, analiza integrală a profesorului Ghețău:

Recomandări Video

Articolul continuă mai jos

„România dezvoltată cu 90 miliarde euro de la UE. Ce urmează?”

2:04:19

Conferința Economedia: A.I. PLAY în business și administrație – Panel 2

1:18:45

Conferința Economedia: A.I. PLAY în business și administrație – Panel 1

1:41:24

Mateusz Majewski, UiPath, la conferința Economedia A.I. PLAY în business și administrație

2:50

Elisabeta Moraru, Google România, la conferința Economedia A.I. PLAY în business și administrație

1:11

Observații asupra migrației internaționale în România

Deși migrația internațională este componenta majoră a imensului declin al populației rezidente în România după anul 1989, studiul fenomenului suferă prin volumul și calitatea datelor statistice disponibile. Seriile asupra emigranților și imigranților cu schimbarea reședinței obișnuite acoperă un număr mic de ani, diferiți la imigranți și emigranți, caracteristicile sunt reduse și inegale la cele două componente iar calitatea datelor ridică multe semne de întrebare. Toate neajunsurile provin din lipsa unor instrumente statistice de cuantificare a migrației externe o dată cu introducerea în practica țărilor membre ale Uniunii Europene a conceptului de populație rezidentă începând cu recensămintele din anii 2010-2011. Odată cu dreptul la liberă circulație în spațiul UE s-a declanșat masiva emigrație a românilor, Institutul Național de Statistică (INS) neavând instrumente, metode și infrastructura pentru înregistrarea întregii emigrații după durată, țară de destinație și caracteristici demografice și sociale ale emigranților. Datele publicate de INS au drept sursă Eurostat, surse naționale din alte țări și estimații (ANEXA).

Conceptul de reședință obișnuită și cele de emigrație și imigrație au următoarele definiții în lucrările Institutului Național de Statistică, aliniate la standardele Eurostat (sursa: Institutul Național de Statistică, Bazele da date TEMPO ONLINE).

Reședinta obisnuita reprezinta locul in care o persoana isi petrece in mod obisnuit perioada zilnica de odihna, fara a tine seama de absentele temporare pentru recreere, vacante, vizite la prieteni si rude, afaceri, tratamente medicale sau pelerinaje religioase”.

„Emigratie inseamna actiunea prin care o persoana care a avut anterior resedinta obisnuita pe teritoriul Romaniei inceteaza sa mai aiba resedinta obisnuita pe teritoriul acesteia pentru o perioada care este sau se asteapta sa fie de cel putin 12 luni”.

„Imigratie inseamna actiunea prin care o persoana isi stabileste resedinta obisnuita pe teritoriul Romaniei pentru o perioada care este sau se asteapta sa fie de cel putin 12 luni, dupa ce, in prealabil, a avut resedinta obisnuita intr-o alta tara”.

Emigrația

Datele asupra emigrației cu schimbare a reședinței obișnuite în alte țări se referă la numărul anual de emigranți pe sexe și vârste, medii, județe de origine a emigranților și țări de destinație. Din păcate, datele încep cu anul 2008. Nu cunoaștem deci mărimea și caracteristicile emigrației din anii 1990-2007, perioada cu cea mai importantă emigrație, pentru a putea plasa și analiza emigrația de după anul 2007 în ansamblul perioadei 1990-2022.

Intrarea în Uniunea Europeană la începutul anului 2007 a însemnat o ascensiune rapidă a numărului de emigranți, menținută ridicată și în anul 2008 și manifestând recul în anii imediat următori după reducerea marii propensiuni spre emigrare dinaintea intrării în Uniune și sub posibil impact al crizei financiare. O recrudescență a urmat însă în anii 2015-2019 (Figura 1) și este de admis că indicatorul s-ar fi menținut la nivel ridicat în absența Pandemiei și consecințelor sale asupra circulației persoanelor. Contractarea economiilor din țările dezvoltate, stagnarea creșterii și chiar recesiunea în unele cazuri în urma crizelor energiilor nu au mai stimulat importul de mână de lucru străină, România fiind cunoscută ca rezervor important în spațiul est-european .

Știm că Italia, îndeosebi, și Spania au fost destinațiile cele mai importante ale emigrației din România după anul 1989. Nu avem date asupra emigrației pe țări de destinație decât începând cu anul 2013 și analiza este fragmentară la nivelul celor peste 30 de ani. În anul 2013 fluxurile cele mai importante erau spre Italia și, la distanță mare, spre Spania, Germania și Regatul Unit. După anul 2013 se instalează un declin al emigrației spre primele două țări, net mai important în Italia, și mișcări ascendente masive ale emigrației spre Germania și Regatul Unit. Anii 2019 și 2020 se remarcă prin declin spre toate cele patru țări. După Pandemie redresarea este modestă, contextul economic în cele patru țări ne mai solicitând forță de muncă străină la cotele anterioare. În plus, în toate țările dezvoltate răspândirea spectaculoasă a muncii la domiciliu, îndeosebi la femei, acoperă în bună parte nevoi satisfăcute înainte de pandemie prin import de mână de lucru. Ordinea din anul 2013 a celor patru țări se modifică în anul 2022, Germania având prima poziție în locul Italiei, Regatul Unit urcând în a treia poziție.

Evoluțiile viitoare sunt dificil de prevăzut, totul depinzând de măsura în care economiile țărilor dezvoltate vor reveni la creștere economică stabilă. Pe de altă parte, este dificil de prevăzut măsura în care o forță de muncă aflată în declin constant în țara noastră prin evoluțiile descendente ale natalității și emigrație și alimentând criza forței de muncă în țara noastră ar rămâne la fel de sensibilă la emigrare ca altă dată într-un context în care decalajul veniturilor între țările dezvoltate și România s-a diminuat tocmai ca urmare a crizei forței de muncă. Va continua însă emigrarea specialiștilor de un anumit profil profesional și a tinerilor spre universități prestigioase din țările vestice, fără intenție de revenire în țară.

La nivelul întregii perioade 2013-2022 au emigrat 2,1 milioane de locuitori, cei mai mulți, 1,4 milioane, spre cele patru țări deja menționate.

Dacă emigrația a fost în anii 1990 și în primul deceniu din acest secol preponderent spre țări europene, geografia s-a modificat în timp, românii explorând în măsură crescândă țări din Asia, Oceania, Africa și chiar America de Sud, ceea ce poate explica cifra de 276 mii de emigranți spre Alte țări în tabel.

La nivelul întregii perioade 2008-2022 au emigrat 3,2 milioane de români, în număr aproape identic bărbați și femei, 1,6 milioane. Privind distribuțiile pe ani calendaristici, în figura 2, diferențe importante pot fi însă observate. Anul 2008 este al doilea an de prezență a țării noastre în Uniunea Europeană și numărul emigranților a fost foarte ridicat ca și în primul an. Numărul emigranților se înscrie apoi pe o curbă descendentă fermă până în anii 2013-2014, și la bărbați și la femei, însemnând semn de reducere a imensei propensiuni spre emigrare dinaintea primirii în Uniune.

Echilibrul numeric al bărbaților și femeilor la nivelul întregii perioade provine din evoluții descendente – ascendente – și din nou (moderat) descendente. Admițând că emigrația românilor a fost și este predominant pentru muncă, variațiile importante în timp ale numărului bărbaților și femeilor ar putea proveni din oportunități de activități economice diferite în timp.

Ne-am fi așteptat ca structura pe vârste a emigranților și imigranților să aibă unele particularități, în sensul unei proporții mai mari a populației tinere și adulte la emigranți, pornind de la ipoteza că în populația imigranților sunt relativ multe persoane care revin la reședința din țară după un număr de ani în care au avut reședința în alte țări, nemaifiind atât de tinere la întoarcere. Ipoteza nu se verifică însă la nivelul grupelor mari de vârstă, proporțiile fiind similare (figura 3). Dacă privim însă structura detaliată pe vârste, unele particularități pot fi sesizate și piramidele vârstelor ale emigranților și imigranților în anul 2022 din figura 4 oferă acest cadru. Numărul imigranților în anul 2022 este apreciabil mai mare decât cel al emigranților și la bărbați și la femei. În toți anii 2008-2021 (și foarte probabil în anii anteriori) raportul dintre emigranți și imigranți a fost supraunitar. Schimbarea raportului în anul 2022 are originea în creșterea considerabilă a imigranților cu schimbare de reședință din Ucraina în contextul războiului. Au fost 55 de mii, însemnând 19 la sută din ansamblul imigranților. Ponderea imigranților români a trecut de 80 la sută în anii 2017-2020 la 65 la sută în anul 2022.

Prin masiva imigrare a ucrainenilor și a muncitorilor străini s-a majorat numărul populației rezidente a țării. Evoluțiile imigrației din Ucraina sunt însă imprevizibile în dezvoltări viitoare, depinzând de schimbările pe care le va cunoaște războiul dar și de decizii viitoare ale imigranților ucraineni asupra rămânerii în România ori schimbării reședinței în alte țări (având acest drept).

Creșterea apreciabilă a imigranților bărbați are originea și în imigrația pentru muncă în țara noastră din țări situate în Asia, Oceania, Africa de Nord (pentru anul 2022 Inspectoratul General pentru Imigrări a acordat permise de muncă pentru 100 de mii de muncitori străini).

Originea teritorială a emigranților la nivel de județe depinde de câteva caracteristici ale acestora: mărimea populației, proporția populației tinere și adulte, nivelul de dezvoltare și locurile de muncă disponibile, experiența populației în emigrare dobândită în anii 1990 și în anii 2000-2010. Numărul cel mai mare de emigranți în anii 2012-2022 îl găsim în județele Prahova, Iași, Constanța, Timiș, Cluj, Dolj iar valorile cele mai scăzute sunt în județele Covasna, Tulcea, Sălaj, Mehedinți, Bistrița-Năsăud, Ialomița și Giurgiu. În figura 5 este prezentată clasarea regiunilor de dezvoltare după numărul emigranților în aceeași perioadă. Regiunile Nord-Est și Sud-Muntenia domină tabloul.

Emigrația din țara noastră se menține încă la valori ridicate, în anul 2022 fiind de 202 mii persoane. Predomină bărbații, cu o proporție de 60 la sută. Fiind vorba de o populație tânără și adultă și la care nivelul de educație este mai ridicat, fenomenul nu poate decât să accentueze criza de forță de muncă cu toate implicațiile sale economice și sociale negative.

IMIGRAȚIA

Prezentarea emigrației a impus câteva referințe la imigranți. În figura 6 poate fi examinată evoluția numărului de imigranți în anii 2008-2022 pe sexe. Este o evoluție similară la bărbați și la femei, cu tendință de creștere modestă până în anul 2020. Pandemia și restricțiile pe care le-a impus asupra circulației persoanelor au determinat un recul al fenomenului în anii 2020 și 2021 dar anul 2022 marchează o ascensiune remarcabilă, la ambele sexe, determinată de imigrația din Ucraina și creșterea imigrației pentru muncă.

Din păcate, datele asupra imigranților după țara de origine se referă numai la anii 2017-2022, oferind o viziune îngustă în timp a evoluției fenomenului. De unde vin imigranții? În tabelul 2 putem vedea țările din care provin cei mai mulți imigranți doar pentru anii 2017-2022.

Tabelul 2. Numărul imigranților din principalele țări de origine în anii 2017-2022.

Migrația netă în anii 2017-2022 pentru țările cu date disponibile și asupra emigranților (Sursa: INS)

Datele asupra fluxurilor imigranților după țările de origine în anii 2017-2022se cuvin a fi privite cu atenție și prudență. La nivelul numărului total de imigranți în anii respectivi, 1185620, proporția cetățenilor români care s-au întors la reședința de acasă după o perioadă de timp în care au avut reședința în alte țări este de 76 la sută. Imigranții sunt deci români în cea mai mare parte. Cu alte cuvinte, din țările menționate în tabel au imigrat în România nu 914 mii ci doar 218 mii persoane (cetățeni ai țărilor respective ori ale altor țări). O imigrație de 914 mii compusă din cetățeni ai țărilor respective ar însemna că România a devenit o țară extrem de atractivă pentru afaceri ori pentru a trai în România pentru cetățeni din Europa de vest. Ar fi însă vorba de o altă Românie.

În tabel s-a introdus și numărul emigranților spre țările respective pentru a putea determina un indicator pe care nu îl cunoșteam până acum – migrația netă. Aceste date sunt disponibile din păcate doar pentru 7 din cele 12 țări. Surpriza nu este absentă. Ne așteptam ca migrația netă să fie negativă pentru țara noastră cu toate țările din tabel. Spania face însă excepție și migrația netă este pozitivă pentru țara noastră și prezentă în toți anii din tabel iar nivelul este apreciabil pentru cei 6 ani – 148 mii persoane. Dacă ținem cont de proporția românilor în imigranții din cei 6 ani, de 76 la sută, apare evident faptul că migrația netă pozitivă a României cu Spania este migrație netă pozitivă dintre românii întorși din Spania și românii emigrați în Spania. Este dificil de găsit explicația situației cu datele disponibile. Semne de întrebare și rezerve asupra calității datelor asupra emigranților și, îndeosebi, asupra imigranților rămân.

Imigranții din anul 2022 pe sexe și vârste sunt prezentați în figura 7 și câteva observații pot fi avansate.. Numărul bărbaților imigranți este cu 34 la sută mai mare. Se poate remarca, deficitul la femei este plasat la vârstele 20-49 ani. Numărul relativ mare al imigranților copii în vârstă de 0-19 ani, elevi în cea mai mare parte, este echilibrat la cele două sexe . Fără informații suplimentare, s-ar putea să reprezinte copii din familii întoarse în țară. Pe de altă parte, apare surprinzător de mare numărul imigranților bărbați în vârstă de 25-49 ani, vârste de activitate economică intensă.

Datele publicate de INS asupra migrației externe cu schimbare de reședință în anul 2022 arată cifre surprinzătoare pentru țara noastră: 293 mii de imigranți și 202 mii de emigranți. Înseamnă o migrație externă netă pozitivă de 91 mii persoane. Să nu uitam însă că în cele 293 mii de imigranți se află 55 de mii din Ucraina și 31 de mii din Moldova. Pe vârste migrația netă pozitivă este cea din figura 8. Predomină imigranți în vârstă de 30-49 ani. Și la vârstele foarte tinere, 0-14 ani, sunt efective importante, de vârstă școlară. Situația din anul 2022 este una cu totul particulară și pasageră.

În fine, de interes este și geografia migrației nete din anul 2022 pe județe și figura 9 ne oferă acest cadru. În toate județele migrația netă a fost pozitivă în anul 2022. Este o mare premieră pentru țara noastră. A califica o astfel de situație total inedită întâmpină însă dificultăți atât timp cât nu se poate determina migrația netă pe țări din lipsa datelor. În tabelul 2 doar cu Spania are România migrație netă pozitivă. Județele cu cea mai ridicată migrație netă pozitivă în anul 2022 sunt Constanța, Cluj, Timiș, Dolj, Iași și Prahova. Este vorba de 3-4 mii persoane. Sunt județe cu populație mai numeroasă, în general. În partea inferioară a clasamentului găsim județele Sălaj, Giurgiu, Covasna, Tulcea, Călărași, Brăila, Bistrița-Năsăud, Mehedinți, Ialomița, județe având populații mai mici. Nu putem ști în ce măsură imigrația din Ucraina influențează poziția județelor.

**

Datele asupra imigranților din Ucraina perturbă într-o anumită măsură statisticile asupra imigrației în țara noastră (și, probabil, nu numai). După datele Eurostat în anul 2022 au fost acordate în România 102 mii de decizii de protecție temporară unor cetățeni extra- comunitari (din Ucraina). În anul 2023 s-au acordat 49 de mii. Pe de altă parte, potrivit aceleiași instituții la sfârșitul lunii iunie 2024 se aflau în România 162 de mii de cetățeni non-UE care au părăsit Ucraina și se aflau sub protecție temporară (Eurostat. Temporary protection for persons fleeing Ukraine. Decisions granting temporary protection by citizenship, age and sex – quarterly data [migr_asytpfq$defaultview] (https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/migr_asytpfq/default/table?lang=en).

**

Populația rezidentă a țării era de 23,2 milioane locuitori la începutul anului 1990 și a ajuns la 19 milioane la începutul anului 2022. O uriașă pierdere de 4,2 milioane locuitori. Nu cunoaștem nivelul celor două componente ale declinului – scăderea naturală și scăderea prin migrație externă netă, la nivelul întregii perioade. Datele INS acoperă doar anii 2003-2022, pentru care se cunoaște numărul populației rezidente și se pot determina cele două componente. Este de cert interes însă cunoașterea contribuției scăderii naturale și a scăderii prin migrație externă pentru întreaga perioadă 1990-2022, fiind vorba de istoria demografică a țării în ultimele trei decenii, o istorie total diferită de cea dinainte de anul 1990 și având manifestări care refuză viziunea prospectivă. Folosind datele parțiale ale Institutului Național de Statistică și ipoteze asupra numărului de născuți ai populației rezidente în anii 1990-2002, s-a estimat evoluția celor două componente pentru întreaga perioadă 1990-2021 și în strania figură 10 pot fi văzute cele două componente.

Migrația netă a avut contribuția cea mai importantă la declinul populației rezidente la nivelul întregii perioade. Excepțiile sunt anii 1990 și 1991 (zona A) când declinul numărului născuților era doar la început și creșterea naturală s-a menținut pozitivă, în jurul anului 2012 când migrația externă a fost în ușor declin după imensa creștere odată cu intrarea în UE în anul 2007 (zona B) și în anii 2020 și 2021 (zona C) când mortalitatea a fost în recrudescență considerabilă în contextul Pandemiei.

Privind curbele din figură întinse pe mai mult de trei decenii și știind că la capătul acestei lungi perioade o treime dintre generații au avut la naștere efective mici și foarte mici, departe de nivelul reclamat de înlocuirea în timp a generațiilor, o întrebarea își face cu brutalitate loc: are vreo șansă o astfel de populație de a reveni în viitor la creștere? Toate cunoștințele istorice, toate datele naționale și internaționale, toate abordările teoretice și nemiloasa dinamică internă a demograficului spun că nu.

La nivelul sub perioadelor migrația externă negativă a dominat tranșant în declinul populației rezidente în sub perioadele 1990-1999 și 2000-2009 (figura 11). În perioada 2010-2019 componenta majoră a fost scăderea naturală. Schimbarea s-a produs și prin migrație externă mai redusă, după imensele valuri anterioare, și prin accentuarea scăderii naturale, prin continuarea moderată a declinului natalității și majorarea mortalității populației. Am separat anii 2020-2021 pentru a putea evidenția efectele creșterii mortalității în anii Pandemiei. Și natalitatea și mortalitatea vor continua o deteriorare moderată și vor consolida primatul scăderii naturale în declinul populației rezidente. Precizarea este importantă deoarece reculul populației rezidente prin scădere naturală este rezultatul apariției și consolidării unui extrem de complex mecanism determinant al deteriorării, mult mai greu de influențat, cele două fenomene natalitatea și mortalitate având un mare grad de rigiditate la schimbare. Dacă admitem că se vor lua unele măsuri de stimulare a natalității și regres al mortalității, vom vedea doar în timp în ce măsură cele două fenomene pot fi influențate prin schimbarea factorilor și mecanismelor determinante. Migrația externă este un fenomen determinat esențial de starea economiilor în țările dezvoltate și în Romania, efectele fiind previzibile. La natalitate și mortalitate domină imprevizibilul, prin complexitatea, deja menționată, a acestor fenomene.

**

Dificultățile Institutului Național de Statistică în determinarea unor date complete și de calitate asupra migrației externe sunt enorme. În ANEXA care urmează sunt menționate o parte dintre ele. Construirea unui sistem statistic de performanță depășește și atribuțiile și posibilitățile Institutului. Este o problemă care ridică o întrebare gravă: este România capabilă sa construiască acest sistem? El este indispensabil determinării populației rezidente anuale la nivel de localități, județe, regiuni și la nivel național. Acum nu cunoaștem această populație și ne putem întreba ce fel de programe eficiente de dezvoltare a țării s-au putut și se pot elabora fără cunoașterea factorului major al dezvoltării țării, potențialul uman.